-șapte zile până la crăciun! – anunță merin și în vocea lui, altminteri potolită și caldă, se ghicea o undă de febril și de agitație pe care verin o putea vedea lesne în ochii tuturor, chiar și în ai lui. ultimele trei zile trecuseră cu iuțeală și lăsase deoparte povestea flautului lipsit de grație și sunet care îl necăjise atât. ratase și trei asfințituri de culoarea șofranului deși le-ar fi putut vedea pe toate de la măsuța lui, răsăriturile îi erau zorite și ele, parcă uitase culoarea ochiurilor de curcubeu, dar privea cu încântare și bucurie cum se umplea din clipă în clipă hambarul. mai mult și mai mult și mai mult.
mai întâi veniseră țesătorii cu valurile lor mari de lânuri și mătăsuri care mai de care mai frumoase. croitorașii și calfele lor se puseseră numaidecât pe tăiat, croit și cusut cu o repeziciune care sfida timpul și o puzderie de rochițe pentru păpuși, de uniforme pentru soldăței se amestecau cu teancurile de căciulițe, fulare și mănuși. foarfecele cântau într-un ritm al lor, acele se întreceau cu un zumzet abia auzit și fetele mărunțele ale croitorașului cel mare chicoteau îmbrăcând păpușile de porțelan. răsetele lor înfundate aveau un aer de mare taină și sărbătoare care le făcea să pară niște păpuși delicate, doar ceva mai mari decât acelea pe care le împodobeau.
mai apoi veniseră cofetarii care pluteau parcă în nori de zahăr și vanilie și din mâinile lor pricepute porniseră să se arate dulciuri de toate formele și culorile: mere glasate, acadele în formă de bastonașe, steluțe de turtă dulce pe care râdeau stropi de ciocolată, brioșe învelite în foi aurii care scânteiau în soare, și râuri întregi de bomboane ca niște mărgele răsfățate printre care pisica de zăpadă pornise o joacă în toată regula până când merin o potolise, mai mult de teamă că o să își dea duhul de la atâta alergat.
veniseră și fierarii cu șiragurile lor de clopoței, lemnarii cu soldățeii și căluții de lemn, apoi pantofarii, cărturarii cu teancurile lor de cărți pline de taine și tâlcuri. aproape nimeni nu fusese lăsat deoparte și mai toți meșterii își arătaseră cu prisosință îndemânarea spre lauda breslei.
șapte sănii mari, fiecare în altă culoare apăruseră, ca din pământ și în burțile lor mari, saci din catifele roșii cu scânteieri aurii păreau să încapă lumea toată. un soi de cornul abundenței parcă se golise peste lumea din cer aducând bogății de daruri nemaivăzute și nemaiștiute la capătul cărora cineva legase o dorință. una împlinită desigur de cei șapte spiriduși din cer căci în curând, din întreaga zarvă și agitație care avea să atingă cote greu de imaginat încă, cei șapte spiriduși ai dorințelor aveau să plece pe pământ răspândind bucurie.
mai era puțin- se gândi în sinea lui verin, trângându-și mai aproape de trupul firav hăinuța cea albastră pe care avea s-o lepede curând. trudiseră anul întreg pentru o clipă de magie și acum, cu ultimele puteri încă trăgeau să împlinească tot ceea ce era de împlinit. până și taciturnul serin lăsase deoparte teancul tot mai scăzut de scrisori, căci de-acum veneau mult mai puține și sosise să ajute urmat îndeaproape de câinele de zăpadă care spera să capete vreun os gustos sau măcar un strop de zahăr de spiriduș.
mai era puțin își spuneau cu toții, dar în lumea din cer iarna încă uitase să se trezească. din pricina asta xerin părea preocupat căci zăpada îi ajuta să tragă săniile cele mari mai ușor decât te-ai fi gândit. și, chiar și fără aceasta, zăpada dădea un aer de mare sărbătoare apropiatei plecări, una cu atât mai specială cu cât xerin anunțase că vor pleca cu toții ca să termine mai repede de împărțit darurile care se adunaseră parcă mai multe decât în alți ani. verin nu știa dacă de vină fuseseră dorințele sau cei din lumea de sus fuseseră mai harnici acum, însă nu mai trăise niciodată o așa întâmplare în care să coboare cu toții pe pământ.
mai era puțin. în lumea lor micuță și plină de seninătate forfota era numai o filă în calendarul unor dorințe de om. a lor, dorința celor șapte spiriduși din cer, era una singură, mereu aceeași însă nu o rosteau niciodată, nici măcar atunci când își primeau bucățica măruntă de zahăr a zilei. dar ea era acolo, aproape că îi lega pe toți în aceeași taină, plusând.
continuarea…. curând 
și nu uitați, duminică o aprindem pe gaudete, a treia lumânare de crăciun.
https://www.youtube.com/watch?v=zcS9Sl8VjN4
Tare-s nostime numele spiridușilor tăi. Nu știu cum de nu încurci atribuțiile fiecăruia.
Glumesc doar. Tare mi-a plăcut! ♥️
Să știi că acum vreo două nopți gândul la norișorii în culori pale de curcubeu m-au ajutat să adorm mai ușor.