cele mai bune alegeri. în urmă cu un an, învățam despre principiile nlp, despre gânduri și alegeri. porneam pe un drum deschis de maria și de hori, doi oameni absolut minunați pe care aș vrea să-i arăt tuturor celor din jurul meu, pe care aș vrea să-i strig în gura mare pe toate străzile și la toate răspântiile zilelor mele. și chiar o fac, în fond este o alegere pe care mi-o asum cu tot sufletul, una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut în ultima vreme.
era în ianuarie, anul trecut, când pășeam cu emoție și curiozitate pe ușa unui loc din brașov care îmi va rămâne mereu în suflet (este tare simpatic faptul că acum merg prin acea zonă în fiecare săptămână și zâmbesc de fiecare dată când văd locul, știu este o ancoră frumoasă). de ce am ales nlp? pentru că oamenii fac cele mai bune alegeri la un moment dat. ori, poate, dacă vreți să reformulez, pentru că în urmă cu ceva ani, cineva sădise în mine un gând. vi-l amintiți pe strong? tăcut de multă vreme prin lumea blogurilor, el este cel care a adus sâmburele. apoi, apoi au venit cele mai bune alegeri, timpul potrivit, dorința, setea de cunoaștere, curiozitatea. da, am fost extrem de curioasă! mi-am dorit să învăț de la omul care spune ”niciodată n-o fost să nu fie cumva” cu atât de multă însemnătate și am fost curioasă și atrasă de poeziile ei. răsuciri de gânduri. numai că maria avea în desaga ei mult mai multe de oferit, atât de multe! de pildă îmbrățișările! și, doamne, câtă nevoie aveam de ele, cât de mult râvnise copilul din mine după ceva niciodată uitat! și cât de stângace mi-au fost, cât de pline de durere și de rețineri erau primele mele îmbrățișări! ce diferență dintre acel ieri, dintâi și astăzi, când le cunosc însemnătatea și nevoia!
este imposibil să nu comunicăm! și dacă privești cu atenție, ai putea să vezi- am învățat și asta- ce ne spunem când nu ne vorbim, ce zgomot și freamăt, geamăt și teamă e în trupurile noastre, cât de plină de lest este tipsia gândurilor noastre, născute din atât de puternicul harta nu este teritoriul. pentru că, de fapt, suntem atât de așezați în pătrățelele existenței noastre, cele primite la naștere, încât, deși știm că dacă nu funcționează ceva, fă altfel, continuăm să împingem înainte, mai sus, același pietroi de sisif. chiar și așa, oamenii funcționează perfect și au toate resursele necesare pentru schimbare, atât în ei cât și preluate de la alții. pentru că da, avem abilitatea de a învăța dintr-o singură încercare și e de-ajuns ca un om să învețe să facă un lucru, pentru ca oricine să poată face la fel. am învățat. în lunile primilor pași prin magia nlp am învățat că tot ceea ce îmi propusesem, tot ceea ce crezusem eu că ar fi obiectiv de atins, era de fapt un pretext. nevoia lăuntrică pentru care eram acolo are un nume mai adânc, mai profund, mai plin de semnificație: vindecare!
cum vă spuneam? oamenii fac cele mai bune alegeri la un moment dat. vorbim între noi cu sufletele, cu inimile, cu îmbrățișările, cu gândurile și cu trupurile noastre. dar ne auzim cu adevărat ori este doar o presupunere? strigătul este al celuilalt ori este în noi? actul de creație este un strigăt ori este un talent cu care am venit pe lumea aceasta? nevoia de voluntariat nu ascunde oare nevoia noastră de a fi salvați? și… unde începe și unde se termină treaba mea? aceasta din urmă este o mare lecție primită de la un copil de doi ani.
curând și cu bucurie voi face pasul următor în nlp, trecem la master adică, tot împreună cu maria. de data aceasta știu care este treaba mea și știu care este drumul meu. unul din care am parcurs deja o etapă deloc ușoară. au fost multe cărți de citit (și vor mai fi), au fost pagini pe care pur și simplu le-am dat deoparte pentru că dureau prea mult, au fost gândurile care, aidoma îmbrățișărilor, au crescut altfel. și cuvintele. și prezența. și flexibilitatea. și empatia. și toate acele resurse. și renunțarea la presupuneri. și întrebările. și respirațiile. și toate simțurile. și, de-aș putea, mi-aș trimite toți oamenii dragi în calea mariei și a lui hori. numai că asta nu e treaba mea și… oameni fac cele mai bune alegeri. pentru că …. happiness is an inside job.
pentru cei care ar dori să facă primul pas din întâlnirea cu maria și hori, iată-l. cum spuneam, nu strig, dar spun. fiecare știe ce este cel mai bine și alege. potrivit.
și-apoi, oricât de mult ai citi, oricâte cărți pui pe etajeră, eu cred că schimbarea vine atunci când te ridici de pe scaunul comod și faci primul pas. la mine așa a funcționat.
Iar acel prim pas este cel mai greu de făcut, pentru ca, mai apoi, să ne obligăm de al face pe următorul până când, încetul cu încetul, începem a păși cu încredere. Ferice de tine!
ne, neee, dana! nimic nu este obligatoriu și nu trebuie! (trebuie înlocuit cu vreau/nu vreau este mult mai aproape de adevăr)
mintea noastră știe când e timpul potrivit, de aici și cele mai bune alegeri. 
Bine, poate că ”obligăm” nu e cel mai bine ales cuvânt, însă tu știi ce am vrut să spun. Dacă rămâi la faza de cititor știu că nu are un foarte mare impact asupra schimbării. Totuși, să zicem că ar fi un început, important e să nu dureze prea mult, să nu apară amânări din comoditate sau alte motive. Tu ești hotărâtă, știu asta.
așa vrei tu să mă vezi, dana!
ca să fiu așa de ”hotărâtă” mi-au trebuit niște ani în care am zis: ”mda, bun nlp, bun, o să vedem ce facem cu informația asta”. apoi au mai trecut vreo doi, timp în care am zis ”mda, ar fi ok, dar să fie la mine în oraș, neapărat asta” și într-un final am văzut și-am zis: mă înscriu acum, chiar dacă mai sunt câteva luni până începe. și… m-am aruncat în apă. 
culmea știi care este? veneau colegi de la 400 de kilometri pentru asta și eu mă codisem pentru nici 2 kilometri.
în ceea ce privește povestea cu cărțile, exemplul meu personal este louise l hay. i-am citit vreo două cărți. citit, pus pe raft, uitat. ei bine, m-am agățat pur și simplu de cartea aia după unul dintre modulele de nlp. am citit-o a treia oară și am făcut ceea ce era de făcut. și te-aș întreba când am făcut cea mai bună alegere? știi când? de fiecare dată.
Lipseşte un i. Şi-al naibii cum sînt nu-ţi spun unde, te las să-l cauţi singură. Că aşa înveţi, cică.
Altfel aş zice una-două da’ nu vreau să-ţi stric feng-shuiu’.
poți să zici absolut ce vrei, dragoș, de multă vreme nu ai cum să strici ceva ce ține de mine, e treaba mea de fapt.
Cîndva demult am văzut un film găsit pe HDD-ul unui amic, ceva de serie B sau chiar C, cu majoritatea distribuţiei şi echipei nume bulgăreşti. Nightmare city 2035, am reuşit să-mi amintesc. În film li se implanta tuturor cîte un cip în creier care-i făcea să vadă totul perfect şi minunat, erau însă unii care se eschivau sau reuşeau să-şi scoată cip-ul şi atunci vedeau realitatea crudă.
Părerea mea e că atunci cînd cauţi cu tot dinadinsul să vezi realitatea în roz atunci cînd ea e neagră cu puţine pete gri şi rareori albe, nu numai că te minţi pe tine însuţi dar şi pe cei din jur, sau cel puţin îi faci să se îndoiască de facultăţile tale mintale dacă sînt dintre cei care “nu au cip”. Ceilalţi nici nu contează.
Asta în ce priveşte efectul placebo indus de anumite vorbării. În privinţa “celor mai bune alegeri” e un semnal de alarmă pe care-l văd că vrea să fie tras: afirmaţia “oamenii face cele mai bune alegeri la un moment dat” e extrem de parşivă, poate induce ideea că toţi oamenii fac întotdeauna cele mai bune alegeri (pentru momentul respectiv). Ceea ce e extrem de fals, fiindcă un ghinionist – şi mă iau exemplu pe mine, cu experienţa trăită – poate face de mult prea multe ori cea mai proastă alegere posibilă pentru momentul respectiv. Iar un om oarecare, indiferent de norocul sau ghinionul nativ – nu nega că există aşa ceva! – poate face orice fel de alegere în orice clipă, de la cea mai bună la cea mai proastă, influenţat de factori palpabili sau nu.
Aşa că, din punctul meu de vedere, teoria alegerii optime pică cu brio. Verificabilă oricînd, cel puţin pe mine.
Amu, no, ai cerut-o.
he, he! două întrebări am, dragoș: 1. ce te face să crezi că mi-ai stricat zenul? și 2. ești sigur că privim cuvintele fix din aceeași perspectivă?
am să-ți dau un exemplu despre cea mai bună alegere: reacția copilului la cald. și modul în care percepe creierul negațiile. mama spune: ai grijă, să nu te arzi! și totuși copilul merge la sobă, pune mâna pe ea și se arde. este alegerea lui, este modul lui de a experimenta lumea și da, am să susțin și asta: este cea mai bună alegere pe care o poate face cu ceea ce știe și simte în momentul acela, din papuceii lui, la vârsta lui. așa că eu văd sintagma asta ca pe o acceptare a alegerilor (mele) pe care le-am făcut cândva, ca pe o asumare și, dacă vrei, o iertare (pentru că iarăși vin și spun, ne pricepem de minune să ne învinovățim, să ne tot amintim dureri de demult, ce-am simțit cândva… și, de fapt, durerea vine din prima copilărie, din abandon, ignoranță, nepăsare, absență, tot ce-am simțit și ni s-a ”predat” în cei 6 ani de-acasă.)
și-am să-ți las un dar:
https://www.youtube.com/watch?v=UlYl6lJSsqU
1. Nici n-am vrut s-o fac, nu sînt crud; doar mi-am expus părerea, forţat cumva de “siguranţa” ta. Şi mă bucur că nu te-am destabilizat.
2. Perspectivele pot fi multiple. Ai dat un exemplu care îmi aprinde în minte amintiri din copilărie, cînd ai mei m-au tîrît cu forţa lîngă soba de bucătărie şi mi-au pus mîna deasupra plitei (la o distanţă), ca să-mi arate “pe viu” ce înseamnă că “frige” şi “nu umbla la sobă”. Însă eu deja ştiam, din diverse alte experienţe coroborate; acţiunea lor m-a făcut să înţeleg cît sînt de limitaţi în gîndire, refuzînd să accepte că aş putea fi mult mai “educat” şi conştient. Alegerea lor a fost proastă, fiindcă mi i-a coborît în minte o treaptă de pe piedestalul unde stau, de obicei, părinţii.
Există o vorbă veche: “prostul învaţă din greşelile lui; deşteptul, dintr-ale altora”. Poate că şi asta are legătură cu alegerile pe care le facem – sau nu – la un moment dat. Dar, repet, nimic nu poate garanta că alegerea de la un anumit moment e cea mai bună. Fiindcă poate fi cea mai proastă posibil dintre toate. Iar ăsta este lucrul pe care trebuie să ni-l asumăm cu adevărat: că am făcut o alegere proastă, atunci. Apoi trebuie doar să vedem cum putem repara, dacă mai e posibil, sau să ne împăcăm cu eşecul. Nu putem colora negrul în roz.
O să verific clipul după ce-oi da voie la iutub pe maşina mea, că are interdicţie.
Însă mulţumesc anticipat pentru gest. 
Şi acum că am văzut şi alegoria lui Platon, te întreb: care dintre noi e încă prizonier (al propriei minţi)…?
Sau mai bine o facem şi pe asta retorică.
cum simți tu siguranța mea? ce te face să crezi că sunt sigură? și, de fapt, ce înseamnă sigur pentru tine? oare este același lucru la care mă gândesc și eu?
și ce te face să crezi că eu vreau să văd roz în loc de negru? poate că vreau să văd negru acolo unde este negru și roz acolo unde este roz. sau poate vreau să mă vindec pe mine:
îți accept părerile de mulți ani, chiar dacă sunt sau nu de acord cu ele. așa că, dragoș, eu cred că ar fi fost greu să mă destabilizezi.
și tu, dar și eu.
nu e deloc retorică, dragoș, eu cred (nu presupun ci cred) că ai vrut un răspuns. ei, bine, al meu este ăsta tocmai spus.
Chiar trebuie să pui totul sub semnul întrebării? Creează un teren instabil.
Siguranţa (aparentă) transpare din replicile date. Că o fi un bluf – ca la poker – asta numai tu ştii.
E vorba de siguranţa încrederii în ceea ce ai afirmat, indiderent de afirmaţiile opuse. Poţi afirma ceva fără a fi complet sigur de corectitudinea afirmaţiei şi fără a o îmbrăţişa 100%, iar cînd cineva desfiinţează (fie şi parţial) acea firmaţie încrederea şi siguranţa scad dramatic.
Pentru binele tău chiar vreau să vezi “culorile” în adevărata lor înfăţişare, ca să nu te poată păcăli. Şi ştiu că vrei să te vindeci şi îmi doresc sincer să reuşeşti cît de repede şi permanent. Şi chiar dacă poate părea complet contrariu, ceea ce spun e menit să te ajute.
Fiindcă oricare dintre noi poate fi destabilizat, nu crezi? 
Sînt perfect de acord ca părerile mele să nu fie acceptate din oficiu, dar e bine să le discutăm să vedem dacă ele sînt defecte sau nu şi cine ar fi indicat să şi le revizuaiscă.
dragoș, eu chiar nu vreau să demontăm vreo părere, câtă vreme fiecare dintre noi vede lucrurile în felul lui, sunt valabile ambele versiuni. iar întrebările sunt menite să mă ajute pe mine să înțeleg, să nu fac presupuneri.
”siguranța” mea vine din ceea ce simt. deși eu nu aș numi-o așa, îmi pare prea dură. (cumva e vechea poveste cu adevărul absolut care e un soi de spirală a dilemelor nesfârșite) va fi mâine la fel? poate că da, poate că nu. dar câtă vreme azi va fi trecut (ce nu poate fi schimbat) eu zic că am ales bine azi, cu ce știu azi.
Cele mai bune alegeri le-am facut atunci când am încetat sa mai aleg, acceptând tot ce-mi oferea viata stiind si crezând Cuvântul Scripturilor, si ca:
“…toate lucrurile lucreaza împreuna, spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” – Pavel din Tars –
O seara sublima, draga psi !
mulțumesc, iosif.
o seară plină de acceptare și de bucurie să ai! toate lucrurile lucrează împreună… frumos tare.
Nasol că te-ai pus cu un depanator care-i obişnuit să demonteze ce e stricat pentru a repara şi a reasambla apoi un lucru bun.
Părerea mea e că există puncte de vedere, care pot fi concomitent valiabile, însă adevărul în plenitudinea lu nu poate fi decît unul, care de obicei înglobează măcar parţial respectivele puncte de vedere, iar eu acolo vreau să ajung, nu la bucăţelele fiecăruia.
Întrebările, indiferent de care parte, sînt menite a face să înţeleagă pe cel ce vrea a înţelege, aşadar sînt binevenite.
Ceea ce simţi îţi aparţine, azi şi acum. Ce e bine să reţii e că ar putea fi “nu tocmai corect”. Alegerea potrivită? Nu neapărat, poate fi una greşită. Important e să-ţi dai seama dacă a fost bună sau nu, iar de n-a fost, s-o corectezi pentru viitor. Asta-i tot ce voiam să spun cu balivernele mele.
O seară plăcută, salutări Mayei – Lily e încă pe afară, s-ar putea să mă căptuşească cu “nepoţi”.
mă faci să râd, dragoș! nu m-am pus cu nimeni, doar mi-am scris aici gândurile. că ești sau nu de acord cu ele, deja e treaba ta.
bună dimineața!
Corect, dacă tăceam filosof rămîneam.
Ce mod mai bun de a începe ziua decît cu un rîs sănătos? No, bună să-ţi fie inima şi ziua în continuare!
pentru mine, cel mai bun mod de a începe ziua este altfel. de râs, râd oricum, de cele mai multe ori de mine.
bună să-ți fie și ție inima, omule!