port la încheietură,
în adâncitura dintre viață și moarte
un semn arab pe jumătate albastru,
și restul tăcere.
port în îmbrățișările sălbatice ale nopții
dorul dervișilor rotitori,
cu mâna stângă dusă la inimă,
cu inima dusă departe.
port pe fiecare pas și cuvânt,
semnul arab al anotimpurilor,
gândul,
ca o haină solitară și rece,
zâmbetul.
port în fiecare cuvânt scrijelit
pe carnea flămândă a zorilor,
niciodată pe deplin mulțumite,
semnul arab al anotimpurilor,
acelea care vor să vină,
acelea care au apus,
port o literă care seamănă cu tine
sau cu un cuvânt.
uneori doare.
mai cu seamă atunci când trebuie să te apăr
de tine
cu semnul acela arab,
uneori aproape rotund
ca o bătaie de inimă.
sursa foto: salome
Ce frumos știi tu să le spui…
dar crezi că știu, ioana? s-a scris asta de capul ei.