dragă mama om,
se împlinește astăzi un an de când am plecat pe podul curcubeu și știu că mai sunt în inima ta și că voi fi mereu, te aud de fiecare dată, să știi. și tocmai pentru că știam ce greu îți va fi fără mine, ți-am trimis-o pe Maika. m-am bucurat când ai găsit-o și că este cu voi, va avea un trai bun pisicuța turbo, cum o numești. 
e mai zurlie decât mine și m-am amuzat ieri, când a spart vasul de pâine. nu trebuia să te temi, eram lângă ea atunci, să nu pățească nimic.
îți scriu acum pentru că nu mai vreau să te văd tristă. tu nu ești așa, mama-om, niciodată nu te-a doborât ceva și tu mereu ai găsit puterea să zâmbești și să râzi și vreau, te rog, să te întorci la asta.
mi-a fost tare greu să plec și multă vreme după ce inima mea s-a oprit nu am putut trece podul. îți mulțumesc că ai fost acolo până în ultima clipă. îți mulțumesc că m-ai găsit în visele tale, eu vin în fiecare noapte să te veghez, însă acum o fac mai rar. oricum îți aud bătând inima lângă a mea, aici, dincolo de curcubeu, dar nu a venit vremea să ne revedem, mama mea om. mai este puțin… puțin mai mult.
îți amintești cum ne-am cunoscut? a fost cea mai frumoasă întâmplare din scurta mea viață de până atunci și cel mai frumos dar pe care îl puteam primi, cel mai bun tovarăș dintre toți care ar fi putut fi: tu. și te-am iubit din prima clipă în care m-ai luat în brațe, atunci când mi-am făcut curaj să ies din dulap și să vin la tine. am simțit mirosul tău atunci și am știut că ești, mereu vei fi o ”nebună” cu suflet de pisică. te iubesc, mama-om. și mă gândesc că poate, într-o altă viață, tu ai fost pisica și eu omul tău, pentru că legătura noastră a fost atât de puternică între noi de la bun început. tu fără cuvinte, eu fără mieunat.
timpul nostru a fost miraculos și a fost grozav să trăiesc cu tine. și chiar dacă știi, îți mai spun o dată (este ultima oară când mă auzi și este vremea să plec mai departe): te iubesc! te iubesc și te veghez de aici, de sus, unde niciun animăluț nu este singur, bolnav sau flămând și purtăm toți iubirea pe care am primit-o pe pământ. ce ne puteam dori mai mult?
aici îmi este bine, locuiesc pe o pajiște plină de florile pe care le iubeam amândouă (știu că ai aruncat copacul nostru crassula pentru că ți-a fost teamă să nu se otrăvească bebe) și nu mai tușesc, ficatul meu este iarăși întreg și am toți dințișorii așa că pot să mănânc orice. când dorm te visez și îmi amintesc mirosul și atingerea ta, felul în care mă numeai, bucuria ta, bradul nostru pe care îl împodobeai cu atâta bucurie și eu stăteam de strajă deși știam amândouă că nu vine nimeni la el. să nu te superi dacă Maika o să-l dărâme, ea e năzdrăvană și curioasă ca orice copil.
am văzut, după plecarea mea, cum ai dat toate jucăriile, bolurile și păturicile mele. dar ai uitat să dai și căsuța. s-o dai și pe ea, Maika nu se va așeza acolo oricât ai spăla-o, căci știe cine sunt, m-a văzut pe câmp și m-a văzut când a ajuns acasă. mai știi cât voia să se uite pe geam spre locul în care m-ați îngropat? atunci stăteam de vorbă amândouă și îi spuneam de mama ei om, tu. și tu ai plâns atunci știind, nu-i așa?
mama mea om, te văd cum scrii, te văd cum respiri și cum plângi. cum te întorci la lucrurile pe care le iubești cu bebe în brațe. e frumos bebe, să știi! am văzut lumânările de advent și știu că pentru mine le-ai aprins. te-am auzit. îți mulțumesc. și îți mulțumesc pentru păturica roz pe care o iubeam, este aici, cu mine. să fii bine și să iubești, mama mea. într-o bună zi ne vom regăsi. și până atunci o ai pe Maika, pe bella care iar înflorește și o mie de motive să râzi.
te iubesc, mama om.
îți trimit o atingere de lăbuță de dincolo de curcubeu!