mistborn (prin ceața lui sanderson )

mistborn, vă aduc astăzi o nouă poveste semnată de brandon sanderson, deși, cronologic vorbind, ea a apărut înainte de calea regilor. și spun poveste pentru că mi s-ar părea mult prea pretențios recenzie, câtă vreme eu sunt doar un simplu cititor pentru care fantasy rămâne unul dintre genurile preferate.

așa cum spuneam și despre way of kings, prima carte a stormlight archives seria născuților în ceață (mistborn) din care au apărut în limba română trei dintre volume: ultimul imperiu, fântâna înălțării și eroul evurilor (editura trei) dar care mai conține the alloy of the law, shadows of self și mai recenta the bands of mourning (ultimele trei plasând acțiunea cu câteva sute de ani după seria originală), pentru un cititor de fantasy, harul lui sanderson este unul impresionant.

”Uneori mă tem că nu sunt eroul pe care-l vede toată lumea în mine.
Filosofii presupun că a sosit timpul, că au apărut toate semnele. Dar eu încă mă mai întreb dacă n-au ales greșit omul. Atât de mulți alții depind de mine. Ei spun că viitorul unei lumi întregi e în mâinile mele.
Ce-ar crede dacă ar ști că apărătorul lor — Eroul Evurilor, mântuitorul — se îndoiește de sine însuși? Poate n-ar fi nicidecum șocați. Într-un fel, asta mă îngrijorează cel mai mult. Poate, în adâncurile inimilor lor, își pun întrebări — exact așa cum mi le pun și eu.
Oare când se uită la mine văd un mincinos?”

este ușor să scrii fantasy, ar putea spune unii, este ușor să redai povești născute din imaginație. dar când fiecare dintre volumele trilogiei depășește șapte sute de pagini de unul singur, iar fiecare cuvânt de acolo este atât de la locul lui, tot ce poți face este să citești, să citești mai departe. cu foame, cu sete, cu aceeași curiozitate care te va ține aproape de fiecare volum și de fiecare erou pe care ajungi să îl îndrăgești la fel de mult ca cel care l-a zămislit. și sunt sigură că sanderson chiar își iubește personajele pe care le conduce cu măiestrie prin lumea cețurilor, pe pământul lipsit de culori și de vegetație și, de multe ori și de speranță.

ca și în way of kings, lumea din ultimul imperiu este una amestecată, împărțită în lorzi și skaa, cei serviți și cei care servesc, jocurile de lumină și întuneric pe care în realitatea noastră îi numim bogați și săraci, dar există. așa cum există și inerentele amestecuri de rase. alături de ei sunt aproape dispăruții terrisieni, dar și kandra, cei care pot lua forma omului pe care îl mănâncă, după decesul lui, imitându-l cu o impresionantă acuratețe. o lume care se teme de ceața care- spun ei- poate ucide și în care legea este făcută de lordul legiuitor, personaj pe cât de puternic, pe atât de detestat. un lord legiuitor despre care se spune că a luat puterea de la fântâna înălțării pentru sine însuși și că a creat kolossi, obligatorii (păstrătorii cultului ortodox) și inchizitorii (din cultul de oțel). o lume de cenușă, întunecată, ajunsă aproape de limita răbdării și a așteptării aceluia numit pur și simplu eroul evurilor, cel care va lua din nou puterea de la fântâna înălțării, ca să o dea mai departe.

în ultimul imperiu facem cunoștință cu luthadel, capitala din stăpânirea centrală, cu allomanția- capacitatea unora- numiți născuți din ceață- de a arde metale și cu o bandă de hoți care chiar vor să răstoarne lumea creată de lordul legiuitor. de fapt mistborn sunt doar aceia pentru care allomanția este deplină, putând să folosească toate cele opt metale și puterile lor. brutali și cețurieni, cositorieni și domolitori, monedazvârlitori, care pot arde și folosi doar puterea unora dintre metale, sunt doar părți din acest întreg, din acest puzzle teribil numit ultimul imperiu pe care un născut din ceață, kelsier, supraviețuitorul de la hathsin, își propune cu zâmbetul pe buze să o dărâme alături de banda lui de hoți în care își va face loc micuța vin, o adolescentă pe umerii căreia sanderson pune multă acțiune și mai ales întrebări, o mulțime de întrebări: este oare ea cea numită eroul evurilor? este ea urmașa lui kelsier atunci când acesta, ucis de lordul leguitor, pornește revolta care va clătina imperiul de o mie de ani? este ea capabilă să aducă pe pământ, înapoi, culoarea și florile, seninul fără de ceață și lumina?

și răspunsul este da, vin va prelua pe umerii ei mici, misiunea uciderii lordului legiuitor și chiar mai mult, găsirea echilibrului într-o lume bulversată. fântâna înălțării, cel de-al doilea roman al seriei ne vorbește îndeajuns de mult de această pierdere a echilibrului lumii prin dispariția aceluia care a ținut frâiele ei. desigur că oamenii își doresc libertatea, dar regatele care se nasc din sânge și ură pe cadavrul imperiului prăbușit, sunt fragile, iar granița dintre bine și rău tot mai puțin vizibilă. în cine să ai încredere? cine este de fapt eroul evurilor, cel care va aduce lumea la lumină? în cel de-al doilea volum povestea vorbește ceva mai mult despre încredere, familie, trădare, prietenie, iubire, deși preia în continuare tema credinței. personajele duc mai departe visul supraviețuitorului de la hathsin , fiul se va lupta cu tatăl, prietenul se va dovedi dușman în asediul cetății luthadel. noi metale apar în allomanție, iar alături de ea feruchimia, știința aproape pierdută a terrisienilor, în vreme ce toți par să caute comoara comorilor, rezerva de atiu care, așa cum cred majoritatea, ar putea aduce prin bogăția sa, puterea.  dar tânărul rege își pierde regatul, tatăl își pierde fiul, oamenii își pierd speranța. și mulți dintre ei viața. micuța vin ajunge la fântâna înălțării, dar este ea eroul evurilor?

răspunsul la ultima întrebare îl aflăm în cel de-al treilea volum care chiar așa se numește: eroul evurilor. puterea a fost eliberată. ajunsă liberă prin lume, ea a adus mai multă cenușă și mai mulți oameni uciși de ceața care acoperă pământul tot mai mult. siliți de foametea și de rezervele tot mai puține ale imperiului, eroii noștri ajung să descopere că cel ce ținuse puterea până atunci, lordul leguitor, prevăzuse eliberarea lui năruire la fântână. vin și ceilalți au fost amăgiți, iar lordul leguitor, deși fusese crud, păstrase echilibrul în lume. că greșise și el la început. și atunci, cine este de fapt eroul evurilor? noi metale apar în tabloul puterilor născuților în ceață, noi povești despre ceea ce s-a întâmplat mai demult și despre cum s-a născut cultul de oțel (hemalurgia) și aceeași însetată căutare de atiu, metalul metalelor. vor reuși oamenii să-l învingă pe năruire? va reuși terrisianul păstrător să descopere religia care să-i redea speranța? va veni așteptatul erou al evurilor? este oare același cu dăruire, opusul răului care bântuie prin lume? cel de-al treilea volum al seriei răspunde la toate aceste întrebări.

ca și way of kings, mistborn a beneficiat de traducerea deosebită a aceleiași tușa vero (primele două volume) căreia îi mulțumesc. deși ne cunoaștem de multă vreme, deși am mai citit cărți traduse de ea, ba chiar și pe singura ei carte publicată, abia cu sanderson am conștientizat ce muncă titanică stă pe umerii unui traducător și cât din sufletul lui rămâne în munca aceasta. salutări lui grișka de la soră-sa, tușă!

cel de-al treilea volum, tradus de bogdan perdivară, pierde puțin din intensitate prin explicațiile deranjante pentru cei care au citit celelalte două volume. sigur, ele sunt necesare pentru cineva care face cunoștință pentru prima oară cu născuții din ceață. altminteri seria este așa cum ne-așteptăm de la sanderson: scriere cinematografică, extrem de atentă la detalii, acțiune povestită din mai multe unghiuri, ca un joc de lumini într-un caleidoscop.