concursuri, locuri din sufletul pisicii

un pisic în stambul (4) – topkapî

episodul 4 al poveştilor turceşti continuă ziua de sâmbătă, 9 februarie, ultima parte a turului oraşului, cel inclus în premiu. vă reamintesc că excursia a fost posibilă datorită concursului  al cărui sponsor a fost kanal d cei care în fiecare luni şi marţi ne povestesc despre lumea astăzi uitată a imperiului otoman şi a lui suleyman kanuni sau magnificul, aşa cum l-a cunoscut lumea occidentală. cei care s-au ocupat de întreaga organizare a excursiei sunt europa travel şi domnul marius cârlan.

turnul de justiţie

reşedinţa imperială otomană, de pe malul bosforului, vreme de mai bine de 400 de ani, nu seamănă prin grandoare cu niciuna dintre construcţiile europene, înălţate parcă spre cer, ori coborâte direct de acolo, ba nici chiar cu moscheele văzute deja şi în care numai sultanul avea dreptul să intre călare, aplecându-şi însă capul în semn de umilinţă, pe sub lanţurile porţii.

trei porţi şi tot atâtea curţi separă topkapî de lumea de afară, fiind el însuşi o citadelă ce adăpostea pe o suprafaţă de 700.000 metri pătraţi până la 4.000 de suflete ce locuiau aici în lumea care se învecina cu cornul de aur şi marea marmara. inscripţii cu litere aurite vorbesc lumii de astăzi despre lumea de atunci şi facem cunoştină de la început cu tunghra lui mehmet al doilea, sultanul ce a construit acest sarayi în secolul cincisprezece şi care a fost cuceritorul constantinopolului bizantin. topkapî a fost construit în câţiva ani, dar i-au fost mereu aduse modificări de către sultanii care au locuit aici, unele dintre cele mai multe fiind opera lui suleyman.

trecem de prima poartă, cea a sultanului sau imperială, care era mereu deschisă de dimineaţa şi până la ultima rugăciune, de seară. pe marmura albă, în vechea scriere, sunt versete din coran, iar noi trecem în prima curte, cea mai mare dintre ele, în care se găsea pe vremuri monetăria şi hagia eirene, bazilica bizantină soră mai mică ca dimensiune, dar mai bătrână, a hagiei sofia, ce nu a fost distrusă de otomani, fiind folosită ca magazie şi depozit de arme, de unde şi denumirea de curtea ienicerilor.  hagia eirene, ne spune emine, este folosită astăzi pentru concerte de muzică clasică datorită acusticii sale şi pentru vizitarea acestei biserici ortodoxe ce datează din secolul 4, este necesar un permis special. mai încolo de trezorerie, în aceeaşi curte a ienicerilor, pentru cei care nu ştiu, se află mormântul lui alexandru cel mare, cel puţin aşa ne spune emine, dar controversa legată de locul unde odihneşte acest mare cuceritor al lumii pare că nu se va sârşi niciodată.

prin cea de-a doua poartă, cea a salutului, ne apropiem tot mai mult de miezul lui topkapî. pe aici nu intrau decât cei care locuiau în palat, demnitarii străini şi cei cu treburi oficiale, iar construcţia acesteia se pare că ar fi avut loc în timpul domniei lui suleyman. în cea de-a doua curte, în piaţa divanului, se regăsesc bucătăriile, divanul şi turnul de justiţie, la nord, haremul şi spitalul, grajdurile imperiale. piaţa divanului se închide cu cea de-a treia poartă, cea de felicitare sau a fericirii, dincolo de care este chiar inima lui topkapî. în ultima curte admirăm vechile clădiri în care, din toate colţurile lumii, tinerii veneau să studeze, aşa cum a făcut ibrahim paşa ori fii domnitorilor români, dormitoarele imperiale, sala de audienţe private. comori nepreţuite sunt arătate aici tuturor vizitatorilor printre care toiagul lui moise, sabia lui david, hărţi şi scrieri, bijuterii de o inestimabilă valoare, multe dintre ele fiind daruri primite de sultani de la occidentul care încerca să le câştige bunăvoinţa, aşa cum au încercat de pildă francezii cu suleyman, atunci când acesta ajunsese deja la porţile vienei, prin tratatul franco- otoman. kaftane şi şalvari, uniforme, tronuri bogat ornate, pocale îmbogăţesc aceste săli prin care trecem în linişte şi în care nu sunt permise fotografiile. recunoaştem zâmbind tunghra lui suleyman, admirăm bogăţia de culori, arabescuri şi copacii care par să supravieţuiască uimitor cu miezul lor gol, în care turiştii se grăbesc să facă poze.

încet, ca printr-un vis, ţesând ultimele poze, ne retragem din această lume în care suflete de toate naţiile privesc cu uimire la dovezile unei lumi apuse. trecem iarăşi, dar în sens invers, prin cele trei porţi şi apoi pe messa, către hagia sofia, unde ne vom despărţi de grupul nostru. emine mă întreabă ce vom vizita mai departe, pe cont propriu şi ne sugerează “mult mai frumoasă decât sultanahmet camii” să mergem la suleymanyie camii, situată pe cel de-al treilea din cele şapte dealuri ale istanbulului. o vom face însă mâine, deocamdată ne aşteaptă… marele bazar.

celelalte scrieri despre istanbul le puteţi găsi aici, pe episoade: decolarea, în sultanahmet, turul oraşului

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

7 thoughts on “un pisic în stambul (4) – topkapî

  1. Mulţumiri pentru reportaj. Sunt multe de văzut acolo, sunt multe locuri încărcate de istorie şi care îţi inspiră respect.

  2. vor veni şi celelalte, tibi, vor veni, aşa cum am promis. happy cât despre mers acolo… noi abia ne-am deschis apetitul. winking

  3. chiar da, max, sunt locuri a căror măreţie te cutremură, a căror arhitectură este copleşitoare… şi încă nu am ajuns la hagia sofia şi suleymaniye! big grin

  4. tocmai la bazar te ai oprit si tu cu povestirea … offf… happy. glumesc, desigur. calatoria mi se pare fascinanta prin acele locuri de legenda ce iti poarta imaginatia departe.eu sper ca te ai intalnit si cu o cadana, macar una mica, mica de tot …

Comments are closed.