sursa foto: salome.
anului care trece… mulţumiri pentru toate întâmplările care au fost, pentru oamenii buni pe care i-am cunoscut, pentru locurile noi pe care le-am vizitat, pentru adevărul aflat, lumina şi bucuria din fiecare răsărit al zilei. mulţumesc şi sunt recunoscătoare celor care au trecut pe aici, celor care mă însoţesc şi mă ceartă atunci când greşesc, celor care mi-au cunoscut şi numele dar şi chipul, dăruindu-mi din timpul lor, celor care, plecând, au înţeles că eu nu am nimic de dăruit lor. mulţumesc lui 2012 pentru tot ce am scris, pentru tot ce am trăit, pentru mica mea minune, maya, a cărei iubire mă uimeşte mereu.
anului care vine… mulţumiri pentru tot ce va fi să fie.
am să las pe pervazul tăcerilor mele un semn ca să ştii că sunt aici chiar dacă tac, chiar dacă ning. ca să ştiu când treci dezlegând firul poveştilor mele cu mirare.
fie-ţi anul ce vine mai bun, iar cel care trece dulce povară de amintiri curate şi de împlinire.
la mulţi ani, călătorule prin virtual! la un an mai bun!
La multi ani! Cling!
♫♪ ♫.. ♥♡ ♫♪…
Multumim tie, psi! Sa fii in plinatatea creatiilor poetice si in anul ce vine, nu ne vorbi de taceri, ne-am simti singuri daca ne-ai intampina cu golul in cate o dimineata trecand pe aici. Noi puteri, noi resurse, noi satisfactii sa primesti!
Un An Nou Fericit!
La Mulţi Ani!
La multi ani si multa fericire!
Maya e fetita ta?
cling, zână! şi an miraculos să ai!
lora, vor fi şi tăceri, e inevitabil. dar cel mai mult îmi doresc să fie… un manuscris. să-mi dea Domnul răgaz şi putere să-l duc la capăt.
un an nou cu bine, kristi! :rose:
la mulţi ani, max! mulţumesc pentru tot. :rose:
un an mai bun, traian, cu împliniri şi bucurii. hala madrid! :good:
la mulţi ani şi multe împliniri, angela. :rose: da, se poate spune şi aşa, că maya mi-e prunc… de mâţ pervazier ce mi-s! :yahoo:
La multi ani si multumesc ca mi-ai dat ocazia sa va cunosc chiar si numai virtual
o carte? :yahoo: la mulţi şi buni ani, sim! :yahoo:
la mulţi ani, dor! cea care mulţumeşte sunt eu… pentru că eşti, pentru că suntem cu toţii oameni din spatele cuvintelor noastre! :rose:
previzibil, man, previzibil! :yahoo:
Pe înserat, cu plugușorul și urări de bine pentru anul care vine!
http://www.youtube.com/watch?v=qC4qnzZIJi0
tacerile tale, eu stiu, sunt pline de continut, de vorbe frumoase ce se coc pana devin ninsoare ce cade uimita, uimind tot ce atinge, alb si frumos…
draga mea, sa ai un an frumos si plin de realizari!..
La mulți ani, cu drag psi!
La Multi Ani, Psi frumos
Sa ai parte de intamplari minunate si bune 
La mulţi ani frumoşi şi fericiţi, psi şi maya!!!
2012 a fost un an frumos fiindcă, citindu-ne, l-am străbătut împreună!
la mulţi ani, slvc! mulţumim de pluguşor! la un an bun, împlinit! :rose.
la mulţi ani, carmen! cuvintele ne vor însoţi, eu sunt sigură… :rose: îţi mulţumesc pentru tot ce ne-am dăruit în anul ce a trecut…pentru tot ce ne vom dărui în anul abia început!
la mulţi ani, altcersenin! ştii tu ce ştii cu tăcerile…
ops:
la mulţi ani, tury! la multe împliniri şi oameni frumoşi în viaţa ta!
la mulţi şi buni ani, lotusell! cu mare drag şi cu mulţumiri pentru însoţire, eu tot visez la o îmbrăţişare reală, a noastră, cândva…
la mulţi ani, vero şi grişka! 2013 va fi la fel de frumos, poate chiar mai frumos, pentru că ne vom citit mai departe cu drag şi pentru că… ne vom vedea! o să vezi! :rose:
Sper că aşa va fi – că o să ne şi vedem
am promis, vero, că voi veni în oraşul vostru!
am promis… anul trecut!
la mulţi ani, gabi, la mulţi şi buni oameni alături de tine! la multe împliniri! :rose: