timpul mă găseşte totdeauna ca pe o pasăre rătăcită în deşert, ca pe o corabie plutind peste mirări, deasupra cărora, uşor arcuit, inima bate, stea de mare luminând nu cu indiferenţă ci cu dragoste nouă, deplină, ca un triumf al zorilor. de felul meu, am uitat să vă spun, sunt bolnavă de însingurare, asemeni ciutei privită prin obiectiv de un ochi străin şi rece. mirosul de sânge mi se pare mereu un prea mare păcat.
timpul mă pierde totdeauna ca pe o floare răsărită cu naivitate în deşert, palidă fata morgana pentru cei care călătoresc pe o corabie neştiută, privind cu indiferenţă prin obiectiv, de parcă astfel ar găsi mai lesne calea spre inimă, liberă şi neatinsă de păcat, în deplină armonie cu spiritul. astăzi privesc arcuit şi uşor melancolic spre felul în care martie toarce triumf în ghiocei. şi mi-e dor de zăpada mieilor, cea care, deşi albă, tiveşte culori nevăzute pe mustăţi de pisică.
In califatul timpului, tu esti sultana!
Timpul e cu noi… până la sfârșit.
“martie toarce triumf în ghiocei” …interesant… tot ceva pisicesc se pare ca e si asta
am scris o serenada. n-ai sa crezi, dar am dedicat-o lunii. melodia era in limba spaniola, desi eu nu vorbesc spaniola, iar cuvintele lipseau. stand in doua camere goale, m-am hotarat sa le aranjez. dar m-am oprit dupa ce am umplut cu mobila una din ele. m-am asezat privind atent un tablou neinceput, convins ca notele si literele se scalda in apele aceluiasi lac. pana la urma am ramas tot in camera ramasa goala, convins fiind ca am scapat ceva din vedere.
sunt cam multe sultane într-un harem, zână! :yahoo: eu sunt doar… pisică!
tibi, sigur că sunt. cu zăpadă și cu dor de ea.
tipul de deșert, de gând, de loc, de cuvânt, de mod… da, da! :yahoo:
timpul e doar un pretext, lili3d, o segmentare specifică omului! nu ne aparține și nu-i pasă de noi! el curge numai.
potrivit partiturii, dor!
bine ai ieșit, mariana, deși, după cum ți-am citit oful…
Mie mi-e dor de miei…lasa zapada .
nu, n-am să te cred că nu știi spaniola,
limba corăbiilor duse de ape,
mobilând cu ea încăperi
pentru cel ce va să vină,
oaspete în lumina sufletului.
nu, n-am să te cred că ți-s odăile goale
când dinspre tine coboară imagini
care vorbesc nisipului
despre mâine.
hai să bem mai bine un ceai
ca tuaregii în noapte,
la focul tăcut,
apoi vom porni la drum
cu odăile sufletului pline.
miei au viață scurtă, scorpio.
Hai sa inversam rolurile si sa facem din timp prizonierul actiunilor noastre, ce zici ?
Off Topic : n-ai postat inca povestea leofex , nu?
Of-ul e un picuţ exagerat, psi – să nu uităm că blogul meu are personaje imaginare. În realitate, dracu’ nu e chiar atât de negru.
hai să inversăm, abisuri! să vedem cum îşi mai socoteşte minutele de-acum! :yahoo:
nu, încă nu a apărut povestea, trebuie doar să o dactilografiez!
dar nici foarte roz, mariana!
Mda, dar oare ce e roz în ţara asta…?
plasticul, mariana!
este o fasie de nisip ce intra in mare. din timp in timp, ea isi trage mareea deasupra si se inveleste cu ea. plaja e la picioarele casei unde pe perete este capul de cerb lopatar ce priveste spre masa pe care urmaresc uimit miscarile repezi ale unui melc. mi-a ramas imaginea asta in minte poate pentru ca miscarile lui nu erau chiar atat de repezi, ci lente, de parca faceam asta de o viata intreaga.
duzină la pătrat ai comis azi???
o duzină pătrată, călin!
poate că şi făceai asta, anowen. pe masa mare, din lemn tăcut, uneori timpul are cochilie de melc şi mişcări lente au miros de curgere în adânc, în sine, ca piatra ce face unde repezi pe lacul inimii. “in the middle of the carousel it’s much more calm”
😆
ne trezim prea târziu, nu-i așa, carmen?