dacă am încerca să facem o reprezentare grafică a gesturilor şi faptelor noastre, dacă ne-am gândi să matematizăm ceea ce este suma acţiunilor noastre, probabil că definiţia cea mai simplă ar fi intersecţia lui x cu y şi reprezentarea grafică de forma unei linii pornită de la zero şi tinzând spre infinit, cu un sens dorit ascendent.
ecuaţia liniară a acţiunilor noastre porneşte dintr-o nevoie pe care o conştientizăm şi care este, poate fi, ca un mic rezervor lăuntric pe care îl umplem prin ceea ce facem.
nevoia de deplasare generează în noi mersul ca acţiune şi învăţăm asta, după ce înainte nu vom fi ştiut să o facem, dar odată deprinsă această acţiune, copii fiind, vom umple rezervorul în fiecare zi, din punctul rămas şi nu ne vom începe dimineţile, reînvăţând mersul.
nevoia de cunoaştere ne împinge înspre citit, dar nu vom relua învăţarea lui cu fiecare carte, iar ceea ce ajungem să ştim despre noi şi despre lume nu dispare odată ce am şters tabla cu buretele umed. chiar dacă mai uităm, urmele de cretă rămase în memorie ne vor ajuta de fiecare dată.
mă întreb însă şi vă întreb, gândindu-mă la nevoia noastră afectivă, dacă toate necesităţile noastre sunt aşa. înclin însă să cred că nu. nevoia afectivă, cea care generează relaţiile noastre de suflet, matematica lui doi ce tinde spre unu, spre întreg, pare să nu fie liniară. eul meu şi eul tău însumate sub umbrela lui noi care, potrivit mitului androginului, este unul, pare să aibă un drum mult mai sinuos.
dictate de normele sociale, de interese şi de apartenenţa la clasă, aceste relaţii au fost de-a lungul timpului (şi mai sunt şi astăzi) extrem de complicate. multă vreme ele au fost liniare, subordonate nevoilor de continuitate, moştenitori, de păstrare a avutului şi statutului.
bărbatului i-a fost atribuit rolul vânătorului, purtător de tnt la mijloc şi dreptul de a-şi încătuşa partenera cu ceea ce numim centura de castitate. el pleca la război, la cruciade, la vânători de tot felul, ea rămânea în turnul de sticlă al aşteptării.
există în legendele vremii femei care au spart tiparele, care şi-au dat drept de dinamită la cingătoare şi au pornit ele însele vânătoarea. regina margot sau lucrezia borgia sunt două ilustre exemple pe care cu siguranţă le-a ajutat şi poziţia socială, dar vânătoare a fost şi diana de poitiers, cea care avea să ţină pentru multi timp inima regelui său în mâna frumos înmănuşată, în ciuda rivalei sale, caterina de medici.
schimbările secolului trecut au adus modificări în relaţiile noastre de suflet. libera alegere nu mai este un privilegiu, iar cel care porneşte vânătoarea nu mai este neapărat bărbatul. putem purta uneori centura de castitate şi alteori explozibilul, fără ca aceasta să mai fie o încălcare a normei.
tindem spre unu, spre noi, conştienţi de fragilitatea relaţiilor noastre şi luptăm de pe poziţii egale. uneori nimerim pe alături şi atunci o luăm, de cele mai multe ori, de la capăt. rezervorul afectiv atinge cota de avarie şi în loc să pornim de unde am rămas, rupem totul şi o luăm de la zero. de ce îl alegem mai uşor pe zero şi nu pe unu? dinamită de ambele părţi sau, în termeni legali, divorţ, separare.
şi mă gândesc cum aşezăm asta în grafic. ce formă au nevoile noastre afective?
hiperbolă?
izocuantă?
parabolă?
cum arată matematica sufletului astăzi?
pisi, probabil ca stii ca sub centura de castitate infectii apareau din cauza lipsei de igiena. privarea de libertate e plina de pestilenta, de intuneric, de promiscuu… ideea de castitate in sine s-a diluat sub insasi armura ei…
eu cred ca sufletul este un eu incontrolabil, care daca nu e lasat liber se infecteaza si moare.
matematica sufletului, prin nuanta expresiei, aduna si scade atemporar.
exista o teza a lui al ghazali (un pic apofatica) despre limita infinitului. infinitul este un numar+ 1. infinitul este SI infinit+1. plecand de la aceasta premisa, infinitul este limitabil. ceea ce vreau sa spun este ca, intr-o lupta cu infinitul, libertatea are mai mult si mai profunde libertati.
si din asta trebuie sa o ia la fuga spre si mai libertate dragostea.
sufletul nu poate avea matematica, pentru ca nu-l poti incadra in reguli fixe. cand crezi ca esti vindecat, revine tot si te lasa gol si sfarsit. cand crezi ca nu mai poti trai nimic, apare surpriza care te inalta…
sa-l lasam liber, fara legi stricte.
… sufletul este ca si infinitul; stim ca este, dar sa-l definim, sa-l punem in tabele, sa-l descifram este mult mai complicat, daca nu imposibil…
de fiecare data va fi nevoie sa-l descoperim, in fiecare caz aparte, fara pretentia de a-l intelege pana la capat…
pisi, am scris in finalul expunerii mele ceva despre dragoste/iubire (ele se diferentiaza, apoi insa se intrec; una luand fata, apoi cealalta, pana devin acelasi competitor).
(am uitat)
intervalul 01 (in sistem binar? ) al iubirii poate fi si la inceput, si la sfarsit pe “segmentul” infinitului. se subordoneaza numai infinitului, iar infinitul i se subordoneaza ei, jongland cu locul de pe “segment”. i-am spus segment pentru ca in al ghazali infinitul incepe si se termina.
acum sa o luam altfel (apofatic): Dumnezeu este ceea ce nu cunoastem despre el.
asa si dragostea/iubirea vs infinit, unde infinitul este cea mai cunoscuta limita a libertatii.
iubirea se subordoneaza libertatii, iar libertatea se poate subordona iubirii.
nu exista o regula.
oricum, cred ca exista o poveste a lui nichita, insa nu-mi amintesc cum se numeste (vis-a-vis de aceasta matematica). parca e chiar numele unui volum…
pisi, hmmm, parca da
mai poate salaslui in rest, in fractie, in virgula, in numitori alambicati. dar si ea-si doreste un pic de amor, sunt sigur !
1+1 e egal cu …1
ALTA MATEMATICA
de Nichita Stanescu
Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cât face.
Stim ca cinci fara patru fac unu,
dar un nor fara o corabie
nu stim cât face.
Stim, noi stim ca opt
împartit la opt fac unu,
dar un munte împartit la o capra
nu stim cât face.
Stim ca unu plus unu fac doi,
dar eu si cu tine,
nu Stim, vai, nu stim cât facem.
Ah, dar o plapuma
înmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza împartita la un steag
fac un porc,
un cal fara un tramvai
face un înger,
o conopida plus un ou,
face un astragal…
Numai tu si cu mine
înmultiti si împartiti
adunati si scazuti
ramânem aceiasi…
Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inima!
da,da, asta e poezia, cea a oanei clara
A flower within a dream
Without flowers love would only be lust.
The mere look of roses is enough to turn one giddy, brainless.
Lilies imitate the glance of havens- amusing any artless God.
Mix walls, mazes, mist, enigmatic footprints, rivers and skies, humans and animals, fire and water, dusk and down, dew and contempt; without the glimpse of jasmine or tulips… the painting will only be a tomb. Without flowers the world would be nuffink.
Flowers carve our souls and our extreme angels. I’m still seeking the original of all flowers, the place from where that sprung, the method used to make them be thus shaped- either incision or not.
As time passes by in our souls, flowers become mere rock. They lose their impression of movement. Their climax seems motionless. The alleys between them look like serpents. We look like canes- weird canes walking in slow motion between thousands of rocky canes, bamboo canes, reed canes that sustain the gates of hell.
Their shape and smell abolish death, the most awful disease of all.
Ah, matematica! Nu e punctul meu forte.
N-a fost niciodată. Dar, această matematică specială din pagina ta îmi place. Nu ştiu care e suma finală a faptelor şi gesturilor mele, dar mă străduiesc să fie pozitivă. 
Şi să mă situez pe o spirală ascendentă. Atât cât mai pot.
1+1 egal 1 adica orice as face tot singura ma trezesc…nu ca m-as stradui prea mult sa fiu langa cineva , dar atunci cand am postat comentariul asa ma simteam…singura. Intre timp mi-a trecut starea aceea de depresie. M-a inveselit Danut.
pisi: eu nu incerc sa fac arta, sunt un om modest si stiu asta, nimeni nu poate spune altfel. stiu exact ce sunt. insa, vorbele pot fi o alinare, leac si spirit.
eu marsez pentru poezie, sunt un militant minuscul, pentru ca ea, in orice forma a ei, este “un mai bine”. hugs!
so after so
our labyrinthine paths strike away matter in no absolute.
life is a 3 floor capacity venue standing in ruin,
only flowers will announce the queen rose- making royal entries to our small, human parties.
i will gladly trade my entrails if there was any way lilies kept me alive.
i am no entertainer to myself and only flowers are a light trader for my prayers.
E mai bine sa fii singur decat langa un om care sa te chinuie zilnic…de-asta am hotarat acum 2 ani si ceva sa imi iau copiii si sa plec dintr-o relatie care nu mai mergea. De atunci sunt singura si uneori ma apasa singuratatea. Nu fac mai nimic s-o combat probabil de teama de a nu intalni un alt barbat la fel de “bun” .
pisi, hai sa iubim poezia si sa ne sprijinim pe ea, sa militam pentru ea si sa o facem in simplitatea noastra ! nu conteaza ce ne iese, ci conteaza ca exista.
poezia e ca raiul; nu-l judeci, ci il lasi sa fie.
pisi, incepe sa ma deranjeze condescendenta asta aproape primitiva pentru epigramistul de adrian paunescu. ajunge o maciuca la un car cu oale.
nu merita atata atentie:
Noi o numim cu dragoste adâncă
pe drumul tău ce-n glorie cutează:
Elena Ceauşescu! O vitează!
şi neînfricată comunistă! O româncă.
ghici cine a scris asta !
pisi, poezia poate tine in spate un munte?
poate.
poate un munte tine in spate un munte de poezie?
aproape de nedetectat.
poate poezia, oricand, tine in viata un om trist, extrem de trist, in pragul unei nenorociri?
poate.
poate oricine face poezie?
nu.
cei care o fac au darul de a regenera bucuriile celor care nu o pot face, ghid general de coexistenta.