grecia, din nou. locuri pe care le știam, locuri pe unde am mai fost dar și altele noi. așa s-a desenat vacanța mea de sfârșit de iulie și început de august, sub un soare miraculos de albastru, de care nici măcar nu mă mai mir, știu că așa este acolo, în țara tuturor începuturilor.
pentru cei care mă cunosc de puțin timp am să mai spun o dată că m-am îndrăgostit de grecia acum mai bine de 10 ani. grecia și psipsina, numele pe care l-am primit demult, cel al pisicii care însoțește albastrul cerului și al mării acestei lumi uimitoare și dragi, o destinație de vacanță și poate, o întoarcere în sinele fiecăruia, acolo unde iubirea are culoarea începuturilor.
grecia de anul acesta mi s-a arătat din nou frumoasă și măreață, senină și plină de bucurie, ca o poveste pe care o scriu iar și iar, cu tot sufletul. ellada mou, așa cum o numeam cândva, grecia iubirilor din atâtea veri care au trecut, lăsându-mi în suflet gustul sărat și dulce, ca în vechile povești care spun că de vei bea vreodată apă din fântânile vegheate de zei, te vei întoarce. la milies sau în argolida, la poalele olimpului sau în kalambaka, grecia este atât de frumoasă încât zilele petrecute aici trec repede, totdeauna prea repede.
mi-am desenat din nou grecia pe tâmplă cu gând să-l căutăm pe alexandru cel mare și să ne ostoim setea la cascada edessei, dar grecia avea alte planuri pentru noi. și, la capătul unui drum cu nori și ploi, așa cum pare că se întâmplă mai mereu în ajunul vacanțelor noastre, imediat ce am trecut de sandanski, grecia și-a arătat zâmbetul de bun venit cu un cer pe care abia se răzlețeau câțiva nori albi și timizi. albastru. și dorul, abia potolit până atunci s-a desfăcut larg, ca un zâmbet pe care mi-l crezusem uitat. yassas, ellada! te salut grecia mea de doruri, mi-am șoptit ca pentru mine, în apropierea olimpului, pe marginea salonicului, pe la platamonas și-n sidirokastro, micul orășel în care facem popas mai totdeauna, fie la sosire, fie la plecare. să bei apă din dorul numit grecia. ai să revii. știu, acum știu.
grecia de anul acesta a însemnat pentru noi o bucată din pieria, cu un miraculos loc de popas numit platamonas, într-un hotel deosebit: kronos. fiecare dintre cele patru stele ale acestui loc își merită pe deplin strălucirea și nu mă mai mir astăzi pentru că prețul nu justifică deloc calitatea serviciilor oferite: foarte ieftin, dacă este să comparăm ceea ce am primit pentru 257 de lei pe noapte față de oferta de pe litoralul românesc: o cameră de 28 mp, cu 4 paturi și regim de demipensiune față de cameră cu 3 paturi într-o pensiune de 3 margarete, fără nicio masă la eforie nord. deși în toate celelalte scrieri ale mele despre vacanțe nu am povestit niciodată despre hotelurile și condițiile avute, cred că este important să amintim totuși de ce merg românii cu miile de kilometri, în grecia sau oriunde în altă țară: pentru că prețurile sunt bune, calitatea serviciilor- dacă știi să alegi- ridicată, iar la asta adaug nota personală a locurilor vizitate și de vizitat, ori din punctul acesta de vedere, grecia mai are multe de arătat unei pisici curioase ca mine, în ciuda faptului că știu deja multe dintre frumusețile ei.
anul acesta grecia a însemnat soare, doruri, marea egee, revederea mănăstirilor suspendate de la meteora și micul sat de munte paleo panteleimonas. despre ele, povești și fotografii în postările care urmează.
Bine ați revenit!
Număr și eu zilele. Pe jumătate din degetele de la o mînă. 
faaain! unde mergeți anul ăsta, sonia? poate apuc să scriu tot ce am vizitat, să te tentez puțin.
În Thasos, anul ăsta. M-am uitat un pic și cică sunt multe de văzut. Doar că noi suntem cu bateriile aproape descărcate. Noroc că hotelul este vis-a-vis de Muzeul de Arheologie.
))) În plus, sper să căpătăm și puțină energie. 
iar stațiune de rumâni?
bun și-așa, bun. 
bateriile se încarcă grecește, ca și anul trecut, sunt sigură de asta.
Grecia, o iubire ce-ți cotropeşte sufletul pentru totdeauna… cred. Aştept cu nerăbdare următoarele poveşti. Să-ți rămână cât mai mult timp întipărite pe retină şi în rutină frumusețile Greciei!
Nu mă deranjează că e posibil să merg într-o stațiune cu mulți români, româncă sunt și eu și cu nimic mai presus decât majoritatea. Circulă și un banc: daca ai ajuns în Thasos și nu te întâlnești cu un vecin de bloc, e posibil să fi greșit insula. Mă intrigă fereala asta a românilor de a merge în locuri în care sunt mulți semeni de-ai lor. Într-un fel ne catalogăm noi pe noi ca fiind cetățeni de rangul 2. Așa să fie? Citeam zilele trecute că hotelierii spanioli se feresc de turiștii… englezi. Aceștia, o dată ajunși acolo, fac brusc toxinfecții alimentare. Pentru că exista o lege care face ca ei să primeacă banii pe vacanță înapoi. Și asta numai pe baza bonului de la farmacie care atestă că au cumpărat medicamente pentru acestă boală. Mai scria în articol că incidența “deranjamentelor” a crescut de la 600 anul trecut la 10.000 anul acesta. Concluzia? Toate pădurile au uscături. Iar pe mine mă supără nesimțiții de orice nație ar fi ei.
de obicei îmi amintesc cam toate vacanțele, dana. puțin să fi uitat din frumos.
natura umană este aceeași, da, sonia, numai că eu mă refeream la altceva: chiar și la greci se văd diferențele de servicii oferite. nu mă cataloghez altfel decât om, unul curios și însetat de grecia care acum este invadată de țânțari, motiv pentru care îți sugerez să nu uiți acasă autanul, unguentul cu cătină…
și recunosc că mă deranjează de multe ori pretențiile oamenilor, nejustificate, născute adesea din necomunicare. ele nu au naționalitate, dar pe cele românești le aud, pentru că știu limba. și prefer să le evit cât pot.
Hotel Kronos, ce romantic sună. A stat timpul în loc măcar o secundă?
he, he, aș fi vrut eu, hapi! tare aș fi vrut! de ce trec vacanțele atât de repede?