aşa cum v-am obişnuit deja, din când în când îmi rog prietenii să scrie aici, în casa mea de gânduri şi cuvinte, câte un post, pe un subiect pe care şi-l aleg ei.
începem anul cu un guest post de la o persoană extrem de dragă mie, care atunci când a apărut în virtual a intrat în blog roll-ul meu direct în categoria prieteni, este vorba despre ilinca, o fetiţă de doi ani şi-un pic, pe care o cunosc de când o aşteptam împreună cu părinţii ei, paul, pe care îl cunosc de pe vremea când încă mai avea două picioare stângi şi numai gând de însurătoare (şi un peugeot 406, dar asta nu se pune), şi petra, pe care o vedeam uneori, venind când şi când pe la fabrica aceea mică, dar cu pretenţii, pe unde trudeam noi. vă invit aşadar la o poveste venită de la un copil frumos, ale cărei poveşti şi întâmplări le puteţi găsi aici.
şi da, ilinca este unul dintre copiii care mă cunosc ca fiind pisica, iar când rosteşte acest nume se încreţeşte într-un zâmbet miraculos, ca un dar. îţi mulţumesc mult, copil frumos şi te las acum să fii gazda noastră.
ei bine, la un moment dat pisica i-a solicitat lui tati să mă mobilizeze să îi monopolizăm blogul cu o postare despre ceva.
despre ce să vorbim oare?
păi …
… să vorbim despre parfumuri… ce anume să vă spun despre ele ? nu mă prea pricep, paulică nici atât, se dă dimineața cu ce prinde la îndemână și gata tuleo la grădi cu mine, apoi la fabrică… de cele mai multe ori reușește să își asorteze parfumul la ceea ce poartă dar asta este o altă poveste… de vină este bunica coculica… gata !!??!!
… să vă zic despre mașini????? mai bine nu…
… să vă zic despre literatură…………………………….. gata, am zis tot ce știu, trecem mai departe…
… hai să vorbim despre floricele… le voi prezenta însă dintr-o altă perspectivă decât cea cu care și-a obișnuit gazda noastră cititorii… voi aborda perspectiva existențială …
în principiu floricelele cresc în grădină, nu așa aiurea, trebuie să le plantezi apoi să ai grijă de ele, să le uzi, nici prea mult dar nici prea puțin, nici prea des dar nici prea rar, nici prea devreme dar nici prea târziu, iar când ți-e lumea mai dragă și nu ești atent, hop ți le taie țiganii și le vând la piață învelite frumos în staniol, celofan, hârtie decolorabilă instant sau cine mai știe ce ciudățenie de ambalaj… te duci să cumperi o plasă de cartoafe și două legături de pătrunjel și hop la standul cu floricele dai peste bujorii tăi… recomandarea mea : zanax-ul si algocalmin-ul să nu lipsească din dotare. cam aceeași soartă o au și floricelele care sunt atent cultivate în sere specializate, diferența fiind că acestea nu se procură prin furtișag ci se cumpără cu basculanta și se înghesuie în frigider unde stau până la momentul vânzării.
cu toate că există florăriile (spații comerciale expres destinate comerțului cu flori) locul cel mai spectaculos pentru a achizitiona floricele este la piață, acolo unde apare gospodarul fraiereștean cumpărător de buchet pentru dat cadou. se gândește, se învârtește, comentează, le miroase apoi spune : „matale ce îmi recomanzi?” … „ nu îți dau mai mult de atât”… „dacă nu vrei mă duc în altă parte”. n-am întâlnit încă pe nimeni care să nu se laude cu ce afacere bună a făcut la cumpăratul de flori… de la piață desigur… toți sunt foarte buni negociatori, foarte tari comercianți dacă nu stăpânești cât de cât tainele logicii simple sau măcar pe cele ale bunului simț vei crede că cei care vând acolo sunt chiar niște păcălici. un lucru este cert orice îți dă piețarul, indiferent de cât negociezi tot ajungi să îi plătești prețul cu mega profit… eventual îți mai dă niște scaieți denumiți floarea miresei pe gratis… frunza de ferigă nici nu mai intră în discuție…
de la piață floricelele frumos aranjate într-un buchet sunt duse de căte fraiereșteanul cumpărător la gospodina pe care acesta speră să o impresioneze…treizeci de secunde… „vai ce frumoase sunt”… „stai să le pun într-o vază” … ei bine de acolo floricica minunată intră în linie dreaptă către ultimul ei drum… destinația finală : raiul florilor (toate florile ajung în rai) trecând desigur prin portalul magic – lada de gunoi… tristă perspectivă dar asta este… îmi dau seama că sunt un fel de elena farago cu al ei gândăcel oropsit…
mai sunt și floricelele sălbăticioase, cele care cresc alandala, sunt foarte frumoase, foarte colorate și foarte parfumicioase e bine să fie lăsate în plata domnului pentru a le asigura o viață cât mai lungă… spun e bine, asta nu înseamnă însă că așa se și întâmplă… vorba poetului :
„văd o floare mirositoare,
s-o iau se strică,
s-o las mi-e frică,
vine altul și o ridică…”
… și și dacă nu o ridică nimeni, oricum la un moment dat o mănâncă vaca…
cam atât am avut de scris…
Ilinca are perfectă dreptate.
O fi glasul pământului, oamenii aceia chiar iubesc fiecare petec de pământ pe care-l muncesc cu sfinţenie.
Eu, am găsit în piaţă aceleaşi flori de 10 ori mai ieftine decât la florărie.
Adevărul este că la florărie nu găsesc şi flori de câmp. Dacă aţi ştii ce ikebana stăpânesc bătrânii ăia simpli ce vând chiar şi flori de câmp…
Ilinca dragă să creşti mare şi să aduci multe bucurii părinţilor.
ioi, pisi! am crezut că ţi-ai închis blogul… am intrat zilele trecute la tine şi nu mai era nimic! Bine c-a fost doar o chestie de moment! te pup, pisic drag!
am aflat că am și responsabilitatea medierii comentariilor, păi să spun atunci cam în felul următor:
….da, așa este,desigur, sunt într-u totul de acord cu toată lumea dar mai ales cu mine.
…. și eu mă bucur nespus că s-a terminat chestia cu închisul prăvăliei…
buna, draga ilinca, esti un copil ca o floare. ai grija, sa nu te pape vaca
dar nu te va papa, drob de sare, ci te va privi cu privirea ei blonda, mutand capul sa te priveasca de pe stanga, cand de pe dreapta. ca si cum s-ar lasa cand pe un picior, cand pe altul, ca atunci cand iti intra tie apa in urechi si vrei sa o scoti…
cat despre flori, sa stii, precupetii le vand, oamenii le duc pe morminte, de unde precupetii le fura si le vand acelorasi oameni pentru a le pune pe morminte, ciclul mergand asa pana incepe altul. in principiu, acelasi, in neprincipiu, tot acelasi!
pe de alta parte, sa stii ca florile sunt un periscop din acelea prin care privesc cei de pe submarin, periscop prin care, din fundul pamantului, se uita curios un arlechin. imbracat in alb si negru, in patratele- ca cele de pe tabla de sah. les intrigues d’arlequin!
nu dati banii pe prosti luati florii la copii
mulțumesc pentru acoperire, nu este vorba nici de oboseala, nici de joacă, ei sau poate puțin de joacă este de fapt vorba… problema cea mai mare este de emoție, chestia cu aflatul în centrul atenției mă cam depășește, iar despre tati nici nu mai încape discuție, citește și clipește, înghite-n sec, clipește și citește încă odată… sincer, at habar n-am ce să mai spun, cum să mai răspund…
și eu care mă gândeam că partea cea mai dificilă este realizarea unei postări… pffuui…
sa cresti mare,ilinca si sa ne mai povestesti din intamplarile ce ti-au atras atentia. e pacat ca flaorile se ofilesc, dar cred ca doar lucrurile care tin putin le apreciem la adevarata valoare ca nu apucam sa ne plictisim de ele