uneori, când vocea mea peltică îmi răsună în urechi, mă simt de parcă aş fi un copil ce vorbeşte -mânjindu-şi obrazul cu zâmbet -şi lasă cristalele vocalelor să se rostogolească până la cer.
uneori, când îmi privesc cearcănele adunate din oboseala nopţilor, mâinile rămase mici ori firele albe din păr, pe care mă încăpăţânez să nu le ascund, mă simt de parcă aş fi de-o seamă cu pământul.
sunt încă tânără sau am îmbătrânit?
sunt încă tânără pentru că pe chipul meu renaşte în fiecare dimineaţă zâmbetul, scutul meu, iar silueta îmi încape în aceleaşi haine, copilăros de mici. sunt bătrână pentru că zâmbetul meu oboseşte uneori, iar garderoba mea nu mai include de ceva vreme pantalonii scurţi, nepotriviţi anilor.
sunt tânără pentru că mai am de citit multe dintre cărţile lumii, cele care încă nu m-au ales să le descopăr. sunt bătrână pentru că îmi amintesc cum, pentru o carte bună, cumpăram trei altele, inutile, într-un snop caraghios, iar multe dintre cele citite nu mi le mai amintesc.
sunt tânără pentru că mă luminez a uimire de câte ori frumosul îmi apare în faţă şi mai port cireşele bucuriilor simple la urechi. sunt bătrână pentru că am văzut de multe ori chipul hâd al urâtului din om şi multe lacrimi neplânse pe obraz mi s-au pietrificat în suflet.
sunt încă tânără pentru că mai am atât de multe de învăţat despre oameni şi locuri şi mai am de adunat încă multe amintiri. sunt bătrână pentru că am amintiri cu oameni care nu mai sunt şi de care mi-e tare dor, un dor rece, de lespede mută.
sunt încă tânără pentru că mai întind cu sinceritate (unii o numesc naivitate) mâna spre oameni şi caut binele şi frumosul în jur. sunt bătrână pentru că am învâţat să privesc lumea cu ochi oblici şi nu mai cred mierea din fiecare cuvânt, nu la fel de uşor.
sunt încă tânără pentru că chipul meu se redesenează mereu acelaşi în dimineţile mele cu abur de cafea şi cuvânt, dar sunt deja bătrână pentru că nopţile risipite au un preţ mult mai mare acum şi nu mai am inocenţa risipirii de sine.
sunt încă tânără pentru că mai dansez în baie, pe stradă sau lângă aragaz, sunt deja bătrână pentru că muzica pe care o ascult eu este ea însăşi bătrână.
sunt încă tânără pentru că nu am fost niciodată la un concert de muzică rock, la o manifestaţie pentru o cauză nobilă, militant naiv pentru binele nimănui. sunt bătrână pentru că i-am aşteptat pe u2 mai bine de douăzeci de ani, pentru că mă preocupă mai mult acţiunile umanitare, pentru că privesc mai atentă în jur la nevoi.
timpul trece. această clepsidră nevăzută a nisipului numit viaţă curge neîntrerupt şi niciodată în sens invers. creionez visuri şi adun amintiri şi, de o vreme, înţeleg tot mai greu bucuria secundelor numărate între ani, pe care nu le mai aştept cu bucuria lui “când voi fi mare!” dar nici nu am curajul să-l spun pe “când voi fi la pensie!” 😆
timpul trece şi lasă în urma lui dâre argintate, aşa cum au oglinzile pe spatele lor. fiecare clipă în care am zâmbit, am iubit sau doar am respirat, devine sferă rotundă în rozariul amintirilor noastre. şi este bine aşa.
de-aş putea opri o clipă timpul, de mi s-ar da acest dar pentru o secundă, una singură, deplină, aş refuza cu siguranţă. sunt încă tânără, mai am încă multe clipe de descoperit, cele pe care nu le-am găsit încă, îmbătrânind.
……… superb! Si ma regasesc si eu printre randuri, cred ca toata lumea o va face intr-o oarecare masura. Foarte frumos scris! Eu zic ca esti si vei ramane tanara!
Timpul se masoara in zimbete.
Esti tinara!
tanar si batran sunt doua capete ale unui segment. daca te increzi in finalitati, in consum, atunci esti tanar si batran deopotriva, ti-ai consumat timpul. vezi tu, judecand asa, si timpul din fata pare deja consumat.
esti tanara, pentru ca de acum inainte incepe o noua era. ea incepe fix azi. azi ai varsta de o zi. vezi cat de tanara esti? inapoi nu conteaza, azi abia incepi sa mergi. in fata ta se desfasoara un covor rosu pe care urmeaza sa mergi cu bucurie.
esti tanara pentru ca mai poti sa razi si sa te bucuri si matura(batrana nu-mi place cum suna!) pentru ca ai intelepciunea sa apreciezi lucrurile la adevarata lor valoare. traieste clipa, lasa timpului care trece grijile!
pisi,
cu atat mai mult, odata ce ai mersul deja invatat, dar spirit abia nascut…
ai avantajul de a nu mai pierde timpul invatand mersul, iar spiritul tau are amploare, entuziasm, copilarie, nepasarea unuia care isi castiga existenta pozand pentru tablouri marete.
abia iesita din womb, vei sari sotronul ca niciun altul. keep your youth alive. things won’t get to return. e Clipa ta. enjoy it. simplu fapt de a te bucura de ea te va mentine tanara forever.
ca sa nu raman nespus sau spus partial, am sa completez…
bucurandu-te de clipa, da, e adevarat ca timpul nu va sta efectiv, ci ca isi va continua nestingherit mersul. ca in toate cazurile. bucurandu-te de clipa, da, el va trece pe nebagate de seama si se va opri in cazul tau asa cum se opreste in toate cazurile. insa, tu vei observa mai putin vicisitudinile vietii, greutatile si vei regreta mai putin trecerea lui. te vei ocupa cu bucuriile tale, nu cu tarele imbatranirii. odata trezita la poarta la care ne vom opri toti, atunci, nu vei avea niciun regret, vei parasi senina un loc senin. sau poti alege sa-ti suferi viata pana va inceta. altfel,timpul prezent va fi doar un repartitor de regrete si subasteptari.
ai prieteni insuficient de acordati la spiritul tau? priveste-le stangaciile si zambeste, sunt de iubit. sunt niste copii. copiii sunt minunati.
ai parteneri insufucient de pe calapodul tau? ia-i pentru partile lor bune, partile mai putin bune se vor integra in acest “for fun” si se vor modela eliberandu-se de inhibitii intr-un mod adanc, abia observat; te vei trezi cu ei la picioarele tale- cu adevarat maestri in ale iubirii.
oamenii tipa? tipa, timpul trece, trecutul lor va fi tot un urlet, un chin. mantuieste-i zambindu-le. in camera in care ramane chinul lor va ramane si un zambet, iar acel loc, in site-urile parasite ale timpului, va fi rotunjit, nu coltos. timpul isi va aminti cu mai putina incruntare de acel fragment.
Sunt încă tânără şi mă încăţânez să rămân aşa! Unde-ai găsit tu cuvântul “bătrâneţe”? Ce DEX foloseşti?
te pup, copile frumos!
Esti…tu.
Foarte misto gindit si structurat postul asta! M-ai dat pe spate, realmente. Am citit si comment-urile cu “esti tinara, esti bla, bla, bla”
Iti spun eu, nici nu conteaza cit de batrin sau tinar esti, atita vreme cit gindesti cum gindesti, cit iubesti cum iubesti si cit…(unde-i domne bulina aia rosie, da-r-ar dracii-n ea de bulina?)
pup u