omul care stă în fața mea are ochii căprui sau de ape în care plutesc leneșe umbrele molcome ale vieții. mă privește zâmbind și, uneori, tace. îmi vede rănile care mai sângerează, îmi vede nodul de lacrimi și stă așa, înaintea mea, acceptându-mă exact așa cum sunt, în spatele zâmbetului meu bolnav.
omul care stă în fața mea poartă în cuvintele lui lumina la care vreau să ajung, pe care o caut de milioane de ani, fără să știu că există. dar el știe. vede. și în toate gesturile lui mă aduce, cu infinită blândețe, mai aproape de ea.
omul care stă în fața mea, aidoma luntrașului care adună malurile râului vieții, este acolo. ne privim și eu știu, pentru întâia oară, că nu mă va lua în brațe, că nu mă va judeca. prezența lui este de-ajuns. și este plină de căldură.
omul care stă în fața mea îmi arată un drum. știm amândoi că este greu, dar că acolo voi fi singură. și puternică. abia când voi fi ajuns la capăt ne vom reîntâlni și atunci, cu bucurie, ne vom saluta cu o îmbrățișare.
îți mulțumesc pentru ceea ce sunt atunci când stai în fața mea.
Şi omul care stă în faţa ta e aşa cum l-ai scris tocmai pentru că ocupă locul ăla…
este un învățător, potecuță. și e minunat.
Omul care stă în fața ta e special. Pentru că e omul tău. Și pentru că poți să scrii așa despre el.
Cum adică vei fi singură? E un drum pe care vei merge fără el?
fiecare dintre noi avem oameni care stau în fața noastră la un moment dat. eu așa cred, em.
Omul care stă în fața ta îți descifrează din tainele drumului pe care ai ales să mergi, te ajută să te cunoști, să te recunoști, cred. Să-ți fie calea plină de împliniri!
fiecare om care stă cu adevărat în fața noastră, dana, are ceva de dăruit, ceva să ne învețe…
mulțumesc.
Minunat OM …
fiecare om are o minune în el, iosif. depinde cum îl privești.
Subscriu !