semn de mărțișor (tradiție și comerț)

obiceiul lui mărțișor, despre care unii spun că ar fi pur românesc, de pe vremea dacilor, iar alții îl consideră ca aparținând bulgarilor (martenița) pare să-și aibă rădăcinile pierdute în negura istoriei, pe la 681, când se întemeia dincolo de dunăre primul hanat, zona balcanilor fiind dominată, așa cum bine știm de imperiul bizantin și mai apoi de cel otoman. judecând după denumirea lui, am putea spune că semnul de mărțișor este mai degrabă influențat de imperiul roman a cărui tradiție de an nou se lega de sărbătoarea zeului marte (idele lui marte), de unde am preluat și noi numele primei luni de primăvară. astăzi mărțișorul este un obicei care se regăsește atât la noi, cât și la bulgari, albanezi, în macedonia, în serbia sau la populațiile de aromâni.

oricum ar fi însă, atunci când vorbim de mărțișor, ne amintim de celebrul șnur alb-roșu de care este legat un micuț obiect metalic, reprezentând o floare, o potcoavă, un ghiocel, o literă, ba chiar și un animăluț (evident mă gândesc la o pisică ) și care talisman se consideră a fi purtător de noroc, fiecare zonă a țării noastre având și tradițiile sale legate de mărțișor. (în unele zone el se poartă de către doamne și domnișoare întreaga lună martie, fiind apoi legat de pomi fructiferi, în alte zone el se poartă mai puțin sau este agățat la ferestrele caselor ori sunt legate de coarnele animalelor din ogradă, ca să le ferească de spiritele rele care se trezesc la viață odată cu primăvara). oricum ar fi însă, mărțișorul rămâne un simbol în ciuda faptului că actualmente ar fi cam greu să legi de un pom un inel sau un parfum, un tablou ori o cutie de bomboane.

printre legendele de mărțișor se vorbește despre un voinic ce a eliberat o fată din captivitatea unui zmeu, fata fiind de fapt soarele coborât pe pământ, ori despre hanul și sora sa, eliberați cu ajutorul unui șoim ce purta ca semn un fir de ață albă. pe malul dunării însă, hanul a fost ucis, iar șoimul, purtând firul de ață înroșit a fost trimis să dea de veste despre tragedie. și ar mai fi o legendă, prin moldova circulă ea, despre lupta primăverii cu iarna pentru un ghiocel. oricum ar fi însă, purtăm semn de mărțișor la început de primăvară, aidoma șiragului de pietre vopsite în alb și roșu, găsite la cladova în mehedinți. simbol al focului, al luminii și al soarelui, mărțișorul născut ca un porte bonheur la sat, a fost multă vreme sub forma unui bănuț de argint însoțit de funia timpului (șnurul alb roșu) și se însoțește cu mitul babei dochia. iar dacă mai demult mărțișoarele se ofereau și băieților, astăzi numai fetele și femeile îl poartă.

din păcate însă, așa cum se întâmplă adesea când tradiția se intersectează cu spiritul comercial și cu marketingul, mărțișorul a devenit în ultimii ani o adevărată afacere și tot mai puține doamne se bucură de acest simbol. se dăruiesc așa cum spuneam mai sus, bijuterii, parfumuri sau dulciuri și ne distanțăm tot mai mult de ceea ce este sau ar trebui să rămână un mărțișor: un simbol de noroc legat de funia timpului. un simbol pe care eu îl prețuiesc cu încăpățânare și pe care îl port până la sărbătoarea de măcinici amintindu-mi cu drag de vremurile copilăriei și de emoția primelor mărțișoare primite și dăruite mamei, învățătoarei mele. și sunt ceva ani de când am ales să dăruiesc mărțișoare făcute de mâini pricepute, artiști hand made care stau cu orele în frig, după ce au meșterit la fel de multe ore cu migală și drag pentru ca cineva să le răsplătească munca cu prea puțini lei. de ceva ani, am învățat să leg mărțișorul de mâna întinsă și de fapta bună…

în noaptea aceasta numărăm primăvara. o așteptăm să vină, o împletim în roșu și alb, în emoție. și vă întreb: mai purtați mărțișor? mai credeți în simbolul lui? ce mărțișor v-ar plăcea să primiți mâine? ce mărțișoare dăruiți?

 ps. și tocmai am primit primul mărțișor, evident pisică.