de la cinci la șapte. o iubire. și întrebarea: ce faci de la cinci la șapte după amiaza? îți permiți curajul, nebunia și bucuria să iubești cu totul altfel, atipic, diferit de tiparele pe care le știai, le-ai văzut în jurul tău? hm? ai curaj? ai curaj să recunoști și să accepți iubirea asta care vine peste tine , așa, din senin, taman când treci strada, într-o zi oarecare de vineri?
de la cinci la șapte, filmul lui victor levin, numit comedie romantică, este filmul care mă bântuie de ieri, de când, cu un ochi pe cuptorul unde se răsfățau niște mușchiuleți de porc într-o baltă de mirodenii și vin, am decis să-l văd, recomandat fiindu-mi de bogdan (și recunosc că ceea ce m-a intrigat mult a fost fix încadrarea aceasta de comedie romantică, pe care n-aș numi-o ca gen favorit al prietenului meu, nici pe departe). și când spun că mă bântuie și am decis, iată, să scriu despre el, fiți siguri că povestea lui va rămâne- atât cât se poate de mult- ascunsă, fie și numai pentru a vă ispiti să-l urmăriți.
și mă întreb iarăși dacă aș avea curajul să-i îngădui iubirii să vină de la cinci la șapte după amiaza și să mă găsească oriunde aș fi; poate în bucătărie, curățând morcovii pentru supă, poate pe stradă, întorcându-mă de la bancă, poate negociind un contract important. inutil șablon, nu beau cafea la ora aceea, deci iese din schemă întâlnirea din film. hm? aș avea curaj? 
dar tu?
de ce mi-a plăcut atât de mult filmul care nu mi se pare deloc o comedie romantică?- întrebare retorică pentru că știu deja răspunsul. l-am știut din prima clipă în care totul s-a terminat, iar eu vedeam în jur cerculețe roz și fluturași și zâmbeam larg cartofilor din cuptor (doamne ce frumoși erau!). de la cinci la șapte este o poveste care vorbește despre iubire într-un alt fel, unul care o îngăduie și o face să crească, să înflorească, să fie ea însăși în ciuda oricăror diferențe sociale, culturale, temporale. pentru că iubirea de la cinci la șapte sparge regulile impuse și dăruind, dăinuie, învinge timpul.
și-apoi, e cam greu să nu te recunoști în arielle, femeia de 33 de ani, căsătorită și cu doi copii, îmbrăcată în rochiile care dezvăluie forma de clepsidră și bazinul generos, cu picioarele puțin cam groase și ele, dar care se acceptă fix așa cum este. arielle îmi amintește tare mult de malena și tulburătoarea monica belucci, însă micile diferențe dintre cele două o fac pe arielle mai apropiată nouă, femeilor obișnuite, cu imperfecțiunile ei, cu simplitatea și mai ales cu lumina și căldura pe care le emană. este mai ușor să te identifici cu o femeie în care lucește maternitatea, la 30 de ani, decât cu frumusețea tulburătoare, de dincolo de perfecțiune a solitarei malena. iar curajul ei, deschiderea ei pentru iubire, stârnesc admirația. și zâmbetul, da, să nu uităm zâmbetul ei.
dincolo de asta, este un film cu un scriitor în devenire, unul pe care tocmai iubirea îl face să evolueze după multele refuzuri cu care își tapetează pereții camerei, pentru că, nu-i așa?- e nevoie de iubire în inima lui. și nu doar că o primește și se adapă din ea, nu doar că o dăruiește la rândul său ci, la final, are puterea recunoștinței.
și mai este vorba despre părinții evrei americani pe care fiul îi șochează, despre acceptare și despre un soț francez care pare desprins din cu totul altă lume, una greu de înțeles în cultura noastră în care femeia este de multe ori un accesoriu casnic, cel mult. un soț care își respectă promisiunea până la capăt: ”voi avea grijă de inima ta mai mult decât de inima mea”. ei?
filmul abundă în replici profunde și savuroase, în situații la limita dintre comic și dramatic, iar fiecare personaj pare șlefuit cu migală, dăltuit într-un soi de porțelan prețios. este un dans de replici, de relații care ajung să depășească bariere culturale și religioase, este o imensă acceptare chiar și în despărțire. și dacă cei doi se despart în final, asta nu înseamnă că iubirea moare, dimpotrivă. (ok, ok recunosc aici romantismul )
dacă am reușit să vă ademenesc suficient cât să vă petreceți după amiaza cu acest film, mi-ar plăcea să-l povestim împreună. ce ziceți?
Chiar mi-am găsit ceva bun de făcut în această după amiază. Îl caut chiar acum. Mersi! Am încredere în ceea ce ai scris aici şi trebuie să-mi satisfac coriozitatea. Duminică faină să ai!
este link pe FB, pun și aici, dacă vrei. mie mi-a răscolit sufletul, mi-a adus ceva emoții, dana, dar e de bine.
și link
Văzut! Mi-a lăsat un gust de neîmplinire. Dacă aş mai avea 33 de ani, dacă nu aş fi căsătorită, dacă nu l-aş avea pe Alex, dacă…. poate mi-aş fi dorit o asemenea iubire, chiar şi scurtă, dar toate acestea fiind imposibile rămân cu iubirea alor mei. Mi-a dat şi subiect de scris un articol, pun mâine. Mersi, din nou, pentru că mi l-ai dezvăluit!
Da, răscoleşte şi rămâne mult timp, acolo, undeva…
neîmplinire, dana?
interesant. adică e interesant pentru că ne-a adus reacții opuse.
Trebuie să îl caut şi eu, am mare încredere în recomandările tale!
Mulţumescc!
…da, neîmplinire, pentru că vrem de fiecare dată mai mult, un ”happy end”, nu sunt suficiente orele cuprinse între 5 și 7, chiar și zilnic, vrem tot, însă, de cele mai multe ori, nu avem nici măcar atât…
Să spunem doar, trecând peste toate acele bariere ce ar fi putut părea de netrecut, că a fost sublim atât cât a fost?
îl găsești pe net, e link în răspunsul meu către dana. abia aștept să-l discutăm, potecuță.
dana, filmul- părerea mea- este despre mai mult decât un amantlâc sordid, între 5 și 7 după amiaza. este pur și simplu o mică bijuterie despre iubire, relații, bariere de toate felurile, inclusiv culturale (și aici dialogurile sunt absolut strălucitoare), curaj și asumare și, finalmente, recunoștință. a iubi pe cineva cu gratitudine, huh! asta nu ține de vârstă sau statut marital. filmul nu este vorba despre ce ne dorim (mai mult) și ce avem, cât despre a te bucura și a fi recunoscător pentru ceea ce primești și a accepta (cum spunea și arielle) să vină iubirea în viața ta, chiar și când pare prea târziu. pentru că a iubi înseamnă să dăruiești. poate un inel cumpărat din toți banii primiți din prima scriere publicată, poate o carte, poate totul…
iar eu cred că mermaid, cartea lui brian bloom și inelul purtat de arielle, sunt mai mult decât un happy end este un no-ending love.
Da, am privit şi din punctul acesta de vedere şi mi-am amintit când a spus, spre final că… poate dacă ar fi durat mai mult, nu ar mai fi rămas aceeaşi dragoste perfectă, pe care o porţi în suflet viaţa întreagă… Eeeei, eu mă împiedicasem de realităţile zilnice.
nu de dragoste e vorba, dana, ci de iubire, care este prin ea însăși perfectă. și ți-aș aminti de corinteni 13… sau lasă-așa. este cât se poate de limpede că avem perspective diferite și este bine așa. eu mă bucur, sincer că avem discuția asta.
…iubirea, nu dragostea, aşa cum greşit m-am exprimat, sufletul care e mai presus de toate… Cu ocazia asta tocmai am citit Corinteni 13. Mersi!
Încă nu am văzut filmul, mă bazez doar pe cuvintele tale, dar pot avea o părere. Sublimul iubirii de la 5 la 7 nu poate fi detronat de nimic. Mai ales dacă există și diferențe culturale, sociale sau de altă natură, care ar împiedica, prin conveniențe, această iubire. Poate că am trăit așa ceva?
Abia aștept să pot viziona filmul.
eu abia aștept să-l povestim, mugur. sunt sigur că vom avea o discuție frumoasă.
Iată că revin, căci chiar acum am terminat de văzut filmul.
Se pare că ți-am interpretat bine cuvintele, se pare că am avut dreptate amintind de sublimul iubirii de la 5 la 7.
Filmul este despre multe lucruri, despre viață în general, dar găsesc împlinire și neîmplinire, așa că trebuie să-ți dau dreptate și ție și Danei. Despre împlinire nu mai discut, căci ați discutat voi mai sus. Neîmplinirea o văd prin durerea în urma căreia se scrie un roman. Împlinirile nu sunt dureroase. Împlinire deplină ar fi însemnat, poate, continuarea unei legături mai apropiate a celor doi, nu neapărat așa cum s-a desfășurat în prima parte. Și nu neapărat între 5 și 7, ci într-un nou set de reguli, mai permisive într-un sens, mai restrictive în altul.
Spuneam prin scrierile mele că tristețea și durerea te îndeamnă la scris mai mult decât frumusețea și dulceața trăirilor interioare. Am regăsit și în replicile filmului acest mod de a fi, de a simți.
Îți mulțumesc pentru recomandare! Este într-adevăr un film care merită văzut si revăzut.
mă bucur că ai simți filmul așa cum este el și prin prisma ta. sunt întru totul de acord cu tine, mugur, că este un film de revăzut, de cugetat la el. cât despre neîmplinire, aici eu văd lucrurile puțin (ușor) diferit: este adevărat că noi, oamenii, găsim motive de scris în durere, sunt de acord (cu excepția scriiturii care devine practică și la care, odată ajuns, cred că ne putem numi scriitori). însă eu cred că iubirea asta este împlinită: a rodit un prunc, o carte, a însemnat multă dăruire, chiar dacă cei doi și-au urmat căile. este un soi de tandrețe în regăsirea lor de final, care reiterează acel ”voi avea grijă de inima ta, mai mult decât de a mea”. și asta este iubire. de dincolo de timp.
eu așa cred.
Psi, ca neîmplinire eu nu am văzut decât acel episod dureros și visul continuității, privirile aruncate pe stradă în urma unor siluete ce-i aminteau de… Altminteri ai dreptate. Împlinirile pot părea ciudate uneori, dar ele sunt declanșate tocmai de iubirea lor. Prima sa scriere primită și publicată a fost scrisă în timp ce ei se întâlneau, trăindu-și plenar iubirea.
M-a impresionat și pe mine scena finală, ca și cea în care ea îi vede volumul în vitrina librăriei, cu jocul acela de tristețe si bucurie, umbra și lumina de pe chip.
berenice face un mare rol aici, mugur. eu așa cred.
și anton yelchin, regretatul anton, dar partitura e dusă sus de tot de franțuzoaică. 
Aș spune că ea mi-a atras privirile din prima clipă și nu le-am mai desprins de chipul ei. I-am urmărit mimica, jocul, de parcă aș fi fost în juriul unui concurs, așa de mult mi-a plăcut cum a jucat rolul. Îmi pare ciudat pentru că, de obicei, la prima vizionare a unui film sunt mai atent la acțiune și mai puțin la jocul actorilor, dar acum a fost taman pe dos. Dar asta și pentru că acțiunea era de fapt… jocul lor.
mă bucur mult, mugur, pentru toată emoția pe care o simt venind dinspre tine. și mulțumesc.