de almanah… pentru almanahe

la radio

la început era doar un cuvânt
coborât pe pereţii caselor,
mirare!
tu desenai pe o scenă goală
decoruri castele,
legendele coborau din rastel
într-o matematică booleană.
ceilalţi priveam cuminţi,
se aşezase o linişte nouă,
somnul creativităţii,
apoi s-au rostogolit către noi
celelalte cuvinte:
înainte, înainte!
să ne scriem propriile cuvinte,
propriile imagini
pe pereţii atât de goi,
să ne arătăm inimile dintre coastele albe,
inimi cristal,
inimi clepsidre,
inimi cuvânt.
cuvintele devin muzică,
note rotunde, mărgele,
creativitatea te sărută pe furiş,
pe tâmplă,
tu desenezi mai departe!
înainte, înainte,
spre o lume de cuvinte,
născută dintr-un singur gând.

pe hârtie

ea foşnea ruşinată de prea mult alb,
ascunsă între suratele ei,
strâns lipită de tăcere.
– cam miroase a plumb! – foşni alta,
mai curioasă,
mai curajoasă,
încercând o ieşire pe laterală
din care se întoarse
uşor înnegrită.
zbang!
mirosea în jur, dintr-o dată, a cuvânt ud:
unul, două, nouă,
palimpsest!
ştergere, scriere,
scriere, ştergere,
nimic transparent de data aceasta,
freamăt,
foşnet.
– un blo(c)g de hârtie! – se miră ea,
se întunecă,
se aprinse!
foaia tremura în mâinile tale,
tu mă priveai.
ne prinse o îmbrăţişare
de cerneală.

poeziile au fost scrise ieri, ca reacţii, fără să am habar ce o să facă cu ele almanahe. dar între timp ne-am lămurit…  mulţumesc mult!