concursuri, locuri din sufletul pisicii

un pisic în stambul (7) – liniştea moscheei

ne apropiem încet de finalul poveştilor turceşti şi al  zilei de duminică 10 februarie, în acest tur care a încercat să redea pentru voi frumosul văzut de mine. vă reamintesc că excursia pisicească a fost premiu al unui  concurs  al cărui sponsor a fost kanal d cei care în fiecare luni şi marţi ne reamintesc despre lumea astăzi uitată a imperiului otoman şi a lui suleyman kanuni sau magnificul, aşa cum l-a cunoscut lumea occidentală. reamintesc totodată că cei care s-au ocupat de întreaga organizare a excursiei sunt europa travel şi domnul marius cârlan.


curtea interioară mireasa şeherzade camii apeductul lui valens

aşezată pe cel de-al treilea deal al istanbulului, mai puţin vizitată decât sora ei din sultanahmet, se află cea mai mare moschee a fostei capitale a imperiului otoman, opera şi mândria arhitectului mimar sinan, ridicată în opt ani cu banii aduşi din campania în ungaria de del de-al zecelea sultan, kanuni suleyman, al cărui loc de odihnă se găseşte aici, în grădina din spatele moscheei, alături de cel al sultanei sale, hurrem.

se spune că la întoarcerea din campania prin care ungaria a devenit paşalâc, suleyman ar fi dorit să construiască un palat care să reflecte măreţia imperiului său, întins de-acum din europa până în iran, irak şi nordul africii, însă hurrem, temându-se că îşi va putea pierde autoritatea în noul palat, i-ar fi sugerat să construiască această moschee, un întreg ansamblu ce conţinea totodată un hamam, un spital, câteva şcoli, un imaret şi un caravanserai şi chiar o casă de oaspeţi. din 1558 şi până astăzi, suleymaniye camii privită dinspre cornul de aur este una dintre cele mai răspândite imagini ale acestui oraş tulburător.

ajungem la moschee venind dinspre bazarul egiptean, urcând străduţele abrupte şi admirând casele vechi şi pierdute în liniştea care curge peste noi şi ne ademeneşte tot mai sus, o linişte nefirească judecând după freamătul pe care l-am simţit în celelalte locuri vizitate până acum. emine ne-a spus ieri că această moschee este mai mare şi mai frumoasă decât cea albastră şi noi o credem. deşi păstrează aceeaşi arhitectură cu sora ei, care este mai tânără, suleymaniye camii are o frumuseţe aparte, specială. să fie vorba de cupola imensă, de 53 de metri ori cele 32 de ferestre? sau, poate, liniştea care ne înconjoară? nu ştim.

intrăm în curtea largă şi plină de copaci cu un soi de sfială. puţini turişti la ora aceasta şi mai mulţi localnici care  merg ca şi noi spre curtea interioară în care noi admirăm cele cele 24 de coloane de porfir, granit şi marmură. vorbim şoptit şi intrăm în moscheea în care câţiva oameni se roagă, iar câteva femei aşezate într-un colţ, aproape de intrare, citesc aplecate deasupra cărţilor, aşezate pe jos. totul pare ireal, ca o taină descoperită din greşeală şi abia îngăduită nouă, străinilor care nu aparţinem acestei lumi şi poate de aceea facem puţine fotografii, ştiind că senzaţia aceasta de linişte nu încape în ele.

ieşim în lumina albă şi în faţa noastră apare diafană o tânără pe care o ghicim repede mireasă în ziua căsătoriei sale, îmbrăcată cu o rochie roz cu crinolină ea pare o floare ridicată dintre ape, foarte tânără. cu chipul prins în boneta venită din alte lumi are ceva din graţia unei păsări ce îşi caută colivia. o privim cum trece pe lângă zidurile curţii interioare înconjurată de oameni. un tânăr îi face fotografii, o femeie în haină albastră, acoperită şi ea, îi aşează un volan sau o fundă.

părăsim moscheea şi ploaia ne adună pe o terasă din apropiere. miroase a mâncare tradiţională şi a cafea proaspătă de care ne bucurăm până când norii se opresc din curgerea lor măruntă. pornim apoi mai departe, cu harta devenită inutilă în buzunar, căutând din ochi drumul spre sultanahmet. decidem să renunţăm la apeductul lui valens, construit undeva în anul 368 şi din care mai există 971 de metri, însă străduţele înguste ale oraşului ne păcălesc, aşa că ne trezim ajunşi în fatih, cartierul în care se înalţă mândră şehzade camii (moscheea construită de suleyman pentru fiul său şi al lui hurrem, prinţul mehmet, de unde şi denumirea de moscheea prinţului, decedat la vârsta de 21 de ani) şi apeductul pe sub care trec nepăsătoare râuri de maşini. îl privim de la distanţă şi o pornim la pas prin cartierele cu nume exotice admirând faţa mai nouă a oraşului, mari hoteluri şi magazine printre care se înalţă semeţe minaretele altor moschee. de toate ele sunt peste 600.

ultima seară în istanbul are gust de sugiuc şi cafea de la starbucks băută pe o bancă, privind oamenii şi clădirile luminate. deja mirose a nostalgie în inima mea. şi a dor.

celelalte episoade ale poveştii le găsiţi aici: decolareaîn sultanahmetturul oraşului,topkapîmarele bazar şi de la catedrală la mirodenii.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

33 thoughts on “un pisic în stambul (7) – liniştea moscheei

  1. tibi, chiar nu ştiam că marele kanuni a influenţat desenul porţilor ierusalimului şi mă bucur să aflu, mulţumesc. happy ierusalim este un loc în care eu încă nu am ajuns.
    sigur că trebuie să mergeţi iar la constantinopol, pe îndelete! poveştile mele… poveştile mele sunt predominant kinestetice, pentru că aceasta este percepţia mea cea mai ascuţită. eu simt locul după miros, atingere, gust. abia apoi văd oamenii printre gene, abia apoi ascult… şi apelez la partea istorică pentru că istoria pe care o ştim noi este cu totul alta, una falsă de fapt. ştii că în vară am fost la marmaris, tot în turcia, dar nu v-am povestit nimic de acolo. acum pot să îţi spun că nu am putut trece prin filtrul meu tot ce am văzut şi că multe din cele văzute, dispreţul turciei faţă de europeni şi degradarea europenilor sunt numai două, mie mi-au lăsat un gust amar. şi nu mai spun nimic… vreau să simt iar liniştea din suleymaniye camii… şi să zâmbesc.

  2. o să vedem cum o istoriseşti, când vii de acolo, tibi! dacă vrei să o cunoşti pe emine, să dai un semn, am adresa ei, căci i-am promis scrierile mele. winking cât despre vacanţe… mai am postări din vacanţe pe blog, cea din cracovia, cea din salzburg, cred că şi cea de la mănăstirile neamţului am scris-o şi un strop de grecie. poate o să vă mai scriu despre berlin, viena, sicilia, pe unde am mai fost. nu ştiu dacă voi ajunge la vatican, italia nu e favorita mea, dar în ierusalim am să merg cândva. este un alt vis drag mie. iar în turcia îmi doresc să ajung la izmir, la cetatea de catifea, la konya la dervişii rotitori, în pustiul anatoliei, la cappadocia… ehei câte mai sunt de văzut!

  3. eu nu urmăresc acest serial, carmen, poate, sporadic, mai arunc un ochi, pentru că nu am răbdare să mă uit la televizor, dar datorită lui am ajuns la istanbul! recunosc! :yes:

  4. eu mulţumesc, cita, pentru că m-ai însoţit! mă întreb ce şi cât aş fi scris dacă stăteam vreo zece zile acolo! :yahoo:

  5. ei, la nisip! s-au modernizat şi ei, dar numai la starbucks! apropo, dacă pentru o cafea am înţeles de ce stă poporu turist la coadă la starbucks, n-am să înţeleg veci de ce se duceau să mănânce la mac-mac şi la burger king! sad

  6. să fiu sinceră, d-petre, oamenii de acolo, felul în care ne-au privit. fiind o staţiune cu mulţi olandezi şi englezi care erau mai mult beţi, ni s-a aplicat aceeaşi etichetă de europeni care sunt veniţi să îşi golească portofelele prin baruri şi să se facă de râs. şi nu le aduc vină lor neapărat pentru că reacţionează aşa…

  7. numa mi se pare ciudat ca intr-o tara a cafelei sa fie coada la starbucks. ma rog, nu am ajuns inca in turcia, explicatia ar putea fi ca la mac-mac si la starbucks si in alte chestii internationale, stii la ce sa te astepti. si uneori poate nu ai chef de surprize.

  8. O calatorie asa cum ma asteptam: plina de culoare si aroma de cafea, plina de informatii in care istoria si modernismul de imbina perfect pentru a crea o atmosfera de nostalgie si dorinta. Mi a facut bucurie sa te insotesc in aceasta calatorie virtuala si abia astept sa iti urmez pasii pe acele meleaguri de poveste.

  9. poate nici eu nu aveam starea necesară de spirit, d-petre. în istanbul a fost cu totul altfel, aşa cum şti că ai citit! happy

Comments are closed.