îţi sunt atâta de femeie-n suflet
şi-n ochii de cafea, arzând mocnit,
că frânghiile parcă-au amuţit
cântarea lor de curcubee-n clopot.
îţi sunt atâta de femeie-n mâini
reinventată-n panglici lungi de dor, ce dor
că-n mine se mai nasc repetitiv şi mor
uimiri cu braţe lungi şi ochi păgâni.
îţi sunt atâta de femeie-n gânduri
că mai aud şi mă mai plânge răsuflarea ta
spărgând oglinzile cu viaţa mea,
sunt doar un fluier mistuit de vânturi.
îţi sunt. dar tu mă vezi cu setea ta
cu gura ta,ca orbii prinşi în patimi,
mult prea femeie desenată-n lacrimi,
când dorm adânc tăceri de acadea.
îţi sunt. mult prea femeie desenată-n minte
contur de amintire care minte.
Asta e bine zic eu. Lași urme adânci în el.
Femeile sunt mai mereu mult prea femei pentru cat de barbati vor fi unii dintre ei vreodata. Oh, dupa atata timp vin sa comentez si spun o rautate… Ce sa fac, experientele din ultimul timp…
Tu imi ramai o scumpa, asa, chiar asa, ca la inceput. Ce frumos a fost…
Nu stiu, Cami, prea multa lasitate am vazut in atitudinile barbatilor si prea multa taraganare, prea multa ezitare, un curaj mult prea modest comparativ cu orgoliile si egourile atat de mari. Si modul lor complicat de a solutiona lucrurile simple. Prea prea cioturosi si obositori!
Si cu cat imbatranesc isi doresc modelul mult mai fetita ca e mai usor de stapanit
crezi? sau aşa cred ei de fapt?