yellow and gold. aproape aceeași culoare, doar o diferență, uneori imperceptibilă de nuanță. și de valoare. vorbesc despre fotografia postată aseară de mine pe facebook, una în care am cedat entuziasmului soțului meu și am acceptat să port galben, chiar dacă tivit cu albastru suedez.
în casa noastră sunt doi microbiști înrăiți, așa că aseară, înainte de începerea meciului cu albania, era fiertură mare. diferența dintre noi este cam aceeași dintre yellow and gold, aproape imperceptibilă: unul dintre noi este mai bun, cu mult mai bun, în sensul acela profund și copleșitor. el și-a purtat tricoul galben încă din 10 iunie, cu mândrie și cu o sclipire în ochi de parcă anii s-ar fi întors și el ar fi fost acela care intra pe teren ca demult. uneori, când devine yellow, mă gândesc că mi-ar fi plăcut să-l văd apărându-și careul ca demult, știu că a fost bun pentru că ceva din instinctul acesta de apărare îl mai are și acum. îl admir pentru puterea lui, pentru bunătatea din ochii lui, pentru speranța pe care el o mai avea aseară și de care se agăța cu toată puterea. eu, mai cinică, îi spusesem de la bun început că rămân la favoriții mei și că refuz să cred în minuni.
îl admir pentru modul în care urmărește meciurile, aproape tăcut, cel mult explicând încă o dată, tehnic, faza care l-a nemulțumit. când se bucură este adorabil, este ca un copil. emoția lui se amestecă cu râsul și cu bunătatea și încă mă miră și mă copleșește, după atâția ani. el mai are puterea să spere și să fie constant, suporter pe care l-aș vedea mergând la meciuri pe jos, oricât de departe. bucuros că unul dintre tricourile naționalei îl are de la nevastă-sa, bucuros chiar și pentru că nevastă-sa a fost pe amsterdam arena, pe când românia o încasa de la portocala mecanică, în vreme ce el stătea acasă. da, s-a bucurat sincer, pentru mine. și chiar a fost fericit când am acceptat aseară, să-mi împrumute tricoul lui pentru poză, cea yellow and gold de care vă spuneam. apoi a venit acel minut 43. și ceva s-a prăbușit în el. la fel de tăcut cum îl știu, s-a ridicat din fotoliu și a dispărut din cameră. când s-a întors purta un tricou negru. yellow a murit aseară. și n-am să vă iert niciodată pentru asta!
Cred că era mai realist titlul înainte de corecţie. Pînă la urmă, de la gold la glod poate fi cale de-un pas… sau de-o pasă.
ar însemna să jignim glodul, dragoș.
Dincolo de jocurile de cuvinte înţeleg prea bine ce înseamnă dezamăgirea cruntă, moartea unei pasiuni de-o viaţă, fiindcă le-am trăit şi eu la rîndul meu. Nu avem ce face decît să acceptăm, altfel suferinţa se prelungeşte inutil.
Vă doresc linişte-n suflet amîndurora!
ohooo, eu sunt liniștită, dragoș. mannschaft se califică mai departe cu ochii legați. iar el, el știa prea bine ce șanse avem. totuși, mă topește puterea aia a lui de a fi bun și într-un fel dezamăgibil, ca să zic. ceva ce mie, în cinismul meu, îmi lipsește.
unde mai pui că dacă sentința în procesul lui mititelu rămâne definitivă, e posibil ca tot fotbalul românesc să fie suspendat vreo trei ani, așa că rămânem la pasiunile noastre și la echipele care merită susținute: mai un real, mai un bayern, mai un mannschaft, mai un zlatan, de-astea.
Cred că noi, ca specie, avem o nevoie viscerală de a crede în ceva pentru a putea merge mai departe. Diferiţi cum sîntem, fiecare îşi alege “steaua” care i se potriveşte cel mai bine sufletului şi i se roagă atunci cînd simte vidul apropiindu-se. Iar cînd steaua se stinge se poate întîmpla orice.
După cum cred că ai înţeles în timp, eu şi fotbalul – de fapt, eu şi sportul în general – mergem pe căi paralele, aşa că n-am nici cel mai mic habar despre “mititei”
procese şi alte jucării din gama respectivă, dar pentru orice eventualitate e bine să ai “steaua” de rezervă. Fiindcă, pînă la urmă, totul e în mintea noastră. 