mă priveam în braţele tale: trup de zeiţă nubilă, catifea din ciocolata amară a nopţii peste care vânturile lăsaseră semnele blestemului de foc, acela care, topind, aduce purificarea. mă priveam în ochiul tău închis ca un cerc, ca o cătuşă în spasmele căreia, metal rece pe pielea fierbinte, mă legasem să fiu miraculos oarbă în gesturile care mi te trădau din carne fierbinte, curgând. îţi eram apă şiroind peste setea fără de care, ştiu, te-ai fi stins pe marginea de sus a nopţii, deodată cu toate nălucirile mele. ardeam. în palmele tale ardeam şi mă topeam şi în vârf de catarg îmi arcuisem toate spaimele nerămânerii. şi aş fi vrut, în strigătul acela ruşinat al nopţii, să te rodesc din mine aşa cum făceau odinioară zeiţele, într-o alchimie a sinelui în mărul altui început. muşcă-mă. astăzi plouă rotund ca un măr roşu peste inima mea.