zilele trec. pe la răstimpuri, oamenii mă mai întreabă cum sunt de parcă totul s-ar putea șterge așa, dintr-o privire, de parcă ai fi uitat între timp să locuiești în inima mea.
uneori este greu, uneori este mai ușor, mai ales atunci când tu lași semne mici pe care eu le văd și știu, cu certitudine știu că ai trecut. atunci zâmbesc ca de o taină pe care o împărțim amândouă, ca de o poveste fără sfârșit. și te aștept cuminte. mi-e mai ușor să privesc cum mor frunzele într-o toamnă pe care o trec singură.
uneori îmi amintesc mersul tău, torsul tău, privirea ta. uneori în locul gol de unde mă priveai, mi se pare că se conturează o umbră și șoptesc cu sufletul: ”haide!” apoi tresar. încă nu este timpul tău și numai dorul meu se împinge în chemare, nestăvilitul și pământeanul meu dor.
aștept să te naști și trimit la rândul meu semne să mă recunoști. să revii pe pământ cu o karma bună și să găsești drumul…
te iubește mama! te iubește mama!- știu că și taina asta o știi așa cum toate le-ai știut. și, cumva, nu știu cum, sunt sigură că o să găsești drumul…
haideee… te așteaptă mama să te naști.