pe curbele ochilor tăi plecaţi, ferind lumina,
pe roşul de henna al mâinilor mele,
cele care, dacă ar fi cu adevărat aripi,
ar tăia aerul în felii egale, subţiri,
pe gândul colorat în albastru senin,
la spartul norilor,
dar mai ales pe genunchii mei aspri
te-am scris într-o noapte, nu demult,
pe rotundul lipsit de zbor al umărului,
pe umbra lăsată de sâni, rotunzii,
eşarfă uimită încă a respiraţiei,
ca o pasăre prea târziu eliberată
din rămânere,
pe chemarea rotundă, aproape de-un plâns,
dar mai ales pe inimă,
neştiuta şi nebănuita mea inimă,
scorbură de sânge şi de carne
pentru tine,
te-am scris într-o joacă, nu demult,
ca să nu mă uiţi.
apoi am privit speriată focul
ziditor de castele între noi,
în amurgul unui zâmbet.
când nu-s de-ajuns… cum să mai recunosc dorul, dacă tăcerea ne trădează în fiecare zi?
Dorul îşi creşte singur aripile când nu suntem de-ajuns…
Uneori, tăcerea neajungerii ucide şi iubirea, şi dorul şi… tot.
Alteori le exacerbează pînă la paroxism.
Cine să ne mai înţeleagă, atunci cînd nu ne mai sîntem de ajuns nici nouă înşine…?
…alteori scrisul scrijelit în carne ne e suficient pentru neuitare.
așa crezi, potecuță?
bună întrebare, dragoș.
orice formă de creație, de artă, este o rămânere, dana, știi ce cred eu despre asta.
e rămânere pură.
O introspectie evolutiva spre iubirea absoluta. atemporala. Profunde gânduri, draga psi !
O buna dimineata cu zâmbetul pe fata !
o dimineață cu zăpadă a fost și cu nuielușe de argint. potrivit tradiției, aștept să dezleg colinzile, iosif și să trezesc copilul din mine. e anotimpul Nașterii și e mare sărbătoare în inima mea.
Pentru mine fiecare dimineata este o (re)Nastere, o noua speranta, o noua viata !
Sa-ti fie fiecare dimineata sarbatoare în inima si-n suflet, draga psi !
frumoasă urare! mulțumescu-ți, iosif!
la fel să îți fie și ție.