din toamnă

din toamnă nu e nimic nou,
se sinucid frunzele
și de frig
și de noapte,
e un zvon care miroase a îngropăciune.
pe-aleea de beton
pe care râdeau castanii
mai ieri,
un copil râdea purtat pe brațe
printre șiruri de oameni în negru.

din toamnă nu e nimic nou,
pescărușii au încetat să mai cheme
și de frig
și de noapte,
e-un zvon de tăcere
și mi-l adun în palme
mă îmbrac cu el
ca într-o mantie de vânt
fără să văd
cum se golesc copacii,
viața,
inimile.

din toamnă nu e nimic nou.
doar amintiri
că am mai trăit o dată
și încă o dată
ploaia rece
și tu.