cracovia, o poveste de primăvară (episodul doi)

zicea bogdan ieri, citind trailerul acestui film numit cracovia un lucru care, cumva, m-a pus pe gânduri: mă transform oare într-un condei serios și meticulos atunci când povestesc micile noastre escapade prin lume? se pare că da. din prea mult plin și frumos ori din dorința de a lăsa aici, pentru mâine, aceste impresii, devin aidoma școlarilor care, de bucurie că au descoperit literele, le așează dantelat și conștiincios pe toate foile de hârtie din cale.

cracovia. orașul de chihlimbar al inimii mele, regăsit în straiele unei primăveri răsucite, pregătindu-se pentru marea sărbătoare de Paște, ocazie cu care parcă și mai mulți turiști au umplut camerele hotelurilor, terasele și străzile acestui oraș, cândva capitala regală a voievodatului polon, astăzi leagănul multor amintiri.

de la mine de-acasă și până în cracovia sunt aproximativ o mie de kilometri și trei vămi. un drum pe care l-am parcurs din nou cu nerăbdarea în suflet, căci știam de-acum cât de frumos se înalță înaintea ochilor munții tatrei cei mari, vysoke tatry, pe unde aveam să urcăm iarăși fascinați de măreția aspră a naturii, într-o liniște ca de catedrală. undeva sus, la peste 2600 de metri, cu marele său circ glaciar, zâmbește gerlachovský, cel mai înalt dintre munții carpați, locul pe unde se aventurează numai cei experimentați. ca un punct de reper pentru călători, vârful gerlach se află cam prin zona poprad, în slovacia. noi aveam să ne bucurăm de frumusețea acestor imagini abia la întoarcere, printre fulgii de zăpadă care colorau drumul, căci pe drumul de dus ne-a însoțit deplinul întuneric, luminat pe alocuri de candelele din cimitirele localităților prin care am trecut. mirosea a lumină și a înviere. în sufletul meu se auzeau clopote.

dimineața, când am ajuns în polonia și atât de aproape de orașul în care aveam să petrecem încă o vacanță, ne-am oprit pentru un scurt popas, de-o cafea zgribulită. ploua. zorii ne găsiseră admirând casele de pe marginea drumului, parcă una mai frumoasă decât cealaltă și care, în mod cu totul și cu totul curios pentru niște ardeleni crescuți în spatele porților- și gardurilor- înalte, se delimitau una de cealaltă prin garduri mici, din plasă de sârmă abia ghicită, mângâiate de copăcei. să te tot saluți cu vecinul- mi-am zis în sinea mea- când te desparte atât de puțin.

carczma. m-am silit să țin minte încă de data trecută acest cuvânt, pentru că înseamnă același lucru cu românescul crâșmă și-l vezi adesea risipit pe firmele care împodobesc pensiunile din bukowina tatrzanska, prima localitate polonă pe care o întâlnești după ce treci granița. din nou mi-am spus în gând că la o nouă vizită prin această țară mi-ar plăcea să petrec o zi, poate două aici și să mă bucur de apele lor termale, de priveliști și odihnă. (de curiozitate am căutat și un apartament de 80 mp cu două dormitoare și living, plus bucătărie complet mobilată se poate rezerva aici pentru 256 de lei pe noapte).

și cracovia. două mall-uri pe dreapta, evident ignorate, semnul de drum către oswiecim și înainte, tot înainte. o cotim pe krakowska și apoi pe străduțe înguste, până la nowy plac în kazimiersz, astăzi unul dintre cele două cartiere evreiești ce poartă lacrima de zvastică, altă dată un orășel, o suburbie înființată de cazimir cel mare în 1335. regele polon ar fi dorit să înființeze pe mica insulă tivită de vistula universitatea jagiellonă, care s-a ridicat până la urmă în apropiere de rynek glowny.

kazimiersz a devenit treptat orășel evreiesc, la începuturi doar a cincea parte a populației o reprezentau aceștia, însă datorită atacurilor creștinilor, care în considerau vinovați pe evrei pentru incendiile de la finele secolului 15, regele ioan albert al poloniei ia decizia mutării populației evreiești aici. meșteșugari, comercianți și artiști s-au născut și au trăit în această localitate ce a devenit treptat un centru al intelectualilor polonezi evrei, în care au trăit teleogi de seamă. kazimiersz devine suburbie a cracoviei în 1791, când s-a ridicat interdicția evreilor de a locui în cracovia, iar brațul vistulei care separa districtul de oraș a fost asanat.

populația evreiască din kazimiersz a fost decimată de către naziști, iar multe dintre casele avariate și părăsite au devenit o ruină, făcând din acest cartier unul mai degrabă periculos decât interesant. cracovia însă, a făcut în ultimii ani și încă face serioase eforturi de restaurare și conservare a bisericilor catolice și sinagogilor de aici, iar multe case, locuite cândva de evrei ce au devenit celebri sunt astăzi muzee, baruri, restaurante, berării cu atmosferă aparte, librării și chiar galerii de artă.

o astfel de casă ascunde în ea un hotel micuț, b&b kolory, cu o atmosferă aparte, rustică și extrem de caldă. la capătul drumului nostru, în chiar nowy plac, pe estery ulica no.10, l-am cunoscut pe mateusz, un tânăr blond, simpatic, mereu gata să ne ajute. vreme de câteva nopți am fost oaspeții acestui hotel aflat cumva la răscrucea dintre povestea celui de-al doilea război mondial și strălucirea de odinioară a castelului wavel. vreme de câteva dimineți ne-am sorbit cafeaua cu aromă de noi povești și de noi curiozități aici.  și pot să spun, ca cineva care a umblat prin ceva hoteluri și pensiuni, că aici m-am simțit tare, tare bine, chiar mai bine decât la pensiunea unde am locuit acum 5 ani și la aceasta au contribuit mult și oamenii de acolo.

și vă las câteva imagini din kazimiersz:

 primul episod al acestei povești de primăvară a apărut ieri, iar în fotografia de sus sunt cei 12 apostoli ai bisericii sf. petru și pavel.