joi,13…

by

undeva unde nu am călătorit niciodată sunt astăzi. de-o fi să mă cauţi, s-ar putea să mă găseşti, dar cine să recunoască zâmbetul pierdut între scut şi oglindă? sunt vinovată de oboseala frunzei în a cărei cădere este şi renunţare, dar şi început.

sunt vinovată de trădarea verii. ei? şi ce? parcă tu nu taci… parcă eu nu…

19 thoughts on “joi,13…”

  7. … îmi amintesc de paşi ce urcă şi coboară, între cer şi pământ, pe-o scară plină de polen căzut din stele, cu trepte din note muzicale, udate de ploaie, scăldate-n soare, …; sunt şi nu sunt: un om, o stea, un zburător, o cale …;

  9. Unde ești?
    Ce teme mai abordezi zilele astea, dragul meu,
    La ce te mai gândești, unde mai călătorești cu mintea,
    Ce ai mai citit, ce te obsedează după ce ți-a atras atenția,
    Încă mai ai copacul ăla în ochi,
    Ăla care se plantează în sufletele celor care îți privesc ochii,
    Cel nemuritor?

    Mai ai pielea atât de subțire, de moale, de ademenitoare,
    Degetele subțiri, care mângâie inimile ca niște instrumentele de tortură?
    Mai ai la ușă papucii ăia de fier, sub pernă pistolul cel vechi și ruginit,
    ștreangul atârnat de tavan, otrava în sticluța violet?
    Mai poți da atâta viață altora în timp ce tu nu ești acolo?
    Pot să vin la tine să-mi așterni patul de roze și dragoste nesfârșită lângă
    eșafodul inimii tale?

    M-ai condamnat, ce ai făcut, de ce te iubesc precum o tânără,
    Acum, când jilțul pe care stau parcă îmi dă ușor, ușor brânci în spatele lumii și a trecut de când te-am văzut mai bine de aproape o jumătate de secol?

  12. sa ai un an bun in continuare si un 1 martie luminos. de asemenea, scuze celor pe care i-am jignit gratuit, dar si celor pe care i-am jignit intr-o oarecare masura justificat, nimic nu scuza aruncatul mizeriei mele in directia mizeriei altuia. va doresc, de asemenea, tuturor celor de aici multa lumina si bucurie. vine primavara, sper ca soarele sa va aduca iubire de prin tot universul.

  13. pământul ţi-e cer şi cerul pământ;
    şi oamenii, privind, rostesc în sinea lor: cum oare cade ploaia!?
    îndrăzneaţă în lume te arunci,
    în zâmbet ascunzând timiditatea;
    precum un artizan deschizi taraba
    şi-mparţi cu oameni doritori
    împletituri meşteşugite din cuvinte,
    plase de vise, trăiri in culori …
    şi nu ceri plată căci dăruite-s cu osebire
    doar oamenilor buni şi celor calatori

    happy nu, nu eşti – o lacrimă grea căzând,un mâine tăcând.

  15. şobolănime, chiar da! textul a fost scris undeva anul trecut şi lăsat acolo în draft de uitasem aproape de el! happy

Comments are closed.

error: Content is protected !!