cracovia: o dragoste cu iz medieval

cracovia. capitala regală a poloniei, după ce vreme de vreo cinci secole a fost chiar capitala întregului regat (uniunea polono-lituaniană și mai apoi marele ducat al cracoviei) și actualmente reședința voievodatului polonia mică, casa celui mai celebru dragon al europei, smok wawelski, s-a născut demult, prin epoca pietrei, ca o așezare construită de căpetenia krakus pe dealul wawel, fiind atestată documentar pe la 966. numele complet al cracoviei s-ar traduce în românește drept capitala regală a orașului cracovia și nu greșește cu nimic, fiecare stradă din stare miesto, fiecare piatră din rynek glowny, cu certitudine cea mai mare piață medievală din europa cu cei 40.000 metri pătrați ai săi, vorbește despre strălucirea acestui oraș care în 1364 se bucura de existența unei universități (a doua în europa, după universitatea carolină de la praga). prin comparație, la vremea aceea în brașov abia se primea privilegiul de târg (iar în 1377 se începea construcția bisericii negre, lăcașul străjuit astăzi de statuia marelui cărturar johannes honterus, cel care, pentru o vreme, avea să fie dascăl în cracovia).

de cracovia m-am îndrăgostit într-o toamnă, acum vreo cinci ani, atunci când, după un urcuș spectaculos prin munții tatra, aveam să coborâm în auriul toamnei poloneze, petrecând câteva zile pline de încântare, de tristețe- căci în apropiere de cracovia se află micuțul și cumplitul orășel al morții, oswiecim, cunoscut astăzi pentru ororile lagărelor auschwitz și birkenau- și de sentimente pe care mi le regăsesc doar închizând pleoapele, atât de puternice au fost.

cineva îmi spusese că, de alegi să vizitezi polonia, ar fi bine să începi cu varșovia și abia apoi să cobori la vale, către cracovia, căci frumusețea acestui oraș este greu de egalat chiar și astăzi de capitala polonă. la varșovia încă nu am ajuns, dar la întoarcerea din praga, de toamna trecută, am spus că o fi orașul de aur în cehia, dar rubinul, neprețuitul rubin rămâne pentru mine… cracovia. o dragoste cu iz medieval și cu frumusețe aparte, tulburătoare.

cracovia cu dealul ei wawel, străjuit de dragonul de fier care la răstimpuri mai scoate flăcări, cu castelul din cărămidă roșie în care dorm regi și oameni de seamă și la adăpostul căruia te simți ca într-un căuș de lumină; cracovia cu toate semnele fiului ei devenit peste ani papa ioan paul al doilea, cu calea regelui și poarta florian, cu cartierele evreiești kazimierz și podgorze, unde se mai aude și acum lacrima din anii celui de-al doilea război mondial; cracovia cu oamenii ei blonzi, eleganți și mereu zâmbitori turiștilor care le cutreieră orașul tăiat de vistula; cracovia cu fabrica lui schindler și farmacia de sub vultur, cu străzile ei lungi și pline de amintiri, cu sukkienice (hala postăvarilor) și bazilica sfintei maria (înveșmântată în legenda celor doi frați), cu barbakana și amestecul de religii și de călugări care trec printre turiștii însetați de frumos, cracovia din toamna mea de odinioară mă așteaptă și mă cheamă.

curând voi porni din nou la drum peste munții tatrei și pentru că acum știu deja, am ales să locuim aproape de castelul lui cazimir cel mare, în chiar inima cartierului evreiesc, kazimierz. curând am să traversez cu bărcuța gândului vistula cea frumoasă și-am să-l salut din nou pe dragonul de sub deal, ca pe o veche cunoștință. din sukkenice am să-mi aleg, poate, ori doar am să admir, bijuteriile cu chihlimbar, prin wieliczka am să-mi cos doruri sărate și în roșu și alb am să-mi colorez zâmbetul. iar în noapte, am să ating iarăși statuia papei născut la cracovia și-am să primesc lumina.

mi-a fost drag să aleg pentru voi fotografii dintr-o vacanță pe care am iubit-o nespus: cracovia, o dragoste cu iz medieval, de dorul căreia am să mă întorc. curând. și vor fi alte povești din cetatea de rubin a inimii mele.