aproape rotund este numele tău
ca o chemare închisă-n batistă,
aproape rotund, paranteză închisă
un dor îmi atinge calea mereu.
aproape rotund este gândul nescris,
acolade curgând pe pereţii fiinţei,
aproape curbat, ca-n desenele viţei
verdele frunzei îmi pare zidit.
aproape rotund mă ajung amintiri
şi în glasul de ieri mi-s cuvintele moi
aproape rotund, ca genunchii cei goi
mi-s privirile albe, tăceri sau rotiri?
aproape rotund, biată şoaptă uitată,
strigăt ascuns în perdelele nopţii,
aproape rotund peste coamele nopţii
caii sălbatici mă cheamă acasă.
aproape rotund ca un cerc vinovat
închidere-n sine, uitare,
aproape rotund, astăzi doare
gândul de ieri cel uscat.
8 thoughts on “aproape rotund”
Comments are closed.
… „ca o chemare închisă în batistă”…
Uluitor cum, nefiind defel o fire poetică, anumite versuri îmi evocă totuși amintiri pe care le credeam de mult pierdute… Ca asta cu batista… Bunica mea avea obiceiul să înnoade în ea monede, dropsuri și alte „nimicuri”… Nu știu de ce o făcea, că doar avea unde-și ține banii și dulciurile. Și nici vrăji nu cred că făcea…
Un miros de cald, aproape rotund, vine din versurile tale, pornite dintr-un gând poate uitat, niciodată uscat! Căci uscăciunea nu poate înflori atât de frumos!
Psi, eu o sa fiu off topic. Dar pentru ca avem prieteni comuni si pentru ca am citit acolo ce ai scris, iti las ceva. Frumos, zic eu
http://www.youtube.com/watch?v=16tBEX79j04
darul tău e… chiar rotund!
mulţumesc!
şi bunica mea era mare fan batistă în care încăpea te miri ce.
culmea, aveaşi boala buzunarelor la toate rochiile şi şorţurile ei, iar noi, copiii, glumeam adesea că şi-ar fi cusut buzunare şi pe basma dacă ar fi putut!
dacă ţi-aş spune că eu am scris aproape în joacă poezia, m-ai crede?
mulţumesc, om bun!
Aproape rotund e orice gând,
Aproape rotund e un cuvânt,
Aproape rotund e drumul lui,
Aproape ni-s toate, dar lumea lui
E doar o linie ce s-a curbat,
I-a fost prea cald sau a-nghețat
O întrebare într-un pătrat.
Ultimul rând e voit cumpătat.
Te cred, căci și eu mai fac astfel de experiențe, dar mai des pe la Ciufulici! Acolo mă mai joc, uneori. Dar joaca ne trimite către copilăria în care orice părea posibil și tocmai această credință ne dă puterea realizării!
Eu trebuie să-ti mulțumesc, pentru că ai deșteptat sufletul meu amorțit, puțin!