despre oameni şi poveştile lor, sărbători de suflet

românia mea

unii spun că eşti încă frumoasă,
mulţi te-au vrut,
mulţi te-au rupt
ca pe-o pâine nouă, pe masă,
de lapte şi miere te-au supt.

unii spun că nu le pasă
dor de acasă nu simt şi s-au dus,
slugi la străini, în apus
munţii pe tâmple nu-i mai apasă,
din uitare fac scut.

unii spun că iubirea de tine
e un semn de blestem
şi de tine se tem
ca de-o boală, ca de-o ruşine,
şi se mint că e bine.

dar eu ştiu, mamă, ştiu,
că din trupul tău suntem toţi
bucăţi risipite în fii şi nepoţi,
oameni buni şi frumoşi
chiar de-s duşi pe pustiu.

şi mai ştiu că atât cât va bate
în mine un suflet cald şi plăpând
nu te uit şi te strig către vânt
şi cu inima-ntreagă te cânt
şi te port ca pe-un dor în cetate.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

15 thoughts on “românia mea

  1. România mea? E ca a ta. Și așa aș vrea să fie și pentru urmașii mei. Să le fie aici atât de bine (nu în sens material neapărat) încât să-și dorească doar să viziteze alte țări, nu să jinduiască a trăi în ele.

  2. şobolănime, ar fi interesant să ne povesteşti cândva, nu? winking eu privesc doar din colţul meu mic, ar fi cam greu de văzut altfel, dar te ştiut legat de rădăcina ta într-un fel pe care eu îl apreciez.

Comments are closed.