“bloggerii s-au săturat să fie iepuraşii care aleargă înaintea ogarului! unii am renunţat să fim iepuraşii altora.” aşa se încheie comentariul meu lăsat acum câteva zile la articolul lui tudor despre retragerea finaliştilor din concursul catchy şi îmi amintesc că văzusem cândva, la televizor- curios cum se dezleagă amintirile- un reportaj despre cursele de ogari, acelea care plac atât de mult englezilor şi în care câinii sunt ademeniţi spre fugă cu ajutorul unor iepuraşi care “aleargă” înaintea lor. imaginea aceasta (deşi tehnica se mai foloseşte şi în atletism) mi-a venit în minte atunci când mi-am spus părerea legată de subiect. apoi, a doua zi, am încercat un mic experiment şi am postat pe facebook link către scrierea lui tudor împreună cu citatul de mai sus, deşi ştiam care va fi rezultatul: niciun comentariu nou nu a generat această afişare. să mă mir? să nu?
blogosferă. concursuri. butonul de like. trafic. toamna aceasta este plină de freamăt în virtual: fotografia lui bresson a înfierbântat ceva condeie, premiul “augustin frăţilă” se va anunţa pe 7 noiembrie (deşi am fost invitată să citesc cele cinci cărţi încă nu m-a întrebat nimeni dacă am vreo părere despre ele), superblog, acest montagne russe pe care îl privesc de pe margine ca şi anul trecut, incubatorul de condeie la care mă uit ca un hamlet felinos la craniu şi concursul de manuscrise al editurii “cartea românească”. şi mai sunt. cu siguranţă mai sunt şi altele despre care nu ştiu, nu am aflat.
concursuri. monetizare, trafic, premii. despre toate acestea aş dori să vă invit să vorbim astăzi, despre ogarul în faţa căruia aleargă benevol iepuraşii într-un efort care, de cele mai multe ori, rămâne… gratuit. ne aşezăm cuminţi la linia de start cu dorinţa de a prinde morcovul cel mare. are gust bun, ştiu pentru că l-am gustat şi eu de câteva ori, însă cel mai des am fost doar un iepuraş care aleargă în vreme ce morcovul a fost dat altcuiva, nu neapărat iepuraşului cel mai sprinten. când se întâmplă aceasta, toţi ceilalţi iepuraşi au un gust amar… şi tac. iar ogarul sponsor… ei bine, se întâmplă uneori ca în morcovul lui de dar (ştiu nu se caută la dinţi!) să nu se regăsească nimic din cerinţele iniţiale. în genere se cere creativitate şi buzz. arareori se cere miez literar! odă se traduce pre limba ogarului o dă-mi laude mie şi vom vedea ce/ dacă îţi dau eu ţie. şi mă întreb până când?
discutând cu cineva în privat despre reacţia mea vis a vis de concursul recent încheiat şi de la care am pornit această postare (persoana al cărei nume nu îl pot dezvălui) mi s-a reproşat că atac participanţii la concursuri. departe de mine gândul! am fost cândva iepuraş şi am alergat. am gustat din morcov sau nu. uneori a fost minunat şi mi-a plăcut chiar şi numai senzaţia aceea de alergare alături de ceilalţi. şi mi-a fost dragă munca mea, ceea ce am scris. pentru că a rămas al meu, un gând. consider că atunci când un iepuraş care îmi este prieten aleargă, este de datoria mea să îl susţin chiar dacă eu stau pe margine. şi o fac. este alegerea lui dacă aleargă… şi mai cred că noi, toţi iepuraşii, avem datoria de a arăta atunci când ogarul, cel care ia de fapt toţi laurii, greşeşte.
ori poate că ar trebui să devenim cu toţii ogari alergând pentru binele acelei blogosfere despre care ne place să credem că există şi că este a noastră, a tuturor. un ogor pe care florile nu se ridică din întâmplare ci trebuiesc sădite. de iepuraşi? de ogari?
sunt psi şi vă aştept la pisicafeaua noastră să învăţăm împreună, unii de la ceilalţi, să emitem păreri, ale noastre fie că suntem sau nu de acord unii cu ceilalţi.
felino, imi scapa mie fo subtilitate sau comparatia cu iepurii si ogarii nu e prea inspirata? daca tu te referi la munca asidua a bloggerilor, ironizand modul in care se implica sponsorii, mai bine faceai o comparatie cu… sa zicem filmul antz. in fine, cine va impiedica sa refuzati sa participati? sau lansezi ideea infiintarii unui sindicat al bloggerilor?
este posibil ano, ca eu să nu mă fi exprimat corect. am încercat să nu înșir povestea prea mult și din succint a ieșit… cam puțin. ideea este că în alergarea aceasta, cei care câștigă sunt de fapt ogarii: reclamă, vizibilitate…. prețul ei este adesea modic, un morcov.
sigur, aici fac excepție concursurile pur literare unde e cam greu să faci reclamă, la ce? dar acestea (concursurile literare) au fost adăugate doar ca număr de concursuri care se desfășoară acum.
văzusem antz, nu știu cum de nu m-am gândit la el!
sindicat? ce glumă bună!!
Iepurii alearga dupa morcovi, adica sunt de nas ca morcovu’ rar il musca. Mie mi se pare ok comparatia (e dureros adevarul …
chit ca poate fi o alegere personala complet dezinteresata (iepurele exista si fara morcove). Eu una am mai zis, daca e sa cantarim “morcovii” is cam legeri dar cum morocvul nu e scop in sine … se accepta situatiunea inchizand pleoapa. problema de baza sunt cei ce tin morcovul intre degete.
cam așa gândesc și eu, abisuri… iepuriii ca iepurii, au varii motive pentru care aleargă și toate sunt valabile, dar ogarii!!!! ce ne facem cu ei?
Lăsați ogarii să vină la mine! Eu mi-s prietenoasă cu “câinii”. Uneori constat îmblânziri.
când nu constaţi războaie, nu, alma?
N-am participat pana acum la niciun concurs de genul, deci nu am imaginea completa a fenomenului.
Stand eu in baltoaca mea ca un lotus ce sunt
mi-a parut ca textele parca sunt multe, multe, iar eu nu am cum sa le parcurg pe toate. Ca sa aflu omul din spatele cuvintelor, caci pe mine cam asta ma intereseaza.
Privit din exterior, presupun ca fiecare potential iepuras decide in cunostinta de cauza daca vrea sau nu sa alerge si daca-i convin sau nu conditiile.
Dincolo de asta, abia astept anuntarea celui/ celei ce va castiga premiul Augustin Fratila. Chiar sunt curioasa
Aha.
Am vazut suficient praf in ochi, in varii situatii de viata. Ramane ceea ce ai spus si tu mai sus. Atitudinea. Chiar daca aparent nu conteaza, macar in oglinda, reflectia e una verticala. Si nu e putin lucru.
Concursurile pe like-uri sunt orice altceva, numai concursuri nu
Foarte fain scris. Din păcate, lucrurile n-o să se schimbe, pentru că există deja două planuri formate. Iar cel în care interferează factorul comercial, cel cu ogarii, nu este cel mai elevat dintre ele.
Soluția este să urci în celălalt plan. Individual, ca blogger.
Uite, exact ca să evit decepții de genul ăsta refuz să particip la concursuri sau să fac reclamă pe blogul meu pentru ceva. Puținele „postere” afișate pe el sunt de drag, din cauza subiectului atractiv pentru mine. De asemenea, nici nu „pinguiesc” alți blogări, decât în mod excepțional, ca să le atrag eventual atenția că am scris despre ei.
Tot ce mă interesează este ca lumea să intre de drag „la mine”, să citească, să-și descrețească fruntea, sau invers, să-i dau de gândit.
Am participat şi eu la concursuri, mai mari sau mai mici pentru că îmi plac provocările, mai ales dacă mi se aprinde beculețul
Cineva mi-a zis că ar trebui să fiu mai selectivă şi să am grijă cu cine mă… încurc pentru că nu unele persoane nu dau bine la CV 😆 N-am ascultat 
Uneori am pățit şi nedreptăți care nu înseamnă că nu am câştigat EU, ci că a câştigat cineva caee nu avea valoarea altor participanți. Fost uimită, nu consternată, de faptul că numele cu greutate cântăreşte mai mult decât anonimul de calitate
Vor mai fi situații de acest gen.
În ceea ce mă priveşte, voi partcipa dacă voi simți, fără aşteptări.
Apreciez şi respect gestul celor care au vrut să tragă un semnal de alarmă.
Aaaaaa, deci sunt doi Lotuşi până la urmă. Chiar mă întrebam…
)
(Off topic
doua flori, da
Eu spun ca atata vreme cat vor exista iepurii, ogarii vor fi interesati sa-i alerge. Daca iepurii s-ar transforma in ogari, atunci poate restul ogarilor vor face eforturi sa-i trateze de la egal la egal, poate chiar sa curteze.
Blogosfera? Bullshit. Nu avem asa ceva in Romania! Nu avem oameni care sa fie ca lumea, sa se ocupe cum trebuie si sa faca si un business din treaba asta. Pardon, mint. Avem, insa pot fi numarati pe degete…
“concurs literar”.mi se pare tare neartistic sa te inhami la un concurs de “Care e mai artist”, neaga insasi esenta artei. ca arta devine la un moment dat produs, asta e altceva, e decizia publicului ce decide sa faca, la randul lui, cu arta. eu nu fac altceva decat sa fac arta, nu ma intereseaza sa fiu cunoscut ca poet, eu sunt poet. consider din start gresita participarea la asa ceva, nu are a face cu literatura, ci cu vanitatea. a fi scriitor nu este o meserie sau princina de premii, ci o conditie, biologie. totusi, daca vrem sa participam, sa ne asumam esecul, caci, ca in orice, nu conteaza cine voteaza, ci cine numara voturile.
*pricina
motivul iesirii mele din blogosfera e simplu- ma saturasem de discutii in paralel, atomi conflictuali in cel mai BUN (!) caz. nimanui nu’i pasa cu adevarat de nimeni, ne folosim in mod egal si din motive diferite. asa ca scriu pentru mine cu multa dragoste, povestile mele sunt coltul meu de lume. uneori, scriu basme pentru nepotica mea, i am her heart, se uita la mine cu uimire si dragoste: vreau ca daniel sa fie tatal meu. why would i write for a bunch of careless and faceless nicknames?
eo, eu îmi amintesc cu drag scrierile tale. şi ciufulelile în stilu-ţi taifun şi pe acelea, dar îmi amintesc scrierile şi oamenii, mâna aceea de oameni în preajma cărora cuvântul se lăsa modelat, răsucit, rescris. până la urmă, că tot spusesem pe un alt blog, bucata asta de colţ virtual îmi aparţine mie. şi chiar dacă a avut şi ea partea de discuţii paralele şi pupături nefondate de conduri, lucrez la desprăfuire. uite ce linişte curată s-a aşternut de un timp!
ştii ce părere am eu despre deschizătorul de drumuri…
psi, mi’a lipsit mereu calitatea de a profita de oportunitati, nu am ambitii sociale, nu vreau sa traiesc cu nevasta, catel, purcel si prescriptie de la medic. sper sa nu se simta deranjati cei care traiesc asa, este drumul lor si’l respect cu smerenie (they are better than me), but not mine, either i tried hard tho…
. imi place sa fiu singur, liber, in afara oricarui sistem cat de mult se poate, ma lasa sa zbor, sa plec si sa vreau cand vin. i live the life i want to. sunt momente de cumpana, de tristete, de singuratate sau de durere de sale netratata, de dor adeseori, tho i learned to hold you guys in my heart. the point is, imi iubesc libertatea si nu as da niciun premiu vanitatii mele. cred ca as avea totusi nevoie de mai multi bani, dar asta doar ca sa mananc mai multi creveti 
printre acele oportunitati pe care le’am refuzat chiar, nu numai ca nu le’am dat curs, era sa imi scriu povestea mea americana, all i went through, directorul playboy de atunci mi’a propus asta pe bani, cu reclama in toate marile publicatii din romania and all that shite. cati de la concursul tau ar fi refuzat asa ceva, sa scrie si sa se imbogateasca?
sa’mi tii pumnii, am concurs, chess, rapid play, in golders green. de la 9:30 ora voastra (7:30 here)
tu, psi, intamplator, nu imi e rusine sa recunosc, mi’ai daruit una dintre cele mai mari iubiri ale vietii mele. iti multumesc pentru asta si pentru ca, in ciuda faptului ca’s rau cateodata, ma lasi sa poposesc aci, pe umarul tau virtual, si sa impart cu tine cuvintele, cu sfoara lor suntem priponiti in micul nostru univers de suferinzi. love ya, gal.
Psi, depinde ce țeluri își propune fiecare: să fie ogar sau organizator de întreceri. Am stat și m-am tot gândit, în ultimul timp, și mi-am dat seama că din asemenea concursuri arareori va ieși un nume cunoscut, important, a cărui voce să fie citită. În general, oamenii se întrec pentru himere, pentru lucruri mici. Miza ar trebui să fie literatura de calitate. Cine vrea să scrie îl sfătuiesc să o facă în afara concursurilor. Nu-mi vin în minte foarte mulți scriitori care să fi ajuns cunoscuți în urma unor asemenea concursuri arbitrate de minți bizare, peculiare, în schimb îmi vin foarte nume importante în cap care și-au urmat propriul traseu chiar dacă au fost refuzați poate de zeci, sau sute de editori. Dacă scrii bine, nu trebuie să treci prin juriul șoarecilor, vreau să spun, ca să te citească pisicile.
road, agree. mergem in aceeasi directie pe acest topic.
da, îţi ţin pumnii, of course!
road, şoriceeeeel! ştii doar că pisica te citeşte deja!
postul asta nu e scris numai pentru cei care scriu literatura artistica, ci pentru masa bloggerilor in general. unii vor un venit constant din asta, unii vor un venit suplimentar, altii vor doar recunoastere. motivele pentru care fiecare se inscrie intr-un concurs sunt diverse. desi nu am urmarit concursurile indeaproape, nu am auzit ca vreunul din organizatori sa vrea sa lanseze talente. se urmareste doar publicitatea sponsorilor. din punctul asta de vedere, discutia referitoare la calitatea premiilor este pertinenta, desi foarte relativa. dar, cata vreme nu exista o preselectie a participantilor, fiecare scrie cum crede de cuviinta, asa ca regulile concursului trebuie sa respecte munca tuturor participantilor si sa nu fie modificate in functie de rezultatele ce s-ar fi vrut obtinute. din pacate, din cele cateva comentarii citite pe cateva bloguri, am ramas cu senzatia ca fiecare blogger e suparat pe altceva, depinzand de propria interpretare si propria experienta. ca urmare, sustine doar propria solutie. in felul asta, pare ca fiecare trage de acelasi sac intr-o alta directie.
O floare și un flor…
Există șanse să ne schimbăm, însă schimbarea se petrece de obicei foarte lent. Eu spuneam doar că trebuie identificate blogurile bloguri și blogurile maculatură. La fel cum în lumea reală identifici ușor muzica clasică de manele. Iar soluția nu-i să te aștepți ca maneliștii să se schimbe, ci să nu îi mai asculți…
Poate sunt dur dar asta e.