semne de alb colorând asfaltul închis,
semne de negru peste pagină respirând,
aripi.
spune-mi că nu, nicio linişte nu încape
în inima caldă ce bate.
frunze mirosind a rugină în primăvară
toamnă încolţind în verde nespus,
patimi.
spune-mi că nu, nicio inimă nu te încape
ca inima mea ce în tine bate.
spune-mi că nu, zicând da… 🙂
da, psi©, da, dar ştii că sunt puţini aceia care vor zice da, fiindcă-s puţini cei care înţeleg semnele albului transcris prin negru, pagini respirând…
mai rezistă însă, încă, semnele anotimpului, fiindcă nu-s subtile, ce uşurare!
Tu vei publica un volum de versuri, Psi.
Neapărat.
Anul acesta. 🙂
almanahe… în spatele fiecărui nu este un da, nu-i aşa? 😀
rata, nici eu nu vreau să ştiu! 🙂
cam da, diana… recunosc. mi-am promis mie însămi şi nu numai… 😳
de ce să spună nu? sigur că da, este destul!
blue, ochii negri au căzut pe jos şi la noi astăzi. 🙁 niciun cărbune nu se poate pune împotriva sorţii… şi a topirii. dar poate că mâine… poate că azi…
geanina, eu de un să ştiu? 😀 aşa a ieşit textul… nu, nu mai există o altă inimă, acesta este nu. 😉
😀 să ştii că te cred, tibi!
“spune-mi că nu, nicio linişte nu încape
în inima caldă ce bate.”
inimile spun povesti, ele vorbesc neincetat…..linistea? nu e loc pentru ea….
îndrăgostită poezie 🙂
spune-mi ca nu esti fiica a doua versuri si nu te cred.
inimile spun poveşti pentru cine ştie să le asculte, rokssana. aşa cred. linişte? cred că şi linişte este… uneori. 🙂
da, da, mitza… aşa i-am zis şi io, prea, prea… 🙂
ano, nici eu nu mă cred, da parcă mama şi tata nu samănă cu nişte versuri. 😉
mmm, frumos si romantic…
romantic spui tu, eu îi spun joacă… citisem pe undeva nişte versuri care m-au provocat. 😉
tipografie, rata, nu editură. va fi o publicare prin mijloace proprii, la un tiraj mic. da, am vorbit deja, am corector şi layouter… manuscris nu am încă.