sursa foto: deviantart
dacă aş fi o culoare, probabil că aş fi verde, setea aceea de libertate care încolţeşte din fiecare petec de pământ sau de gând în care dorm rădăcinile vieţii.
dacă aş fi un gest, m-aş repeta îndeajuns de mult, cât să devin un dans, răsucitorul, în căutarea plină, firească, a celeilalte jumătăţi, alunecare în întreg şi în unul.
dacă aş fi un sunet probabil că m-ai recunoaşte în cântecul ce leagă sufletele cu ancore moi de chemarea prin care se exprimă, se strigă: uneori lacrimă, uneori zâmbet. pensa suhr.
dacă aş fi o floare, în catifeaua petalei mele plânse, ridicată sfios în lumina dimineţii, ai recunoaşte parfumul reginei, aceea care ninge pe dealurile însorite, în aşteptarea culegătoarei.
dacă aş fi un fruct, probabil că m-ai recunoaşte în rotundul pe jumătate roşu al mărului, în casa aceea tare şi dulce a sâmburelui ce îşi aşteaptă rodirea în înţeles.
dar eu sunt numai un pumn de litere coborând în nedesluşitul contur al dimineţii ca un semn de încolţire, tulburător verde, ca un dans roşu, de flamenco, asemeni unui cântec-chemare în tuşe albastre, ridicat din gheaţa întrebărilor, ca un zid alb, de iasomie în labirintul sufletului şi ca un măr auriu rostogolit în iarba paginilor ce cheamă iarăşi scrisul.
şi atunci când dimineaţa cade peste pământ, în liniştea aceea miraculoasă, eu mă aşez la răspântii de înţeles. de aceea scriu… şi pentru că, eu ştiu, numai dacă şlefuieşti îndeajuns de mult poţi ajunge la scânteie. de fapt scrisul, aşa cum îi spuneam şi lui road de curând, scrisul este o pândă a scânteii.
Poate că asta ar trebui să învăț și eu. Să șlefuiesc. Și să am răbdare,
Am sa incerc sa urmez sfatul. Voi cauta scanteia!
sonia, fii precum eşti!
roxana, departe de mine gândul de a da sfaturi. eu cred că fiecare om are ritmul propriu, gândurile, felul de a se exprima pe sine…şi că numai unora le este îngăduită scânteia, acelora mari, mai mari ca noi.
Eu cred că scânteia e inspiraţia. Scrisul e vâlvătaia. Nu poţi să scrii bine – aşa cum scrii tu, de exemplu -, fără să arzi. Scrisul mistuie o parte din tine, o transformă în cuvinte. Aşa cum te mistuie orice artă – când ceea ce reuşeşti să faci e într-adevăr artă; şi continui atâta timp cât ai resurse, cât ţi le poţi reface.
şi eu cred la fel, vero. numai că inspiraţia în scris este 1%. fără cele 99% de şlefuiri ea s-ar pierde, s-ar stinge. totodată mai cred că rezervoarele se umplu din nou atunci când scrisul devine dar la răspântii… când dai celorlalţi ceea ce mistuie şi arde, oglinzi în care sufletele se recunosc.
pentru mine, şi sunt sigură că şi pentru tine, scrisul este felul nostru de a fi, de a simţi.
Si mesajul meu unde-i?
In mesajul pierdut iti doream sa vina scanteia ce-o astepti dar acum ma gandesc ca ea este deasupra ta numai ca nu vrei sa crezi ca iti este destinata!
uneori scanteia o simtim si ne macina. alteori o cautam. uneori cuvintele curg lin, fara cautare.. alteori se ascund pentru a le descoperi dupa perdeaua imaginatiei.
asa cum spui: fiecare cu arderea lui, cu ritmul lui. arta nu inseamna perfectiune. arta inseamna simtire. inseamna facere. iar fiecare o face cum simte.
Un pumn de litere ce de multe ori ma trimite in lumi de o sensibilitate aparte. Imi picuri uneori franturi de melodii, sau chiar melodii intregi ce apar din cuvinte.
Scrisul tău e scânteia noastră. Cel puţin a mea e! De aici s-au născut multe cuvinte care astăzi mă aşteaptă cuminţi într-o căsuţă pe care praful se aşează rar.
Iau cu copy-paste ce am zis la Erised, fiindcă asta e realitatea mea:
„Scriem când avem ceva de împărtășit, o durere de strigat sau o bucurie de zâmbit…”
Da, e ceva care trebuie să fie – deşi am avut perioade lungi în care n-am scris nimic
Scrisul – pândă a scânteii, dar și jar pe care-l mai răscolești din când în când după alte și alte scântei.
Răscolire-jar-scântei. Mă gândesc deja, nu spun la ce!…
Asa cum spuneam tot timpul in sensul opus mie, eu nu slefuiesc niciodata, cum tasneste din degete asa ramane
a fost şi aceasta alegerea ta.
cita, scânteia vine când vrea ea. ceea ce fac eu sunt doar repetiţii, reaşezări de litere…
eu aştept, cc. doar aştept să-ţi rodească gândul!
Bună, psi! N-aș putea spune că am revenit printre voi, dar am încercat în speranța că voi găsi o urmă de scânteie… Mi-am permis să modific puțin formularea temei pentru că am simțit că poate fi un imbold pentru mine, imboldul pe care “îl aștept” de prea mult timp…
scriu pentru ca ma forteaza nevasta mea
si pentru ca am descoperit ca pot sa pun si “pe hartie” nebuniile pe care le am in cap 
si pentru ca spre surprinderea mea unii chiar au rabdarea sa ma citeasca.
chiar zilele trecute mă gândeam la tine, privind filmuleţul nostru mai vechi.
de cele mai multe ori, carmen, de cele mai multe ori…