în cheia ta mi-am așezat lumina
fără să știu cum cercuri repezi, mari
mă vor schimba încet, pe totdeauna
și-mi vor aduce-n suflet doruri dragi
în cheia ta mi-am pus mirarea
și sufletul și chiar și gândul,
astăzi mi-e dor, departe-i marea
și mă îngână candid vântul.
în cheia ta lipesc pe uși albastre
încuietori ori verzi dezlegătoare
și mă lucesc în ochii ca de astre
trei întâmplări, trei semne de-ntrebare
și ce-ar fi gândul, ce-ar fi amintirea
fără de cheia care le desface
astăzi mi-e alb și-i caldă amintirea
și glasul tău e prins în șoapte.
în cheia ta ca tremurul de nuc
eu mă ajung deplin și mă aduc.
luați-o ca atare: o descleștare a unui cuvânt care se închide, cu descuierea aferentă a rimei. da, mă joc. 
Bine. Am luat-o ca atare: o încheiată ce-a descuiat inima cititorului. Bine-i aşa?
Te rasfeti ca o felina, pe coala alba, velina. Bine ca esti în cheia ta, iar la rime …minunata !
Potrivită cheia ce descuie rime, eliberând cuvinte şi gânduri.
fix așa, iosif, recunosc: mă răsfăț!
Amestecate sau nu le-ai înșirat aici , într-o joacă perfectă, pentru tine, pentru noi, eliberate de sub penița virtuală…
”… încuietori ori verzi dezlegătoare” Io-s cu verdele.
În pana mea, te-ai încuiat cu cheia
Ce nu te mai desface-n veci privirii;
Poveştile de-odinioar’, scînteia,
Rămas-au pe răbojul amintirii.
Şi-n pana mea, cu-atîtea ghicitori
Ce niciodată n-au răspuns, se pare,
Mi-s gîndurile cîrd balşoi de ciori
Ce zboară zgomotos în depărtare.
dragoș,
știu, dana!
În pana mea, păi ce, numai tu să te joci !?
da’ chiar, dragoș!