o întâmplare în nodul batistei

sursa foto: salome

mai întâi ne adunaserăm toţi,
fir cu fir, bob cu bob,
mărunţi de încăpeam lesne
în nodul batistei.
o vreme nu s-a întâmplat nimic,
doar la răstimpuri cineva,
cred că acelaşi,
mai întorcea egal clepsidra.
apoi a trecut un nor,
apoi o iluzie,
noi ne strângeam mai departe
unii în ceilalţi,
deşi rămăseserăm puţini,
obosiţi,
aşteptând fericirea
ca pe un tren de noapte,
bolnavi de însingurare.
ne crescuseră aripi
şi nu ştiam,
nu auziserăm zborul.
– până când? – întrebase o voce
poate de copil,
poate de frunză.
până la capătul pământului,
acolo unde aşteptarea nu există.
până unde?- strigase un gând
desprins de pe o clipă
şi rămăseserăm tăcuţi.
numai zâmbetele încolţeau
prin zăpada imaginară,
ca nişte ghiocei ce nu vor să aştepte
ci sunt.

4 thoughts on “o întâmplare în nodul batistei”

  1. aşteptăm fericirea,
    şi doar mă ascund
    în pretextul altei zile
    eu ştiu că abia mâine e luni
    dar mi-e darul înodat
    în batista cu care
    mâine
    am să flutur de bun rămas
    altei săptămâni.
    de-aceea nu mai măsurăm
    de-aceea zâmbetul e recunoaştere
    şi gând
    cuvânt.

  2. Ce-ai înodat în batistă: un strop zâmbet, un fir de speranţă, un bob de iubire, o aţă de nerăbdare

Comments are closed.

error: Content is protected !!