gânduri tivite cu gingăşie,
devenind cuvinte printr-un gest
simplu, al scrierii,
zâmbet găsit în cuvânt,
dăruit,
ca o garoafă albă între zăpezi,
dezvăluind fără grai
un om, un suflet, o lume.
gemeni ai aceluiaşi semn
trecând, căutând miezul cuvintelor
germanic sau gâlceavă (de pildă)
într-un dicţionar de alt gen,
din sine desprins, în sine cuprins.
ca şi tine port pe gleznă
galbeni sunători,
cuvinte sori,
semnul căutătorului.
“gânduri tivite cu gingăşie,”
cuvinte tivite cu maestrie
tivite-ntr-un anumit fel
cu o lume de vis
ce frumos m-a surprins
“într-un dicţionar de alt gen,
din sine desprins, în sine cuprins.
ca şi tine port pe gleznă
galbeni sunători”
of, psi! de fiecare data ma omori… si invii
citindu-ti versul…
Frumos Psi
Mi-a placut mult versul asta : ” gemeni ai aceluiasi semn ”
Buna dimineata pisic si ..miau! Io am garoafa , da n-am zapada..
Ce frumos suna ,Psi..si ma indeamna la visare…
O zi buna si o imbratisare cu drag.
garoafă albă-ntre zăpezi… mulţi privesc, prea puţini văd sacrul în profan…
blue, pe mariza o datorez lui anowen. în urmă cu aproape un an, mi-a lăsat în dar un cântec de-al ei, rosa branca aşa am aflat despre muzica ei. iar poezia… de data aceasta m-a chinuit, a fost scrisă şi rescrisă de mai multe ori.
altcersenin, este reciproc. şi mie îmi place mult scrisul tău cu ape adânci. ştii, nu-i aşa?
lotusica, gemeni ai aceluiaşi semn al duzinei suntem noi, cei care scriem în fiecare sâmbătă, este semnul celor care iubesc cuvintele. este felul meu de a mulţumi celor care mă însoţiţi.
virusache, la noi a nins iar. să-ţi trimit o lopată de zăpadă?
mulţumesc, scorpio. să visezi ceva care să se împlinească.
prea puţini au curajul ochilor sufletului deschişi, larg deschişi, până la capăt tibi. chiar şi eu, încă învăţ asta.
şi încă un dar pentru voi, toţi…
“din sine desprins, în sine cuprins.”….fara multe cuvinte….simtire …
John Webster zicea că nu există tortură mai mare pentru om decât propriile gânduri… pe lângă asta, eu cred că ele ne„dezvăluie fără grai
un om, un suflet, o lume”, aşa cum spun frumoasele versuri de mai sus.
Ce-s toate?
Gânduri!
Toate-s albe, de poţi.
Cum le facem să fie, să rămână aşa?
Un gest e uneori de-ajuns,
iar viul grai i-acolo s-ocolească
gâlceava şi să împiedice cuvinte
ca să capteze în ele întuneric,
să nu le mai transforme-n arme, în gânduri negre.
Le acordăm apoi, în gen, număr si caz,
acea gramatică a înţelesului uşor găsit.
Acum nu poţi să zici germanic fără să nu gândeşti războaie
căci el, cuvântul a fost compromis, într-adevăr,
dar, eul veşnic contemporan cu o garoafă,
pooate-n poezie să-l pună alăturea de vals,
şi-atuncea glezna nu mai e rănită de glonţ,
ci-i gingaşă, zglobie,
sucită poate de-o entorsă, nimic mai mult.
Cuvintele-s ca nişte gemeni,
Simt când unuia îi este rău în altă companie
Şi se pornesc ca să ajute,
Să făurească poveste nouă, rânduri noi:
A fost odată o punguţă cu doi bani,
acuma ar putea să fie cu doi galbeni…
de ce nu?
un “i “s-a vrut verb, stă în puterea-ţi de-a corecta să-l pui la punct!
mulţumesc!
Tu întîi ai scris poezia și apoi ai ales cuvintele ?
Știi că glumesc dar nu mai am cum să spun ce mult admir faptul că tu, voi, puteți versifica atât de ușor.
da, almanahe… de ce să nu fie o poveste cu galbeni noi, la gânduri noi, pe glezna ce-aşteaptă un gest, atât de gingaşă aşteptarea-i, dezvăluind abia şoptit mersul în alt gen, de germanic vals cu o garoafă în palmă, plutire fără de grai, dincolo de gânduri, deasupra oricăriu zvon de gâlceavă, suflet găsit la capăt de suflet.
să mă pici şi nu am găsit rătăcitul.
de vină eşti tu, că m-ai amuţit cu stihul.
carmen, ce simplu ar fi dacă aş găsi cuvintele printre textele deja scrise.
dar nu ar fi cinstit faţă de mine şi faţă de voi. de data acesta “germanicul” mi-a dat mult de furcă. nu voia nicicum să încapă în glastră. 
de parcă n-aş mai fi păţit-o şi în alte dăţi.
mulţumesc, geanina. o zi bună să fie pentru toţi.
nu ştiu cum de s-a vrut scris aşa, rokssana, dar mi-a plăcut şi mie apoi.
ops: mulţumesc, suflet bun!
valentina, de noi depinde ce gânduri ne însoţesc şi ne duc mai departe pe drumul nostru. numai de noi.
“ca şi tine port pe gleznă galbeni sunători, cuvinte sori, semnul căutătorului.” de le-as potrivi si eu asemeni, de as gasi si eu taima metaforei… m-as lasa ispitita de poezie!
Tu esti o…poezie
G? punctul? 😆
Cam devreme cu postatul,cam tarziu cu (virgula de rigoare) comentatul. scuze…Emotionante versuri ca de obicei.Mi-a placut cuvantul glezna,eu chiar am un semn din nastere acolo si-mi aduce aminte de un fragment din Maitreyi(M.Eliade),cand el ii vede piciorul gol…emotionant.
cita, încearcă… scrisul are o forţă pe care rareori o bănuim.
dar, ce spun eu, tu ai versuri pe blog. şi cum am spus la tine, tu ar cam trebui să aduni poveştile în file de carte. 
io ştiu, jorji?
sara, nu-i bai! dacă îl rugai frumos pe bloguleţ, apărea postul în miezul nopţii, cu niţică programare. iar de venit… când şi dacă poţi. semn pe gleznă am şi eu… un fel de floare albă, izbitor mai albă, semn de recunoaştere spun ai mei.
Nu ştiu ce să spun, în câteva cuvinte, mai mult decât că mi-a plăcut!
Dar cred că ştii că-mi place întotdeauna ce citesc aici, chiar dacă nu spun nimic
știu, vero. cum să nu știu. știu când treci împreună cu grișka și ni se întâlnesc gândurile. eu însămi sunt dependentă de scrisul tău și spun la fel: de când ne știm, blogosfera este mai frumoasă! mulțumesc mult.
Psi…
doar s-a așternut liniște!
Mă așezasem la masa de scris, pentru că mi-am propus să mă joc astăzi, printre multitudinea de lucruri de făcut. Doar că a reușlit să mă dea peste csp cineva în așa hal, încât…s-a dus. Se pare că nimic nu este întâmplător (din nou), așa că probabil că nu e momentul să revin. Încă
Rămân cu gândul la ceea ce ai așternut pe hârtie.
Și un mare like și pentru Almanahe
dagatha, să fii bine. vei reveni atunci când se va putea. eu ştiu. şi mulţumesc mult.