ultima oră – o poveste de alina grozea

ultima oră – o poveste de alina grozea. ea ar spune că este primul ei roman, eu aș spune că este a treia ei carte, după de ce nu-mi găsesc pe cineva și toate drumurile duc la mine.  și editura cartea de suflet. nu este nicio potrivire în asta, e pur și simplu așezarea lucrurilor. și eu, printre ele, norocoasa pisică cititoare.

așa că acum, în miezul zilei de luni, am să vă scriu cum am citit eu cartea aceasta, ultima oră, la intersecția dintre zorii de duminică și amitirile care curgeau prin mine de la prima pagină, aceea pe care stă dedicația pe care eu am citit-o lăcrimând: ” Simonei din inima mea”. adică sim, cea de care ni se leagă dorurile de atâtea luni, prea devreme plecata noastră. încă mai cred că simona ar fi meritat să aibă timp, să scrie mai mult, pentru că de dăruit, a dăruit totul. și-ar mai fi de spus că de alina mă leagă și întâlnirea cu alex andronic, pe care l-am așteptat cu drag și pe care l-am citit pe nerăsuflate. mare bucurie pentru un iubitor de cuvinte, vă zic.

despre ce este vorba în romanul ”ultima oră” am să vă las singuri să aflați (dacă doriți și sunteți îndeajuns de curioși), eu am să mă limitez prin a vă spune că mi-au trecut prin cap o serie de imagini, o serie de gânduri citindu-l. ceva de genul: ”când viața îți aduce lămâi, fă-ți o limonadă” ori ”dacă te uiți bine, când crezi că ești jos, s-ar putea să descoperi că există cineva mai jos decât tine”. posibil ca întâlnirea cu acel om să-ți schimbe cumva perspectivele. și-ar mai fi acela că ”întâlnirile sunt pe măsura nevoilor noastre”.

romanul ”ultima oră” al alinei grozea este o scriere cursivă, alertă, lipsită de înflorituri și metafore inutile (există metafore, dar sunt fix câte trebuie în dramatismul unei situații creionate atât de puternic, din doar câteva tușe), este o bucată zdravănă din alina însăși acolo, așezată printre bucățelele de ciocolată, cei care o cunosc sunt sigură că au descoperit-o. și mai este ceva, extrem de bine construit: o poveste într-un cadru fix, camera unui sinucigaș, cu două personaje aflate la limită: el și ea, de fapt sunt chiar patru, dacă adăugăm viața și moartea în ecuație. și mi-a plăcut teribil faptul că alina grozea și-a numit personajele el și ea, prima ultima, fostul soț, copiii, lăsând libertate deplină cititorului în a se identifica, a numi, a-și apropia mai mult sau mai puțin, unul dintre roluri ori pe amândouă.

ce-ai face dacă, descoperind brusc într-o zi că viața ta este un lung și inutil șir de așteptări, ai vedea pe o fereastră un om care se pregătește să-și ia zilele? i-ai oferi tu o ultimă oră, un timp din viața ta? ai încerca să-l salvezi? dar el? el te-ar lăsa să umpli golul acela de timp în spatele căruia nu mai există nimic?  ori, invers, ai deschide ușa cuiva care, din absurdă și nepotrivită întâmplare, ți-ar apărea în față fix în clipa în care îți trăiești ultima oră? ce i-ai spune? ce ai face? sunt întrebări pe care mi le-am pus și eu, atunci când am ajuns la finalul cărții. fără să fiu pe deplin în hainele personajului feminin, dar recunoscând multe dintre însingurările personajului masculin (admirabilă împletirea de însingurare și dependență) în mine însămi, m-am întrebat dacă aș acționa în vreun fel și ce anume aș face. (câți dintre noi trecem de fapt atât de nepăsători pe lângă ceilalți?)

romanul se citește ușor și te prinde în mrejele lui până la capăt. deși îmi propusesem să-l las printre cărțile de vacanță, mă bucur că l-am citit ieri dimineața, cu ploaia în geam. cumva, starea s-a potrivit teribil cu decorul de dincolo de fereastră, iar finalul, construit exact pe același tipar al întregii cărți, deschis, la libera alegere a cititorului este și el într-un mare fel: ploaia, semaforul, viața, moartea. totul până la urmă.

”îl îmbrățișă cu tăria cu care-și strângea la piept fostul soț, pe când nu bănuia că iubirea li se va scurge prin ciurul fin al unui mariaj măcinat de rutină. (…

– n-o faceți, vă rog!

parcă nu ea, ci o altă femeie rostise acele cuvinte. parcă nu ea, ci o altă femeie eliberă bărbatul din strâmsoare. parcă nu mâna ei, ci a alteia…”

cartea, apărută la editura cartea de suflet, poate fi achiziționată de la librăria eminescu (format tipărit) sau de la elefant (format electronic). și vă aștept s-o povestim și pe ea, da? ce mi-a plăcut mie cel mai mult și mai mult? semaforul!