semne şi vânt.
dezîmblânzire.
mi-e dor să alerg, aşa cum o făceam odată, cu umerii mici tiviţi de aripile nevăzute ale inocenţei. mi-e dor să mai fiu precum caii sălbatici, refuzând darul de zahăr, ademenirea. şi am închis astăzi toate porţile. spirala în mine se strânge, timp al naivităţilor în adânc şi în tăcut să rămână.
semne şi vânt.
dezîmblânzire.
de-aş putea să tac, strigăt în mine ar da nopţii o nouă visare şi în nuanţe de sălbatic absolut, libertatea mi-ar fi întâia oară deplină. spune-mi o culoare. a ta. aceea care te leapădă de convenţii şi constrângeri, de încorsetări şi te redă pe tine, ţie, eliberându-te, sălbăticindu-te iar în stepa zilei.
semne şi vânt.
caii liberi trec peste inima mea, nechezând.
Superb!
Neata ,Pisic si ..miau! Alergatura ta fu frumoasa..A mea da balamuc..
mov
Miao, e frumos!!!
(Azi sunt purtătorul de cuvânt al lui Vero, ea are ceva de terminat, dar a zis că POATE o să scrie mai pe seară şi duzina mea de cuvinte.)
Nu stiu de ce poemul asta – tu esti un poem perpetuu – mi-a adus aminte de greva portalurilor
cand si tu ai tras obloanele (de stiam o faceam si eu!)
“de-aş putea să tac, strigăt în mine ar da nopţii o nouă visare…şi în nuanţe de sălbatic absolut, libertatea mi-ar fi întâia oară deplină”
Foarte frumos!
text cu multiple imagini, rasuciri, semnificatii… nu-l gandesc prea mult, ma apuca tristetea, iar afara e un soare atat de frumos
“mi-e dor să mai fiu precum caii sălbatici, refuzând darul de zahăr, ademenirea”
te imbratisez
virusache, într-adevăr, alergătura ta e de tot balamucul! 😆 dar nu mă mir deloc, ţi se poriveşte mănuşă.
miao, grişka! eu cred că nu de vero depinde duzina ta ci de tine. dacă nu stai cu fundul pe tastatură şi torci frumos, aşa cum numai tu ştii, vero o să scrie… poate. dacă nu, supărare nu va fi, noi vă vom aştepta mereu cu acelaşi drag.
cita, ştii ce mă surprinde? chiar în seara de dinaintea grevei am scris textul.
parcă ai fi ştiut. şi da, este un poem, influenţat în mare parte de admiraţia mea faţă de rene char pe care îl citesc deseori.
este vorba despre libertate, redsky. doar atât…. libertatea ca formă de dezîmblânzire. ea ne urmează mereu, fie că ne dăm seama, fie că nu.
şi eu cred în acest zbor, geanina. şi citindu-vă descopăr că, deşi textul este scurt, fiecare dintre voi rezonează la ceva anume.
acele timpuri, blue, miroseau a libertate absolută. cum să nu ne fie dor de ele, mă întreb? caii liberi trecând semeţi, anii cruzi, dar nelipsiţi de curajul de a descoperi lumea aşa cum este.
şi eu, te îmbrăţişez, rokssana.
“spune-mi o culoare. a ta. aceea care te leapădă de convenţii şi constrângeri, de încorsetări şi te redă pe tine, ţie, eliberându-te, sălbăticindu-te iar în stepa zilei.”- un paradox; acesta salbabacire, te reda tie insu-ti mai bland ca oricand, cu suflet deschis spre frumos… frumos si placut firul gandurilor tale, rasucit in mii de fire-simturi, uneori de-abea perceptibile, dar rascolitoare, care se lipesc de suflet, tulburandu-l si incantandu-l…
Fain de tot ai scris Psi frumos
Aproape ca am auzit galopul salbatic al cailor. Si am simtit clipa in care si-au rupt lanturile. Si au fost liberi. Asa cum de fapt s-au nascut ei. Liberi ca toate fiintele lumii asteia.
La porţile libertăţii nu se vinde zahăr!
A strigat sufletul nechezând către inima mea.
Eu, absolut întâmplător, când tăceri de adânc, când de stepă,
Am strigat de îndată, zbierând înspre el:
Cai sălbatici o calcă, nu suflet!
El smerit, lăcrimă şi-o pupă.
De-o culoare tot mersul, mici gânduri,
In spirală-s ascunse comori…
Un suflet şi-o inimă, omul.
În rest, paseri, jivine…dihori.
no, ai facut frumosul sa plece rusinat ochii.
nu, anowen, în faţa frumosului, cea care pleacă ochii sunt eu.
liberi suntem, draga mea şi ne lăsăm îmblânziţi căutând apoi să ne eliberăm… tropot de cai să ne fie în suflet!
almanahe, aşa cum ai îcneput, încă de marţi, eşti numai un vers. şi-mi place. mai cu seamă că nu, la porţile libertăţii nu zahăr se vinde!
Gata, am convins-o! A scris duzina mea, aşa cum i-am dictat-o eu, fireşte!
Iar acum o pregăteşte şi pe a ei, aşa cum am instruit-o tot eu
bravo, grişka! ştiam eu că eşti un motan persuasiv!
şi isteţ pe deasupra! acum vin să te citesc, de fapt venim amândouă, că o aduc şi pe maya!
Te vezi a fi un cal neimblanzit,alergand liber pe campii inverzite,ori iesind din marea inspumata?
sara, mai degrabă o capră neagră pe piscurile pline de zăpadă m-aş dori a fi, însă cum unul dintre cuvinte era cu nechezat…
pfui! Tu te gândești la mine când alegi cuvintele astea, nu?
)) Cuvintele tale sunt de vină! 
Citind poeziile mele, cineva s-a lăudat că i le-am dedicat
Fug să-mi „dezâmblânzesc” mintea și să las duzina să iasă la iveală.
ahaaaa! de-acolo a pornit postarea ta despre bog şi blogging, oare? ia fugi şi fă o dezîmblânzire! vin să te citesc negreşit.
ce culoare? alb! a nins şi pe la noi…
e bine, tibi, e bine că a nins. albul este întotdeauna frumos.
Grişka a comandat friptură de şoricel la proţap, ca s-o servească pe Maya cu delicatese!
vero, am numai eu impresia că pisicuţele noastre au de gând să se distreze copios?
maya va veni cu duzina de jucării şoricate pentru menţinerea tonusului muscular! aşa mi-a zis, aşa spun!
rata, pentru că ne ştim de multă vreme, sunt convinsă că ştii deja, eu mă mai risipesc şi prin comentarii cu indicii potrivite spre labirint. poate ca să vă ajut să-i găsiţi miezul? nu ştiu…
grig, jocul împlineşte în săptămâna ce vine un an de existenţă. oricând vrei, te aşteptăm. eu te citesc constant şi sper să rezolvi problema cu romtelecomul.
Bună ! Psi, e splendid ! E o dorință spre care năzuim dar ca orice vis de cele mai multe ori se năruie.
Liberi pot fi copiii, unii tineri, rebelii, cei fără nicio constrângere.
Rămâne un vis .
Să visăm la ea !
să visăm, carmen… mâine tot despre ea scriu!
obsesii de pisică…
Mai exista poezie sociala ?
probabil că mai există, dar cea de faţă este mai degrabă personală, pliată pe micul meu univers.