în

7 thoughts on “în”

1. Uitarea e necesară uneori pentru a merge mai departe. De altfel, ce altă scuză am avea pentru greșelile viitoare?..

2. cam, aşa, slvc, cam aşa. uitarea ca pretext.

3. in ceatza,
   in uitare
   si in zadar
   poate voi gasi linistea…

4. Nu îţi dori şi nu-ţi doresc uitarea!
   Ea pare, dar nu-i binecuvîntarea
   Ce poate şterge dorul sau frustrarea –
   Umilă dar puternică-i iertarea.
   Nu-mi amintesc aniversări, petreceri,
   Ori alte clipe dulci de bucurie;
   Străine-mi sînt persoane, pe vecie,
   Ce altădat’ le onoram prin treceri.
   Un văl pe clipe dragi uitarea-mi pune;
   Trecute nu-s, amarele regrete.
   Un dor mai am: să-mi şterg negrele pete,
   Lăsînd în mintea albă gînduri bune.

5. nu cred, adelina, chiar nu cred. liniştea este… pauza dintre două respiraţii.

6. şi totuşi uităm, fie că vrem, fie că nu.
   dantelat acrostih amintindu-mi de un nume… un nume neştiut.

7. Aşa este: uităm. Uitările dorite ni le asumăm, chiar dacă mai tîrziu le-am putea regreta şi pe ele. Însă pe cele nedorite le vom regreta încontinuu pînă ce vom uita că am uitat, căci ne-au luat tot ce am fi vrut să ne rămînă, tot ceea ce practic ar fi trebuit să ne definească individual. Cine mai sînt eu, dacă nu-mi amintesc nimic? Eu sînt necunoscutul şi necunoscutul e în mine. Rămîne în ceilalţi, poate, amintirea a ceea ce am fost înainte de-a deveni… nimeni.

Comments are closed.