parfum de prinţesă(kate middleton)

nunta regală a trecut. aşteptată sau nu, urmărită live sau la tv ori chiar ignorată, comparată cu cealaltă nuntă, a dianei, îndelung aşteptată, comentată, gata… a trecut. valul de informaţii s-a mai domolit, iar peste postările bloggerilor noştri, cele care au fost dedicate acestui eveniment, se aşterne încet tăcerea, ori cuvintele altor postări.

puţinele lucruri pe care le ştiu despre acest eveniment le-am aflat accidental, de la televizor ori din virtual şi desigur că am admirat rochia prinţesei pe care o consider mult mai rafinată decât cea purtată de diana în urmă cu ceva vreme. nu sunt însă stilist şi moda nu mă pasionează, nici nunţile regale nu fac parte dintre preocupările mele, dar o curiozitate tot am avut şi eu, recunosc: ” ce parfum va purta prinţesa?”

fac o mică paranteză şi recunosc că în tot acest timp, de vineri încoace, am citit cu plăcere şi m-am amuzat copios la două articole din blogosferă destinate evenimentului, ambele secţiunea pălării de nuntă: decretul pălăriilor de la coolnewz..

trecem însă în barca curiozităţilor mele şi vorbim astăzi despre parfumul miresei kate middleton cel care a stârnit destule curiozităţi şi păreri în spaţiul virtual al celor pasionaţi de această lume, pentru că da, un parfum vobeşte despre cel care îl poartă, aşa că toţi de acolo ne-am întrebat dacă tuşa finală a toaletei va fi un parfum special creat de casa creed, cei care livrează  de ani buni parfumuri pentru prinţii de pe malurile tamisei (de altfel kate middleton a primit deja de la ei un flacon, în urmă cu trei ani), ori va fi un parfum obişnuit? ne-am întrebat dacă va alege asemeni reginei victoria, cea care a dat tonul rochiei albe, sidefate, să poarte o cunună parfumată din flori de portocal sau viitorul ei soţ va comanda, aşa cum a făcut-o cu zeci de ani în urmă prinţul rainier, un parfum special pentru aleasa lui? va purta oare kate un soliflor alb, celebru, aşa cum a făcut diana sau va alege un nume deja consacrat aşa cum este beautiful- estee lauder, parfumul mireselor americane? va purta oare un parfum de nişă, al unuia dintre marii parfumeri actuali sau va accepta să poarte darul de nuntă primit de la casa clive christian, cei care deţin în panoplie cel mai scump parfum din lume, acel duo preţios prezentat tinerei perechi nu cu multă vreme în urmă? s-a vehiculat ideea unui soliflor trandafir şi chiar numele lui rose splendide- annick goutal. s-a vorbit despre floarea de crin cea pe care se pare că prinţesa o adoră şi ne-am gândit la lys méditerranée – frederic malle. s-a reamintit casa creed şi parfumul creat în 1956 pentru prinţesa grace de monaco, fleurissimo, dar şi compoziţii florale mai noi ale casei cum ar fi love in white sau spring flowers şi ne-am reamintit cu toţii acel soliflor lăcrămioară purtat de mama lui william, celebrul diorissimo creat de edmond roudnitska, picături de apă înmiresmată pe claviatura nevăzută a unui pian.

astăzi desigur că misterul s-a risipit: tradiţionalista prinţesă kate, ducesă de cambridge, nu a purtat un parfum iniţiatic, pentru că nu mai este la vârsta marilor căutări, nu a purtat un parfum american, ba chiar nici unul franţuzesc, ci chiar unul englezesc, iar faptul că are deja un stil, că are clasă era deja o garanţie că nu va purta un filtru oriental, nepotrivit cu momentul.

ea nu a mers pe urmele niciunei prinţese de dinaintea sa ci pe propriul ei drum. kate a purtat un parfum care costă 70 de lire, lansat în acest an de un brand nou, abia apărut, în spatele căreia se află un hair stilist celebru în anglia, michael boadi, cunoscut în lumea parfumurilor pentru linia boadicea victorious. şaisprezece flacoane parfumate, olfactiv clasificate în citrice, florale, oud şi mosc au apărut în acest an sub numele illuminum, iar unul dintre acestea, un floral alb, cu note lemnoase, white gardenia petals a fost purtat de prinţesă.

într-un flacon minimalist, în formă de cub, transparent asemeni condurului de cleştar, cel potrivit, stă ascuns un parfum despre care se va vorbi de acum multă vreme. un parfum ce se deschide cu note de gardenia, care în limbajul florilor vorbeşte despre bucurie, cu miez de iasomie, sinonimă cu graţia şi eleganţa, regina florilor în parfum, într-un buchet cu lăcrămioare, florile care odinioară se agăţau în bucheţele la uşile tinerilor căsătoriţi, pentru a atrage norocul asupra mariajului lor şi cu ylang-ylang, floarea pasiunii, cea care împodobeşte paturile de nuntă în îndepărtatul orient, totul pe un fond de note lemnoase pudrate cu ambră. un parfum ce aminteşte de briza unei dimineţi însorite de aprilie, cea în care o tânără femeie, fie că este celebră, fie că este necunoscută, păşeşte pe drumul ei de iubire, ca mireasă.

iar buchetul de mireasă al prinţesei a urmărit fidel conturul acestui parfum.

sursa foto: shefinds

29 thoughts on “parfum de prinţesă(kate middleton)”

  1. Ca te pricepi ca nimeni alta la parfumuri, stiam si uite c-o dovedesti din nou. Nu cred c-a mai scris careva despre parfumul Catelutei, atit de repede, cum ai facut-o tu si cu atita acuratete. Acum chiar m-ai facut curios si am sa-l caut cind ajung in Brussels. Daca-l au si-mi va placea, am sa-l cumpar si-o sa-ti spun sincer ce cred, despre cum mirosea Kate la nunta winking

  2. Psi…pentru moment am simtit miros de lacramioare si iasomie,citind…laughing)
    As dori sa vad si eu si sa incerc cum miroase acest parfum.
    Foarte frumos scris.

  3. Mmmmm, savurez mireasma pe care au lăsat-o cuvintele tale măiestrit împletite, Psi!

  4. ce frumos ai scris, Psi. Visez şi eu la un parfumel din ăsta, dar tare-i scumpuţ şi în general toate astea bune, îs scumpe sad aşa că… trăiască Oriflame-ul happy
    te pup, suflete!

  5. stii deja ca pentru mine esti o forta! de data asta vreau sa-ti mai spun ceva… am ramas uimita (din nou!) de felul in care ai cules cu atata minutiozitate informatiile, le-ai pus cap la cap si le-ai transformat intr-o frumoasa poveste gratie imaginatiei. sigur ti-ai ales bine meseria? laughing))
    P.S. zilele astea ma duc prin magazine sa testez parfumul. m-ai facut curioasa rau de tot!!

  6. doamne, acum citesti si gandurile!!! thinking
    sa stii ca am vrut sa-ti aduc aminte dar…nu am facut-o. stii de ce? eram sigura ca nu ai uitat dar m-am gandit ca in momentul in care vei simti vei asterne cu siguranta cateva cuvinte…
    pana atunci citesc cu mare drag orice alta poveste! love struck

  7. am citit o poveste cu printese, parfumuri si flori. tin si eu in mana un buchet de lacramioare. lacrmioare d-ale lui ovidiu. un buchetel cam de un sfert de sticla, ca atat a mai ramas.

  8. psi, îmi plac freziile mult de tot.
    Dintre parfumurile străineze, preferatul meu (adică dintre cele 5 pe care le-am mirosit la viata mea) este light blue de la DG. Dulceag.

  9. Foarte frumos, felicitari.
    Eu cred ca o femeie trebuie sa aiba parfumul ei si el sa se identifice cu ea si ea cu el!
    In mod normal gasirea parfumului este o cautare interesanta care denota preocupare si maturitate si daca nu te pasioneaza asta si schimbi mereu… e posibil sa nu gasesti niciodata adevaratul tau parfum.
    merci psi pentru frumoasa expunere!

  10. O postare parfum! Mi-ar fi tare frică să viu parfumat la tine. Poate mi-ai spune că sunt năvalnic, ori eu sunt un biet golan care miroase a iarba tăpşanului de munte.

  11. super interesant articolul, la asta nu m-am gandit. eram curioasa cum arata rochia, am vazut, mi-a placut. nu m-as fi gandit ca parfumul e o problema, nu se vede si poate pretinde ca a folosit orice. m-am parfumat si eu cu arome selecte, ma intorc lamine in cort!

  12. Eu fac parte din alta generatie!
    Azi exista oferta care te imbie mereu la incercari, la schimbare.
    Pentru mine descoperirea parfumului meu a fost ca intalnirea cu barbatul vietii mele!
    Fidela i-am ramas. Am avut sansa!
    Eau des Merveilles – Hermes – imi este suficient. Mau putin ziua mai accentuat seara!

  13. Am primit multe daruri in viata asta si printre ele se numara si acelea de a avea un miros natural usor citronat, de a nu transpira si de a nu avea niciodata parul gras…
    Nu am folosit niciodata un deodorant;;;
    primavara nu m-am parfumat decat la ocazii.
    In rest… Fiecare cu gusturile lui …
    Cat despre parfum… ador parfumul meu….
    Si mi-a placut provocarea ta…… Merci
    WE placut

  14. psi, eu tocmai mi-am comandat de pe net un parfum pe care l-am mai avut acum vreo 10 ani si d ecare mi s-a facut dor. Nu este o casa celebra, este Ultima II, scos de Revlon, dar imi place cum se numeste – Head Over Hills – , cum arata: http://www.perfume.com/ultima-ii/head-over-heels/women-perfume , si mai ales cum miroase. Nu ma pricep sa-ti spun ce contine, dar nu e nici foarte dulce, nici foarte fresh, e aromat si “sexy”, asa cum e descris pe multe site-uri…
    Nici eu nu sunt femeia unui singur parfum, dar am mereu in casa Sunflowers – Elizabeth Arden. Cand nu mai stiu cu ce sa ma dau sau vreau sa miros a ceva familiar, confortabil, il port pe acesta.happy
    Si am descoprit ca-mi place mult moscul alb (am primit un parfum de la The Body Shop care se cheama chiar asa, “White Musk”winking si ca nu-mi plac notele de baza vanilate. Poate-mi recomanzi tu ce sa mai incerc, ca parca au innebunit toti cu vanilia asta! happy

  15. A…si inca ceva: vezi ca mesajele de la cocalari si pitipoance sunt spam-uri care fac reclama la un site cu cocalari si pitipoance… happy Am vazut pe mai multe bloguri commenturi de genul “Interesant”, “Mi-a placut articolul”, si cred ca-s generate automat. Te sfatuiesc sa-ti instalezi Captcha Code, cum am pus noi la blogul oaspete, ca sa fii sigura ca toate-s mesajele sunt mana de om! winking

  16. Acu le-am mirosit si da, seamana, Head Over Hills si Sunflowers! happy
    Deci cam asta-i genul meu…
    Imi plac chiar un pic amarui – de ex Oxygene – Lanvin.
    Dulci spun ca nu-mi plac deloc, dar cand am mirosit Silver Rain – La Praire, m-am indragostit! happy
    Am o mostra si ma dau la mari ocazii, dar cred ca o sa investesc si mi-l cumpar – e al naibii de scump! sad

  17. psi, nu suport kenzo, in afara de jungle – care imi place pe altii, cu celelalte abia pot sta in aceeasi camera, d-apai pe mine! happy
    Cred ca e important si cu se combina vanilia aia si in ce cantitati e, dar cand parfumul miroase a prajitura, nu mi pace…
    Sunflowers e floral, dar nu miroase a nicio floare, asta-i misto. Am citit ca Arden a vrut sa inventeze un parfum pentru floarea soarelui, care, in realitate, nu miroase. Si i-a iesit asta! happy
    Silver Rain e cam 400 ron la 50 ml…

  18. psi, orice kenzo e la fel de puturos pentru mine! happy Toate sunt deosebite, ce-i drept, dar sunt genul de parfumuri pe care ori le adori, ori nu le suporti. Eu nu le ador! happy

  19. M-ai nimerit la fix cu postarea asta. Functionez preponderent olfactiv si atasez fiecarei persoane dragi mie, un anumit miros. Desigur, nu intotdeauna acesta are legatura cu parfumul ce-l foloseste, ci mai mult cu felul in care ” simt ” aceea persoana.
    Asa jucandu-ma putin, imi vine sa te rog frumos : Psi, n-ai vrea sa-mi ghicesti si mie in parfum ? happy
    E vorba de Fleurs de Cerisier de la L’Occitane.
    ..
    In alta ordine de idei, citeam pe net de parfumurile bio, ce se pare ca contin doar ingrediente naturale. Iti las aici o lista cu ingredientele folosite intr-un astfel de parfum. Tare as fi curioasa daca ai incercat ceva de genul asta si ce parere ai.

    ” Ingrediente: alcool din cereale, hidrolat de verbina, hidrolat de iasomie, ulei esential de patchouli, ulei esential portocala, ulei esential de lavanda, ulei esential de scortisoara, *extract aromatic de piersica, *extract aromatic de pepene galben, glicerina vegetala.”

    Parfumul ce contine aceste ingrediente se numeste Inception si l-am gasit in Magazin Les Essences D’Amelie ( de fapt l-am gasit pe un blog happy )

  20. Cioc, cioc… am poposit si eu aici la tine si ce surpriza… E vorba de parfum! Promit sa citesc mai mult maine pe acest bolg caci tare mi-a placut ce am citit pana acum, ca sa nu mai spun de cunostintele intalnite….

    Pispsina… vorba lotusull-ului.. Imi ghicesti si mie in parfum? Ceea ce pot sa iti spun este ca le ador si le miros pe toate, ca as cumpara in fiecare zi unul nou daca as putea si ca lumea din jur spune ca Dune/ Dior se potriveste f bine cu mine. Am mai avut o reactie placuta din partea celor pe langa care trec… la Emeral Dream/ Estee Lauder.

    Alina… nici mie nu-mi lipseste Sunflower!

  21. Esti nemaipomenita!
    Multumesc… daca vin la Brasov in august incerc sa iti aduc si tie unul… pacatul este ca se vand doar in duty free… nu si in magazinele normale asa ca nu promit nimic.

    Despre Dune ce stii?

  22. Dune Feminin. Da… reclama e foarte frumoasa… sa stii ca eu am descoperit Dune in acel an. Am primit cadou cateva mostre de la o prietena si m-am indragostit de el… si cu vremea am reusit sa mi-l cumpar…se pare ca nu se mai fabrica si anumite magazine specializate de pe aici il mai aduc numai cu comanda speciala si …asta costa.
    Eu iubesc parfumurile si n-am avut niciodata timp sa fac cercetare pe tema asta.
    Emerald Dream l-am cumparat impreuna cu Brazil Dream, care imi place dar nu are acelasi efect la public…mai exista din aceeasi colectie Bali dream pe care nu am reusit nici macar sa il miros.
    In rest… in tineretea mea am mai iubit Anais Anis, Gabriela Sabatini, Diorissimo… si asa cum spui tu tot ce e proapaspat si verde si citric… dar si putin romantic ca lemnul de santal..

    Sper sa pot veni… depinde daca imi aproba concediul caci in ultimii 5 ani tot in august am fost si exista colege geloase… nu ca ar pleca ele in august ci pur si simlu pentru ca plec in fiecare an…

    Spune-mi te rog in cazul in care pot aduce… tu ce parfum ai vrea?

  23. O a caut… trebuie sa stii ca canada. sau america in general nu sunt europa… multe nici nu se gasesc aici dar cautam. Eu planiuesc o oprire in germania inainte de a veni sa pot sa povestesc cu prietenele mele….asa ca cine stie. mi-am notat.

  24. tu nu te culci?
    LA mine e ora 4 pm… dar la tine 11 noaptea…
    Ma bucur ca m-am abonat la “notifyme…pot raspunde rapid
    Ce parfum iubesti?
    Unde stai in Brasov?

Comments are closed.

error: Content is protected !!