se ştiau de multă vreme. mici gesturi îi legaseră într-un anumel fel şi îşi ridicaseră o lume a lor în care nu mai încăpea nimeni.
şoapte. linişte. necuvinte. împreună erau un amestec de contraste pe care nimic nu le-ar fi adus alături, dar ea îşi amintea zâmbind, îşi amintea şi el, toate acele frânturi de amintiri lăsate în urmă şi care se întorceau câteodată cu putere, iscându-le un soi de duioşie în ochi.
nu-şi vorbeau niciodată, nici nu ar fi putut de fapt pentru că ea nu îl putea auzi, cu toate că desluşea în jur, estompat, toate zgomotele vieţii, iar el nu ştia să vorbească. scotea numai nişte sunete fără noimă la început, dar care se transformau într-un cântec ca venit din altă lume. şi atunci ea i se aşeza în braţe, se lipea de el aşa cum se prind lacrimile una de cealaltă, intuindu-i cântul din celelalte gesturi, ca pe o chemare ori ca pe un dor.
oamenii îi considerau sălbatici şi ciudaţi, prefăcându-se că uită că ei i-au alungat. femeile plecau ochii la vederea lor, ca atinse de păcat, bărbaţii îşi întorceau chipurile aspre scuipând printre dinţi ca un semn de dedeochi. doar copiii se uitau curioşi, direct în ochii acestor abandonaţi care, dintre sutele de blestemaţi ai sorţii, nu se lăsaseră înghiţiţi de pământ ori jupuiţi de fiare, răsturnând cumva legea.
iar ei treceau. ei treceau unul cu celălalt, vorbindu-şi din ochi, din atingeri, închişi în lumea aceea a lor în care nu mai încăpea nimeni. doar uneori apărea în spatele lor o pisică cu ochii lucind a oţel şi în jur mirosea a toamnă…
Ce inceput de zi mi-ai oferit. O poveste minunata. Nu e nevoie de cuvinte in iubire. Asta e o latura a povestii. Iar cealalta e ca, iubirea trebuie traita dincolo de aparante si demn, chiar daca societatea respinge ideeaca ar putea exista sentimente intre doi oameni altfel . De multe ori judecam oamenii dupa exterior si uitam ca suntem departe de a fi perfecti. O imperfectiune de natura fizica e doar atat, pe cand cea de natura sufleteasca e mult mai daunatoare.
chiar dacă..toamna are miros de iarbă crudă!
Hehe….ce spirite la vedere! N-o să calc pe vreun vreasc, să trezesc suspiciunile, îi las pe eroi să-și vadă de gânguritul lor…
Cred că și femeile acelea care pleacă privirile, și bărbații ăia scuipăcioși ar da oricât să fie în locul celor doi, dar nu vor fi niciodată tocmai pentru că le pasă prea mult de reacția celorlalți.
In primul rand, ma bucur ca ai pus din nou butonul “like”. Mie imi este util.
In al doilea rand, povestea emana sensibilitate, romantism – nu prea stiu cum sa exprim ceea ce simt cand citesc povestea, dar cel mai important mi se pare faptul ca e plina de emotii (chiar daca nu stiu sa le descriu).
Foarte fain, Psi! O relatie care ma intriga, ma provoaca si ma face curioasa!