în ape de metaforă plutesc
tânjind mereu să-mi definesc făptura
lumină sunt și rimă-ajung
când peste case strălucesc
ninsorile din țesătura
unui cuvânt albit, prelung
în straie de lumină mă ascund
tânjind mereu să-mi întregesc făptura
cu palmele cuvintele dezmierd
când peste iarnă ninge-adânc
și-n viața mea ca o pictură
eu mă găsesc și nu mă pierd.
în zâmbet stins și de argint eu vin,
tânjind mereu să-mi împlinesc făptura,
iubire sunt și vers mă simt
când peste anii mei se sting
tăcerile de ieri, de fum, împletitura
de alb, din fulgi ce iarăși ning.
făptura mea de iarnă și de alb,
făptura mea de soare și cuvânt
eu sunt un praf de stele pe pământ
și sunt steluța visătoare.
mulțumesc maria pentru … stârneală. 
Frumos ai spus, steluță visătoare. Să-ți împlineşti făptura cu gânduri luminoase şi pulbere magică de stele ninsă peste ele. Să-ți fie bine acum şi mereu!
Frumos autoportret. Numa’ nu te lăsa pe… tînjeală.
daca as reusi sa-mi gasesc cuvintele sa compun , asa as vrea sa scriu si eu. F frumoasa poezia, multumesc.
și ție, dana! și ție!
știi că scriu, dragoș. probabil că sunt printre puținii care mai scriu la literatura mea, chiar și după atâția ani.
și da, o să și publicăm în final…
anca, există o vorbă care spune- aproximativ- așa: că dacă cineva a făcut un lucru, apoi oricine poate învăța să-l facă. e ca mersul pe bicicletă, ca desenatul ori înotul. cuvintele tale sunt în tine.
Ştiu, ştiu.
Făcusem şi io un joc de cuvinte, acolo, să mă dau şmecher. 
Să ai spor şi baftă şi toate cele bune să se adune!
mulțumescu-ți!
Felicitari “steluta visatoare”, sa ajungi sa-ti definesti, sa-ti întregesti si împlinesti faptura, nu doar stârnita de-o “marie”, ci de credinta neclintita, vie…
Esti o faptura autentica, cu adevarat deosebita !
iosif, lucrez să fiu. cu fiecare pas, cu fiecare cuvânt, cu fiecare răsuflare, lucrez la asta. în fond… cam asta e treaba fiecăruia dintre noi, mici steluțe într-un univers atât de mare.
mulțumesc mult.