semne. pierdute semne cad în ceașcă,
ecou de amintiri strigând,
strigând pe setea zilei larg deschisă,
ademenind,
alunecând.
ca frânghiile ude de mirare,
legând fragil prăpăstiile nopții,
cad la-ntâmplare semnele uitate,
așa cum plânge ploaia blând,
rostogolindu-se în bălți,
râzând,
alunecând.
lucire. scânteie tresărind a clipă
pe bolta scrisă-n cerul gurii,
cu neștiutele cuvinte dezvelind,
adeverind,
alunecând.
pe la răspântii de nisip și oase,
acolo unde carul vieții trece,
pun semne și luciri:
ademeniri,
alunecând.
2 thoughts on “alunecând”
Comments are closed.
Un mod plăcut de a-mi începe ziua: adulmecând, alunecând …într-o lume a întâmplărilor şi cuvintelor…altfel. Mulţumesc!
toti incercam sa punem semne si luciri pe unde trecem. fiecare in felul lui. unii alunecam mai lin, altii mai abrubt, dupa cum ne e felul…