din far lumina se prelinge
pe piatra desenată alb şi ud
cătând un semn,
un document,
din care noaptea să rezulte
cu veghea ei uscată şi smolită,
jar de tăceri ascunse-n dormitor,
în cerc de-oglinzi tăcute, mute,
ce schimbă forma şi culoarea
când doarme marea.
din foc, o linişte se-nalţă
trosnind ca vreascurile vremii
cu trupul darnic, prins de dor
pe-un doc de amintiri cusute
pe unde trec vapoare de uitare
jucând repetitiv o farsă
ce schimbă sensul şi culoarea,
când doarme marea.
pe crestele din vis de gheaţă,
un dar din alte anotimpuri
pe care-am desenat castel
din boabe de cireşe rotitoare,
lăuntric for vibrând, topind,
sub pielea neagră, ca de focă,
ademenind,
ademenind luciri
ce schimbă sarea şi culoarea
când plânge marea.
24 thoughts on “când doarme marea”
Comments are closed.
Finalul e magistral, scoți o sonoritate nebănuită din vocalitatea unor cuvinte alese cu grijă, faci ceva magic cu ele. Irespirabil final.
Vreau și eu casă pe malul mării!
Pentru cineva care locuiește la munte, te-ai descurcat(merge și descărcat) miraculos, poetoooo! 
Pe mine nesfârşitul de ape mă sperie, dar cuvintele de aici …aprind doruri. Dor de mare. N-am văzut-o de 10 ani.
Cand te citesc am un dor de mare…
Când plânge marea,
Pescãruşii îi poartã plânsul pânâ-n larg
Se întrsteazã şi adâncul şi valurile-n mal se sparg.
Când plânge marea,
O tristeţe cuprinde Cerul şi Pãmântul
Şi sufletul în mine plânge
Cu-al mãrii plâns ce-n val se frânge.
Duzina asta m-a facut sa-mi doresc sa dau o fuga mica, mica de tot pana la malul marii.
ti-as fi scris si eu cateva versuri… dar nu as fi reusit sa le alatur alor tale!
personajul povestii mele de azi ar sta insa ore in sir sa citeasca, lacrimand, cartea de poezii scrisa de tine…
jar de tăceri și vapoare de uitare pe o mare adormită. o melodie frumoasă. un suflet bun. mă bucur să te cunosc, femeie deosebită.
o mare, un far, un dor… mie mi-a ramas mintea la castelul din boabe de cirese rotitoare… altfel decat desenat nici nu il vad posibil. doar in metafora.
e incredibil cum ai gasit melodia. e de acolo. mi-a dat o stare … de dor, de duca, de ceva, de altceva…
mare? cine mare? văd că ai avut chef să te trezeşti, bun aşa! mă duc să dorm….
dulce pontes o cheamă pe femeia acceasta, ioana!
de ce să fie incredibil, vavaly? a mai fost dulce pontes pe aici… personal dintre toate interpretările acestui cântec, a ei îmi place cel mai mult.
vin acum să te citesc, cita. şi nu îţi ascund: citesc şi celălalt blog, dar acolo tac, aşa mi se pare potrivit. putere şi lumină îţi doresc!
un suflet bun. mă bucur să te cunosc, femeie deosebită. de tine ziceam, nu de dulce pontes.
sunt lucruri care nu cred ca se intampla vreodata sa doarma marea, sa nu doara iubirea, sa fim vesnic tineri …
la cat le am eu cu muzica … poate doar cu Dante sa ma mai cultiv si eu in domeniu ca altfel sunt o cauza pierduta
) . dar imi place sa ascult ceva frumos si daca mai e si cu imagine superba atunci ma delectez cu bucurie.
se spune, vavaly, că muzica ajută scrisul.
mai cu seamă jazz-ul, muzica clasică… cu cea din urmă, recunosc, sunt şi eu cam paralelă pentru că îmi lipseşte educaţia muzicală şi pentru că prefer genuri mai zgomotoase, dar transformabile şi ele în scris.
păi şi dacă îţi spui că am prins-o io sforăind?
draga mea, între cuvintele scrise şi om, există diferenţe, să ştii. literatura mea este diferită de fire….
Multumesc!
Du-te mă de-aci! Te contrazic, fireo!
E diferență de fus orar, poate, hmmmmm….
Adevărul e că nu voiam să duzinesc, da’ titlul tău m-a vizat!
fuuugi, măăăi! locuim într-o ţară cu drept de liberă circulaţie ioropiană, de ce să ai nevoie de… viză?
Mi-e un dor de mare şi tu îl zgândări!