concursuri, locuri din sufletul pisicii

un pisic în stambul (6) – de la catedrală la mirodenii

cel de-al şaselea episod al poveştilor turceşti este dedicat zilei de duminică 10 februarie, o zi în care paşii ne-au purtat de la hagia sofia şi bazilica cisternă până la podul galata şi bazarul egiptean, la suleymanyie camii şi apeductul lui valens. vă reamintesc că excursia pisicească a fost premiu al unui  concurs al cărui sponsor a fost kanal d cei care în fiecare luni şi marţi ne reamintesc despre lumea astăzi uitată a imperiului otoman şi a lui suleyman kanuni sau magnificul, aşa cum l-a cunoscut lumea occidentală. reamintesc totodată că cei care s-au ocupat de întreaga organizare a excursiei sunt europa travel şi domnul marius cârlan.

hagia sofia 2

ne trezim în zorii zilei de

bazarul egiptean mirodenii bazarul egipteanduminică cu emoţia că astăzi vom pleca la plimbare spre alte locuri frumoase, speciale, ce redau din frumuseţea uitată a bizanţului, cu o hartă în mână şi un aparat de fotografiat în cealaltă. albastrul zilei de ieri este înlocuit de norii plini de apă, cei care au presărat încă de ieri boabe transparente în calea noastră, o ploaie pe care o vom trata cu nepăsare şi ceai, dar îmi îngădui deocamdată încă o jumătate de oră de lectură sub pledul cald, doar atât. pregătiţi apoi de o nouă zi urcăm în restaurant pentru micul dejun, salutându-ne cu ceilalţi europeni de parcă ne-am cunoaşte de când lumea şi în vreme ce noi sorbim cafeaua cu ochii la marea decolorată, nevăzute mâini şterg în camera noastră orice urmă de somn şi împrăştie parfumul care, deşi plăcut, nu ne poate reţine.  ştim că hagia sofia, cea pe lângă care am trecut deja de câteva ori, este gata să ne dezvăluie frumuseţile ei şi preţ de câteva ore ne va vorbi, ne va arăta povestea ei.

impresionanta construcţie de culoare roşie care a servit drept sursă de inspiraţie în construcţia vecinei sale, moscheea albastră, dar şi a celei a lui suleyman, a fost ridicată de constantin cel mare în anul 325 pe locul unde fusese anterior un templu dedicat zeiţei artemis. reşedinţa episcopală a constantinopolului suferă serioase prejudicii din cauza unui incendiu, fiind reconstruită de theodosiu în anul 425, iar după incendiul revoltei niceene, iustinian întâiul îi va da forma finală, cea cunoscută şi astăzi. vreme de 916 ani, ea a fost centrul religios al imperiului roman de răsărit, catedrală ortodoxă transformată în moschee de către cuceritorul bizanţului, mehmet, cel care îi va ridica şi primul dintre cele patru minarete, celelalte trei fiind adăugate de către baiazid şi selim. după alţi 482 de ani în care a servit drept moschee, hagia sofia este astăzi un muzeu în care se împletesc urmele vechilor icoane din ortodoxismul timpuriu cu versetele din coran, cele care au şters definitiv mozaicul cu isus pantocrator din centrul imensei cupole. păşim prin sala mare şi largă, privim locul în care erau încoronaţi împăraţii bizanţului şi încercăm să ne imaginăm măreţia şi grandoarea slujbelor care se ţineau aici cândva, indiferent de religie.  trecem pe lângă vasele de marmură, atingem şi noi coloana vindecării, cea căreia i se mai spune şi coloana care transpiră şi urcăm prin galeriile de piatră, cele numite kihilas, la etaj, locul unde putem admira mai de aproape icoanele atinse de vreme, poarta paradisului şi a infernului, uimiţi că această măreţie a putut fi construită acum atâtea sute de ani în urmă.

hagia sofia nu se poate descrie, este copleşitoare cu cei peste 7500 de metri pătraţi ai săi, este tulburătoare. o pisică tigrată pe care o văzusem la intrare, locul unde se mai păstrează bucăţi din ruinele acestei capodopere prea des jefuită şi arsă, se plimbă nestingherită printre turişi, afară plouă mărunt şi noi părăsim cea de-a opta minune a lumii, aşa cum a fost considerată. de cealaltă parte a străzii vom coborî atenţi treptele intrând în bazilica cisternă.

yerebatan sarayi, bazilica construită pe vremea împăratului iustinian întâiul şi situată la 150 de metri sud vest de hagia sofia, numită şi bazilica scufundată, este una dintre cele mai vechi şi cu siguranţă cea mai mare cisternă a oraşului.  cu cele 336 de coloane cu o înălţime de 9 metri fiecare  şi cu cele două capete ale meduzei  ea a furnizat vreme îndelungată apă oraşului şi chiar palatului topkapî, până târziu, în timpurile moderne. se spune că 7.000 de sclavi au lucrat la construcţia ei, construcţie care odinioară era înconjurată de grădini încojurate de o coloandă. astăzi bazilica scufundată este o lungă şi tăcută plimbare subterană pe podeţele de lemn sub care trec peştii de toate mărimile netulburând apa şi liniştea. ca şi în hagia sofia, şi aici oamenii îşi pun dorinţe şi aruncă bănuţi în apă, iar noi ieşim la lumină copleşiţi de tot ceea ce am văzut, dar conştienţi că mai avem încă multe de făcut pentru astăzi, aşa că o luăm frumos la vale, spre bosfor, pe străduţele înguste, către bazarul egiptean.

construit în anul 1663 de către mama sultanului muhamed al patrulea, hatice turhan, bazarul egiptean îşi are denumirea de la impozitele colectate de otomani de la cairo, sursa finanţării acestui complex de magazine ce făcea iniţial parte din ansambul moscheei yeni, în apropierea căreia se află. numit la vremea aceea bazarul valide, el a fost multă vreme ocupat de negustorii veneţieni care vindeau mirodenii, plante de leac, parfumuri şi mărfuri manufacturiere, iar astăzi este locul în care mirodenii din toată lumea ademenesc cu mirosul şi culoarea lor. recunosc, este unul dintre locurile pe care mi-am dorit enorm să le văd, să le respir, să le adulmec cu nasul meu de pisic. ceaiuri ademenitoare, şofran iranian sau turcesc, fructe uscate şi dulciuri, munţi de dulciuri, râşniţe şi ceşti de cafea, în amestec cu standurile la care se vând aceleaşi pashmina şi aur, covoare şi brăţări multicolore. spre deosebire de fratele său mai mare, bazarul egiptean pare mai liniştit, poate şi din cauză că afară plouă mărunt, ademenind turiştii la căldura unui restaurant. un bulgar care lucrează acolo se oferă să ne vândă câte ceva, dar eu sunt cu gândul la cu totul alt bazar, unul arab, un souq văzut doar în fotografii, în care şiruri întregi de saci cântă un cântec vrăjit. mi-l promit în gând, aşa cum mi-a fost povestit şi este vremea să ne bucurăm de un ceai, privind către podul galata, în vreme ce la moschee, chemaţi de muezin, turcii îşi pregătesc trupurile pentru intrarea la rugăciune, în ciuda ploii.

după ce ceaiul se va fi topit din ceşti vom urca cel de-al treilea deal al istanbulului către suleymanyie camii, penultima noastră postare turcească… cred!

celelalte poveşti turceşti, apărute deja, le puteţi găsi aici: decolarea, în sultanahmet, turul oraşului, topkapî şi marele bazar.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

15 thoughts on “un pisic în stambul (6) – de la catedrală la mirodenii

  1. miţo, să ştii că mai uşor a fost să scriu decât să aleg fotografii. sunt multe şi toate sunt frumoase, dar nu le pot posta pe toate! 😆 şi dacă v-am plimbat şi pe voi, mă bucur.

  2. carmen, mi-a mai spus cineva că nu citeşte diacriticele la mine, nu demult. mă bucur însă că ai putut rezolva şi îţi mulţumesc pentru darul de timp, răgazul pe care ţi l-am luat cu povestea mea. şi îţi mulţumesc deja că mă vei duce iar în istanbul, fie şi numai pe calea gândului tău. happy

Comments are closed.