saxon tales- bernard cornwell

saxon tales, the last kingdom sau ultimul regat sunt cele zece volume care mi-au început primăvara, o lectură în forță și cu tot sufletul, la care a contribuit pe deplin și vremea din weekend. șase de fapt, pentru că pe primele patru le citisem anul trecut.

le găsiți la editura litera, ei au publicat cam tot ce a apărut în serie, mai puțin ultimul volum, al 11-lea, care a apărut în limba engleză toamna trecută, war of wolf și pe care, de ieri, îl aștept tradus și la noi. (de ce prefer să aștept traducerile, am mai spus deja, citesc mult mai repede în limba noastră și am un stil de a citi care se pliază cel mai bine în limba maternă).

saxon tales este atât un serial de televiziune realizat de bbc (am înțeles că primăvara aceasta vor apărea episoade noi în colaborare cu netflix, seria a patra mai exact, ce are la bază cărțile 5 și 6, și se numește last kingdom (după prima carte a seriei) și este totodată un teanc de cărți. frumos teanc aș zice eu. povestirile saxone sau cronicile saxone, saxon tales, last kingdom, oricum preferați, este așadar o poveste la marginea dintre istoric și ficțiune, pe care o datorăm britanicului în vârstă de 75 de ani, bernard cornwell. că o puteți vedea ca și serial ori o puteți citi, este iată, o alegere personală. evident, eu mi-am luat răgazul să citesc așa cum îmi place mie, cu foame de cuvinte și nu regret deloc.

pentru curioși, saxon tales are în centrul ei nașterea angliei, visul lui alfred cel mare și acțiunea pornește în secolul nouă, pe vremea când, anglia de astăzi era divizată în wessex, northumbria și mercia, regate adesea invadate de danezi, adesea râvnite de scoții regelui constantin, o poveste pe cât de adevărată, pe atât de inventată și nu mai puțin frumoasă. interesant este faptul că primul roman, ultimul regat, a apărut în anul 2004, ceea ce mă duce cu gândul la o imensă muncă de, iată, 14 ani, pentru că este cu siguranță multă muncă atunci când vrei să împletești ficțiunea cu realitatea, este cu siguranță multă documentare, pentru că bătăliile din roman și multe dintre personaje chiar au existat. nu a existat însă chiar personajul principal, inventat de bernard cornwell, iar uhtred de bebbanburg nu este altcineva decât un strămoș al autorului, un copil saxon aflat într-un context care îl va duce departe de locurile natale, printre danezi și mai apoi, legat prin jurămând de tronul lui alfred și de visul lui cel mare, acela de a uni anglia. oare va înfăptui acest vis saxon un copil crescut de păgâni? oare vor trăi amândoi îndeajuns încât să vadă aceasta?

așa cum știți, n-am să mă apuc să vă povestesc volumele. poate și pentru că sunt 10, poate și pentru că nu este stilul meu să povestesc mai mult decât ceea ce simt, iar romanul mi-a plăcut în mod deosebit. scenele de luptă sunt extrem de vizuale (pe fiecare copertă este părerea admirativă lui george r.r. martin, autorul GoT cu privire la ele) iar personajele au contururi clare, au forță, sunt un amestec de popoare, de religii, de credințe acolo, de iubiri și de trădări care fac această serie atrăgătoare atât pentru domnii pasionați de războaie și istorii, cât și pentru doamnele pasionate de mituri, credințe și povești de demult.  regăsim între coperțile celor zece cărți iubiri, sacrificii, jurăminte, trădări, lupte, emoții care au stat la baza nașterii țării angliei, astfel încât, la finalul lecturii, suntem cu siguranță mai știutori despre cum s-au petrecut lucrurile prin anglia acelor timpuri (la baza scrierii acestei serii, așa cum declarase autorul, a stat chiar faptul că mulți englezi nu cunosc influența daneză în propria lor istorie).

saxon tales. o poveste în care am admirat succesiunea de evenimente și împletirea atât de firească a imaginarului cu realul. la finalul fiecărei cărți există o notă în care autorul face distincția dintre ceea ce a fost cu adevărat și ceea ce a fost imaginat. iar dacă uhtred nu a existat, au existat alfred cel mare, ragnar lothbrogson, ubba, ida, purtătorul făcliei, ehtelstan și ethelflaed, regele edward, regele constantin al scoției, locurile și bătăliile în care, pas cu pas, wessex și mercia și apoi northumbria lui sigtrygrr au devenit… anglia.

o notă specială pentru fascinația eroului în legătură cu vechile așezările și cu drumurile romane și, deși nu am văzut serialul, cu distribuția acestuia. o serie mai puțin recomandată acelora care nu gustă ironiile la adresa religiei creștine, inerente zic eu, având în vedere timpurile acelea în care influențele daneze erau încă atât de puternice încât astăzi englezii numesc paștele easter (pe vremuri, sărbătoarea primăverii în regatele angliei de astăzi o celebra pe zeița eostre).