se-ntoamnă inima, prietene și miroase a rugină în palmele astea atât de uscate. se-ntoamnă inima și tânjesc, îți spun asta cu sinceritate, după ochii tăi. ochii tăi în care dorm furtunile mâțului lup, în care se-ntind vrăjmașe încă, atâtea dureri. ne-am adăpa, privind, unul din furtunile celuilalt, doi bolnavi de însingurare într-o lume care nu ne încape. și, știm, nu ne-a încăput prea bine, niciodată.
se-ntoamnă inima peste tăcerile noastre, peste nescrierile cu care ne-acoperim amândoi de o vreme, conștienți cât de mistuitoare poate să fie abstinența aceasta. miroase în jur a cenușa neliniștilor, iar adevărul râde știrb, rostogolindu-se. undeva, cândva, în liniștea mea, am să-l rostesc, însă nu azi, mai lasă-mă azi să mă prefac și să mă mint. vezi tu, am obosit să fiu puternică și-am obosit să stau atât de mult pe picioarele care nu mai vor să vină ori să plece. astăzi, astăzi este, dintr-o dată, prea greu.
se-ntoamnă inima, prietenul meu bun și bolnav. și te-aș ține așa, în brațe, în viscol de frunze ude și năpastă de lacrimi. pentru că te aud, îți aud așteptarea aceea care doare și usucă, îți aud dorul măcinând orb în pereții existenței. și pentru că, mai recunosc și asta, îți port inima. a ta mi s-a părut mereu mai ușoară, poate și pentru că are în ea zvârcoliri de pescăruș. ori, poate, pentru că pe mine știu să mă mint mai ușor, mai la îndemână fiindu-mi. dintr-o clipire. dintr-o respirație. dintr-o bătaie de gene și mi se inversează trecutul, echinoxiul și anotimpul adânc înfipt în rană. anotimpul acela ars, de toamnă și de înnegurare.
se-ntoamnă inima, prietene. și uite ce voiam să-ți spun. că ne-am cunoscut într-o toamnă, într-un octombrie perimat și nu știu cum, mai mereu în octombrie ne mor visele. oare poate fi astăzi, acum, diferit? ceva din mine spune că da. îmi aud inima în inima ta. inima mea mică, de mâț-lup-pervazier-gri-nebun pe care tu o auzi uneori. o știi.
mulțumesc.
Prietenia – lucru mare, azi şi dintotdeauna…
mare și rar, dragoș.
Poate nu chiar atît de rar. Oamenii îşi mai ascund “slăbiciunile”, din motive atît de diverse încît nu are sens să încercăm a le enumera. Uneori chiar nu ştii că ai un prieten pînă ce nu-ţi întinde o mînă salvatoare atunci cînd te afli la ananghie. Sau – din păcate – invers…
Am citit cu lacrimi în ochi. În final,le-am lăsat să se rostogolească. Pentru că… Pentru că, o ştii şi tu, citim în cheie personală. Atât de personală încât numai sufletul o ştie. Căci uneori nici noi nu o putem pe deplin înţelege.
Dor tare, aceste scrisori de …dor. Nimic nu poate fi mai dureros decât frigul iernilor din sufletele înghetate lipsite de sensibilitatea caldurii si mângaierii razelor de Soare…
Sa ai liniste si pace-n Suflet, draga psi !
oamenii au teama- falsă aș zice eu- dragoș, că slăbiciunile arătate i-ar dărâma de pe eșafodul existenței. că ceilalți ar înceta să- mai placă pentru că au -atât de uman- sentimente. așa că devenim cinici, sarcastici și lovim. până când vine o mână și ne ridică, ne arată că suntem în regulă cu ceea ce simțim și exprimăm.
mulțumesc.
m-am emoționat, potecuță. m-am emoționat puțin. și recunosc ce am înțeles cândva, într-un târziu: da, fiecare citește cu inima lui. e atât de personal încât este și foarte frumos, ca un caleidoscop prin care trece ea, inima fiecăruia.
sărumâna mult de urare, iosif. se-adună și liniștea, întotdeauna după furtună se-adună și liniștea până la urmă.
Draga psi, te rog sa ma ierti ca am sa te dojenesc pentru “sarumâna”, iar daca aceasta expresie o vei repeta n-am sa mai comentez pe acest blog. Chiar daca as fi în locul d-lui Francisc la Vatican, nu as permite în real ca cineva nascut pe acest pamânt sa faca acest gest, constient fiind ca o functie oricât de înalta ar fi, în orice domeniu al existentei noastre relative, scurte si imprevizibile pe Terra, nu ne deosebeste cu nimic fata de semenii nostri, indiferent de conditia sociala si/sau nivelul perceptiei despre lume si viata al acestora.
Înaintea Ziditorului Universului si al omului, suntem perceputi egali, doar omul a facut si face diferente, în functie de aparente, împartind societatea în stapâni si sclavi, în buni si rai,sfinti si mai putin sfinti, iar EL ne iubeste pe toti asa cum suntem, în mod egal, chiar daca toti suntem nascuti în pacat, mostenind de la parintii nostri caracterele rele ale neascultarii de Dumnezeu.
Ne nastem si existam în aceste trupuri materiale, pentru a constientiza acest rau mostenit, si pentru a face alegeri libere deosebind binele de rau, separând si selectând valorile de nonvalori dupa cum consideram ca ne avantajaza si ne face fericiti.
Desigur alegerile gresite întotdeauna vor fi platite prin lipsa satisfactiilor si a fericirii. Cu cât vom cauta mai mult sa be apropiem de BINE, cu atât satisfactiile personale si fericirea sufleteasca va evolua spre înaltimea cerului.
O zi plina de bucurii si satisfactii sufletesti !
dragă iosif, nu am a te ierta, pentru că nu mă simt deloc dojenită. dimpotrivă, ceea ce văd eu aici este pur și simplu perspectiva ta, felul tău de a vedea o expresie. din pervazul meu îți dau întru totul dreptate în ceea ce spui, cu referire la egalitatea oamenilor și la diferențele impuse de norme, cutume, societate. ce înseamnă însă o alegere greșită? eu spun că oamenii fac cele mai bune alegeri la un moment dat. nimic nu este greșit când atât cunoști, atât ”vezi” și implicit, atât poți alege. și de aceea, este cea mai bună în acel moment.
dacă te deranjează, va trebui să fac cumva să-mi amintesc să nu mai folosesc… 
revenind la ”sărumâna”, scris exact așa, fără t, am a-ți spune că pentru mine nu este un gest de plecare, ci unul de prețuire. are simbol de apropiere, de prețuire, seamănă mai degrabă cu o îmbrățișare pe care nu o oferi oricui. este mai mult decât mulțumesc ori salut. știu, este o simbolistică proprie, diferită poate de modelul atât de uzitat de alții.
Merci draga psi pentru întelegere si te rog înca o data, iarta-ma. Esti o Lady autentica. Chapeau !
am zâmbit, iosif. și-am să-ți spun că nimic nu e greșit din perspectiva ta, așa cum nimic nu este greșit nici dintr-a mea. eu îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să-mi amintesc de csokolom și copilărie, dar mai cu seamă că – pentru prima oară în atâția ani- am explicat ce înțeleg eu printr-un cuvânt. nu am ce să iert, zău. eu cred că discuții ca aceasta pot face mai mult bine, pentru că ne arată cât de diferit vedem lucrurile. nu greșit, nu mai bine sau mai rău, ci diferit. și văzând aceasta ne putem accepta unii pe ceilalți.
îmbrățișare și zâmbet.
Esti o pisicuta simpatica si inteligenta. Je t’embrasse fort !
merci beaucoup, monsieur!
Monsieur …chien alsacien !
oooo-ui, monsieur chien alsacien!
Draga mea, in fine am timpsa te citesc! Si ce bucurie! Multumesc pentru aceste momente!
Tin la prietenie si o socotesc ceva vecin cu credinta in Dumnezeu!
Sa-ti fie bine! Scrii minunat!
eu îți mulțumesc, cita! sper că ești bine.