pe vremea când eram copil, una dintre poveştile cele mai dragi mie era albă ca zăpada. bunicii mei se tot chinuiau să îmi spună povestea lui tei-legănat sau a lui greuceanu, dar eu visam mai departe, cu încăpăţânare, la scena în care vrăjitoarea otrăvea merele, căutând naiv o cale prin care să o pot opri. naivitatea o mai am în sânge şi astăzi.
ador merele. sunt fructele mele preferate. sunt tovarăşii mei din vacanţele de demult ale copilăriei: o carte, un măr şi umbra răcoroasă a vişinului din curtea bunicilor. acea linişte tulburată de greieri, peste care puneam scut din lumea imaginară a poveştilor.
chiar şi astăzi, când nu mai citesc poveşti atât de des pe cât mi-aş dori, iar bunicii nu mai sunt lângă mine să mi le spună (deşi aş da orice să-i mai aud), mai păstrez acel obicei din copilărie: să muşc din măr, în vreme ce ochii mei muşcă din cuvinte.
în lumea mirosurilor, pe unde mă port uneori, merele au pentru mine un singur nume, dar atât de celebru: poison de dior. roşu ca sângele, verde ca seva plantelor, violet asemeni budoarului interzis, alb sidefat ca mătasea ori albastru asemeni cerului nopţii, cele cinci variante sunt acele filtre magice, ascunse în flacoane de forma unor mere, poţiuni pe care le-am întâlnit cu toţii, măcar o dată, fie pe rafturile parfumeriilor, fie în reclame, fie ca tuşă finală a toaletelor de seară ale femeilor din jurul nostru. dar ele sunt de fapt poveşti care ne însoţesc pretutindeni, transpuse în incantaţii olfactive menite să ademenească.
povestea merelor vrăjite a început la mijlocul anilor 80, atunci când, cu ocazia unui bal fastuos, a fost dăruit femeilor mărul violet. parfumul, mare secret al casei şi pentru care au fost necesari mai bine de trei ani de muncă, este întâiul ce nu poartă numele dior şi nici nu conţine lăcrămioara, floarea favorită a maestrului. trandafiri, tuberoze, iasomie, ylang-ylang, ambră, mosc şi civet cu trimitere directă la reţeta interzisă, mirodenii şi balsamuri arabe pentru un parfum ce aminteşte de marlene dietrich, diva lui christian dior, femeia al cărui nume este şi astăzi sinonim cu seducţia. acest prim măr, poison, aruncat în lume, irezistibilul malefic cum a fost numit, a devenit rapid unul dintre marile succese ale casei, un oriental, armă secretă cu o mie de faţete, creat să ademenească, să vrăjească, să subjuge. multă vreme el a fost asociat cu cea care l-a purtat atunci, la lansare, isabelle adjani.
după aproape zece ani, este rândul lui tendre poison să atragă atenţia. verdele otravă este evocarea junglei cu vegetaţia sa luxuriantă, în spatele căreia este întotdeauna un animal la pândă. parfumul are un miros ce evocă natura şi invită la somnolenţă. chiar dacă este mai proaspăt decât precedentul, un paradox ce uneşte insolenţa cu farmecul, este la fel de periculos căci, în spatele blândeţii, femeia este un animal de pradă, iar somnul poate fi uşor confundat cu eternitatea. tendre pare născut direct din povestea “cărţile junglei” un loc în care fiecare dintre noi ne-am purtat paşii în copilărie, iar notele sale citrice, de vârf ascund un miez cu tuşe de miere, trandafir şi flori albe, carnale din care nu lipsesc tuberozele şi neroli cea amară. santalul şi moscul din baza acestui parfum sunt liftate cu vanilie şi floare de heliotrop.
anii 90, spre final, ne aduc mărul roşu, hypnotic în poveste. este primul poison creat de o femeie, annick menardo, celelalte două fiind creaţiile lui edouard flechier, şi reia tema seducţiei cu cele două faţete ale sale: atracţia şi repulsia. ingredientele de bază sunt completate cu note murdare “apres l’amour”, şlefuind astfel un parfum greu, mordant, ce nu se potriveşte oricărei femei, deşi are toate ingredientele seducătoarei din noi. basmul lui hypnotic posion este “frumoasa şi bestia”, iar imaginea acestui parfum este din anul 2010 nimeni alta decât monica belluci. un parfum în care notele de vârf sunt fructate şi dulci: caise şi prune cufundate în lapte dulce de cocos; miezul este bazat pe aceeaşi explozie albă şi carnală ce însoţeşte trandafirul, iar notele de bază, tipic ambrate – mosc, santal, vanilie- sunt îmbogăţite de nota uşor lemnoasă a migdalelor.
la aproape douăzeci de ani distanţă de primul poison, povestea continuă şi este rândul mărului alb să intre în scenă. otrava pure, în forma ei cea mai simplă, este o întoarcere la ambratul floral iniţial pe care îl luminează şi îl îmbogăţeşte. este seducţia secolului 21, gândită ca un joc al nonculorilor, alb şi negru, în care femeia este şi înger şi demon, acel demon cu chip de gheaţă, crăiasa zăpezii, pe care numai sentimente puternice o pot topi, o pot umaniza. este opera a trei parfumeuri, carlos benaim, oliver polge şi ropion dominique, cei care au adus iasomia în notele de vârf ale parfumului, însoţind-o cu tuşe proaspete, luminoase de citrice şi bergamot, lăsând miezul florilor albe care dincolo de carnal dau aura aceea de puritate. baza parfumului păstrează latura caldă a santalului, luminată de ambră albă şi de inconfundabilul cedru de atlas.
mărul albastru, lansat în anul 2007, creat de jacques cavallier şi olivier cresp, a generat înainte de lansare un val de isterie. luni de zile, la aceeaşi oră a serii, televiziunile lumii anunţau invitaţia dior pentru o nouă poveste: cenuşăreasa. o poveste ce continuă după fatidica bătaie a ceasului, pentru că otrava miezului nopţii poate aduce orice, poate schimba poveştile. rochia albastră, creată de john galliano pentru această reclamă, este un omagiu adus lui christian dior şi divei sale, îngerul albastru. tema seducţiei din acest parfum dezvoltă latura senzualităţii extreme pe fondul aceleiaşi flori: trandafirul- de damasc şi bulgăresc- la care se adaugă ambra carnală şi notele de patchouli în tuşe etilvanilate.
cenuşăreasa contemporană nu vrea să dispară, caleaşca ei nu este un dovleac, ci o frânghie cu care traversează sala de bal, lăsând în urma ei o dâră de poison. albastru ca rochia ei, ca sufletul ei. ea, femeia seducătoare, este şi astăzi asemeni lui marlene: un trandafir somptuos, cu parfum ameţitor, dar şi cu spini.
povestea spune că există o fată frumoasă pe nume albă ca zăpada, ce îşi caută ursitul în lume. ea nu se teme, nu se ascunde şi a învăţat de multă vreme să îşi picure pe încheietură poveşti ce ademenesc, ce vorbesc despre ea mai mult decât pot cuvintele să o facă. urmaşa lui eris, ea ştie care este preţul mărului care se rostogoleşte la picioarele alesului ei şi ştie că noaptea balului poate fi asemeni nopţilor de sânziene şi apoi, de a doua zi, totul va fi altfel. doar culoarea mărului diferă…
această scriere (completată astăzi) a apărut pe blog demult tare, chiar pe la începuturi şi a fost retrasă pentru că credeam pe atunci că scrierile din această lume par orgolioase şi nu atrag cititori prea mulţi. ori, poate, pentru că oamenii… sunt oameni. readucerea ei aici, astăzi, se datorează unei discuţii purtate cu vladen. cu greu am înţeles că, de fapt, aceste scrieri născute din pasiunea mea nu sunt laudă, ci doar felul meu de a dărui acelora care vor să asculte acest cântec. şi că încetând să le scriu, încetez să mă bucur de ceea ce mă bucură pe mine.
Parfumurile sunt merele tale de aur.
…habar nu aveam nimic din tot ce spui tu aici sau poate doar pe alocuri. Cred că latura asta, a mirosurilor speciale şi a imaginilor asociate îmi lipseşte total. Noroc cu tine!
Nu ştiu nimic despre parfumuri, aşa că… săru’mâna pentru instruire
(În altă ordine de idei, dacă eşti de părere (sau dacă altcineva e de părere) că am încălcat vreo regulă scriind un singur articol pentru duzină şi psi-luneală şi trecându-l în două tabele, şterge-l de aici. Din partea mea nu-i nicio supărare.)
Cunosc gustul marului tau. I-am otravit intr-o vreme pe cei din jurul meu cu aroma lui. Femeile… mureau de ciuda, barbatii de dor.))
prâsleo!
adriana, eu sunt conştientă că am o pasiune mai ciudată, aceasta cu scotocitul după poveşti şi desfăcutul flacoanelor în fel şi chip. mulţumesc pentru răgazul de a mă citi.
vero, eu nu ştiu să existe astfel de reguli. în plus am observat că şi alţii s-au folosit de duzini pentru a scrie la un alt joc din blogosferă. în fond, să ne reamintim că fiecare face ce vrea pe blogul lui, iar jocurile acestea nu au condică de prezenţă şi nici de sugestii şi reclamaţii.
pe care dintre cele cinci mere l-ai avut, maya? eu am cochetat cu ideea de “pure”, cel alb, dar am renunţat desstul de repede, după ce l-am picurat pe pielea mea.
Alb, psi. In prima faza era cam tare, ametitor, chiar, trebuia sa-l dau cu ceva timp inainte ca sa ies din casa pe nota de mijloc. A ramas marea mea iubire. chiar daca acum am ales ceva …mai cuminte.
Aşa este, psi, şi eu am mai făcut asta şi altă dată, şi n-am auzit să fi deranjat pe cineva, dar, ţinând cont de ultimele discuţii m-am gândit, pentru prima oară, că acest stil “2 în 1” echivalează de fapt cu o postare a psi-lunelii înainte de începerea intervalului stabilit şi că, spre deosebire de cuplarea duzinii cu oricare alt joc, încalcă una dintre puţine reguli pe care-am înţeles eu c-ar fi de dorit să le respectăm.
prea multe reguli, prea multă rigiditate, vero. se pierde spiritul ludic (şi aşa diluat) şi asta chiar nu mi-aş dori. până la urmă eu zic că cel mai important lucru ar trebui să fie bucuria de a scrie şi de a împărţi aceasta cu ceilalţi. diversitatea abordărilor. având deja un precedent pe care l-am acceptat, mi se pare puţin ciudat să venim acum şi să spunem că nu se mai acceptă. de atfel, dacă ai observat, titlul de astăzi a fost “merele” şi îl regăseşti în fel şi chip aşezat, iar eu nu am spus nimic.
… versatilitatea florilor albe.
un parfum mult prea intens pentru mine.
Scoate-ti din folder povestile minunate cu iz ,,orgolios” si lasa-le sa se laude singure sau sa le laudam noi…
Da, sunt de acord, joaca trebuie să fie pe primul loc. La urma urmelor, scriem ca să ne distrăm – sau cel puţin eu de-aia scriu
promit, scorpio, promit.
ţie…
No, mie-mi plac doar merele de aur. Adică cele din soiul „Golden”…
“să muşc din măr, în vreme ce ochii mei muşcă din cuvinte.” Ce frumos spus. Tu sub visin eu sub par. Amandoua in gradina bunicilor. Din fericire mai am gradina si parul …
eşti norocoasă, abisuri! eu am pierdut şi vişinul, dar şi grădina.
şi tu prâslea?
Da, stiu ca-s norocoasa …
Întotdeauna mi s-au părut fascinante poveștile din spatele parfumurilor. Dincolo de faptul că, asemenea oricărei femei, îmi plac parfumurile, eu mi le aleg și după poveștile lor, create de marketing-ul industriei parfumierilor de lux, au ba…eu aleg mai întâi povestea, apoi aromele, apoi ce mi se potrivește într-un anume context.
Uneori, am fost atât de provocată și de curioasă să scormonesc după poveștile parfumurilor așezate pe raftul de sus în istorie, încât dezvoltasem un fetiș, colecționând anumite flacoane, mici recipiente ca niște bijuterii și răscolind după arome uleioase, exotice și rare….O obsesie departe de cea descrisă de Patrick Süskind în romanul său „Parfumul – Istoria unui ucigaș” și deloc periculoasă, exceptând partea financiară
Dar lumea asta este absolut fabuloasă, așa cum ai descris-o și tu…toate numele acelea de flori, aromele de bergamotă, patchouli, iasomie și santal, întrepătrunse-n straturi, culorile și asocierile, sunt provocatoare și nasc senzații extraordinare, nu doar olfactive
Când ne vedem la cafeaua aceea, cândva, să-ți amintești, te rog, să vii învăluită în parfum de mere… mai ales că mărul este fructul meu preferat!
public prima oară Psiluneala fără să pot citi nimic din ce aţi scris voi – sorry că zic, la noapte o să mă reculeg în faţa textelor voastre…
ar fi penibil, dacă n-ar fi haios – poezeaua asta am scris-o 80% în maşină, pe la stopuri prin Bucureşti, iar versurile le-am notat pe telefon, pe sms-uri autoadresate… manie, nu poezie…
draga mea, la cafeaua aceea nu după otrăvuri din mere ai să mă recunoşti. chiar dacă le scriu, nu le port chiar pe toate, iar les poisons sunt puţin prea intense pentru gustul meu. ce pot însă să îţi promit este că săptămâna viitoare o să vă dăruiesc o istorie a flacoanelor de parfum, un articol scris şi el mai demult. îl aduc în lumina de-acasă doar aşa, de drag de tine.
te-am citit eu, cc. curioasă ca orice mâţ pervazier care se respectă.
şi repet: take ur time! cuvintele nu fug de-aici. măcar atât.
aM RATAT duzina din motive obiective, dar randurile, desi sunt un pic absurde…o sa va lase gura apa
apă sau pungă, bogdan?
Minunată tema propusă astăzi! Merii m-au fascinat dintotdeauna, iar parfumul lor edenic m-a însoţit în diverse ipostaze, clădind încet, încet poveşti de viaţă.
) – mi se părea palpitant -. Recunosc că merele de la Dior, încă nu le-am purtat, de aceea îţi foarte mulţumesc pentru tot ce ai scris aici. Mi-ai stârnit o curiozitate… 
Şi eu citeam pe sub meri sau chiar în ei
liliana, nu ai pentru ce să mulţumeşti. realitatea este că parfumurile dior nu mă atrag prea mult, dar atunci când scotocesc, uit numele şi rămân la poveste. pentru că da, aşa cum ştii, ador poveştile.
şi foarte offtopic: te-am adăugat astăzi (iertare că abia astăzi) pe grupul de facebook.
carmen, bine spus: este o pasiune pentru un univers întreg. adevărul este că oricât de pricepuţi sunt parfumerii, nu vor reuşi niciodată să creeze acel parfum pe care suskind l-a creat prin eroul său, unicul, cele 12 arome din cele 12 fecioare. nici mie nu-mi pică cu tronc tot ce scriu sau citesc despre parfumuri, dar îmi place să le povestesc, să le pun cap la cap într-o altă poveste, în felul meu.
Mi-am luat timpul, cum ai zis
… și am găsit de cuviință să adâncesc blasfemia, schimbând titlul poereziei din scorțosul ”Androgeneza” în mobilizatorul ”Și nu ne seduce pe noi în ispită!…” … Ha, good joke… noi, care vrem tot timpul să fim seduși în numele tatălui și-al fiului și-al …
Despre articolul tău: este un articol destinat femeilor + bărbaților cu un minim de sensibilitate. Și repet ce mai scriam: nu știu ce s-ar mai putea scrie după demonstrația ta de finețe olfactivă și delicatețe scriptică…
Da, psi, am văzut că îţi plac poveştile şi am observat şi că am intrat în gaşca de pe facebook!
Mă bucur! Ştii vorba aceea, mai bine mai târziu, decât niciodată! 
cc, s-ar putea spune, de pildă: nu-mi plac parfumurile!
de altfel mi s-a şi spus, dar nu mă supăr.
păi şi ai măcinat merele alea cu rahat, după reţeta tradiţională sau nu?
Ah, mă bucur că am zgândărit poveștile lăsate-n draft-uri și-n flacoane închise…vin vremuri de desfătare-n arome uitate
Ce idee bună (zic eu că e bună) mi-a venit! Păcat că sunt…expirată 😆
Hm…I wish I had more time…