citind Albedo

îmi propusesem pentru sfârșitul de an să fac unele, altele, același tipar cu multe cărți și ceai, poate și un strop de zăpadă.  nu s-a potrivit mai nimic și nu că ar fi fost de vină cineva, pur și simplu sărbătorile ne-au fost atipice și am renunțat  la planuri. de sărbători nu am citit nimic, nici nu am fost pe undeva măcar, dar  mi-ar fi plăcut să încep anul cu allbedo, cartea nicolinei halgaș pe care o comandasem (nu sperasem să ajungă de crăciun, posta nu este încă așa de rapidă, dar măcar de anul nou…

albedo a ajuns la mine acum două zile. și mi-am amintit astăzi că, în vară, nicolina îmi spusese că scrie un roman care se petrece în sibiu.  și, la capătul lecturii celor peste patru sute de pagini extrem de minuțios alcătuite și în spatele cărora se ghicește o muncă de documentare impresionantă, o să mai spun o dată că- așa cum cred- nimic nu este întâmplător. nici faptul că am cunoscut-o pe Nicolina anul trecut, când ne-am însoțit una, ceileilalte, lansările la bookfest, nici faptul că, atunci când a câștigat concursul de manuscrise al itaca publishing, m-am bucurat tare mult și mi-am dorit tare, tare mult să citesc albedo.  undeva prin gândurile mele fusese și o surpriză (să ajung la gaudeamus la lansare) dar nu s-a potrivit pentru că, așa cum vă spuneam, sfârșitul meu de an nu a fost tocmai normal.

despre albedo, ce pot eu să vă spun fără să tulbur frumusețea acestei cărți și cu suficientă ademenire? este un scris care adapă setea de cunoaștere, cu siguranță, este un roman care împletește nigredo-albedo- rubedo, este o poveste albastră, ca un cântec de flaut, unul pe care îl pot auzi numai cei inițiați. este o poveste cu atât mai dragă mie cu cât locurile în care se desfășoară m-au fascinat mereu  (abația cisterciană ar fi un exemplu). și este o poveste care străbate granițe și timpuri cu forța impresionantă a cuvintelor autoarei, căci albedo este născută din cuvintele minunate ale nicolinei al cărei scris cinematografic ne poartă cu ușurință prin toate locurile pe care unii le recunoaștem cu sufletul. mie, una, așa mi s-a întâmplat chiar de la bun începutul poveștii  lui celeste-seraphine-angelique (recunosc că în timp ce citeam, în mintea mea se răsuceau deja seraphine-angeline pentru povestea mea și, iată cum intuiția și cântecul de flaut ne-au condus în aceeași direcție) astfel încât cele prime 50 de pagini citite cu curiozitate s-au transformat în foamea de carte.

albedo nu este cu siguranță o carte ușor de uitat. multe întrebări și multe gânduri se nasc din ea și te fac să dorești să știi mai multe decât atunci când ai deschis-o prima oară. și, cu siguranță, albedo este o carte despre care se va vorbi mult căci are toate ingredientele care o fac memorabilă.  eu știu deja că am să mă întorc la ea ori de câte ori îmi va fi dor.

și pentru toate trăirile, pentru toată bucuria, pentru fiecare recunoaștere și învățare îți mulțumesc, Nicolina.

cartea o puteți găsi la editură și sunt sigură că o să vă placă. mult.