aș putea trăi cu jumătate de inimă,
aș putea scrie cu jumătate de cuvânt,
aș putea merge doar pe jumătate
dacă nu mi-ar fi capătul în gând,
o căutare imperfectă de echilibru.
aș putea lumina noaptea pe jumătate
turnând mierea stelelor pe care o adun
în ochii pe jumătate deschiși,
în gura pe jumătate închisă,
într-un fel aproape imperfect
cu decența unui singur cuvânt.
aș putea înjumătăți gândul
și trup pe jumătate aș fi
cu jumătatea celor două mâini
într-un echilibru apropiat
de mirosul elegant al tăcerii
nerostire, necuvânt, ningând.
poza preluată de la amicul google, muzica pescuită de la un prieten. bun. poezia scoasă de la naftalina dedemulturilor uitate. 
de ce ningand?
nu vrei tu sa pricep ca zapada nu mai vine… 
si acum serios: ai putea?…
ps: piesa e faina, da’ nu merge cu jumatatea asta, parca.
poezia e scrisă în alt timp. muzica e abia ieșită de supt tipar cum ar veni…
mai, e atat de dulce poezia- o fi si de la miere
- fara nota ta de tragic acut si iremediabil , ca ma gandesc ca o fi de la naftalina. parca am mai zis asta o data. 
imi da senzatia de imponderabilitate, adeca, na, si io pot cu juma de mine!
adică scrie că e scoasă de la naftalină. știu exact când am scris-o, pe un blog decedat între timp, ca și comentariu. erau vremuri de scris bune atunci. dedemulturi…
pai mie si acum mi se par vremuri bune de scris la tine. acum, sigur cu toate gandurile stranse bine , fara conditional optativ si cu putina zapada.
de fapt, poezia ar putea fi trista, chiar foarte : pai cum sa traiesti pe jumatate?! e o izbanda sau un esec tarat intr-un compromis al continuarii vietii?
insa daca poezia e cea mai subiectiva decodificare, io iau latura ei dulce-miere din ea!
ziceam la modul general: erau vremuri bune de scris pe bloage, când se comenta mult, se polemiza, se scria mult.
sigur că scriu și acum, doar că public mai rar.
și mă tot gândesc dacă să particip la antologia ”semne bune”. și dacă da, de ce?
cica ‘ a scrie’ nu se poate conjuga la diateza reflexiva , am vz io la ‘ diacritica’.
‘daca’ si ‘ de ce’ nu era chiar o intrebare, sper; cel putin nu pt, mine, care mereu am fost o intrusa in lumea blogurilor.
insa daca vrei raspunsul meu, va trebui sa scrii pe hartie, frumos ca orice oama cu apucaturi de felina mica si alintata( da’ orisicum, tot nu se pune)! bune sau nu, semnele sa fie tiparite pe coala de cea mai inferioara hartie, ca noi iubim copacii!
Ai putea trăi cu jumătate, ai putea fi orice pe jumătate…, dar sufletul ţi-ar rămâne întreg. Exact 21 de grame (cică).
poezia cu 21 de grame a fost scrisă mai în zilele noastre, dana!
dar crezi că io mai știu ce-am scris la ea? 
uof, măi chiu! vreai să repet: bine, repet: io fix pe hârtie scriu întâi și întâi. cu ”le stilo”…
apai bine atunci: io, cu ‘le pix’ ma exprimez in scris- coerent, ca pixu aluneca fain, nu injumatatesc gandurile, vorbele.., nici macar tigarile!
posteaza 21 grame, ca io n-o stiu.
stai să mi-o amintesc și eu!
știu că am scris despre 21 de grame, asta știu sigur, dar ce? ioooi! când? 🙄
No, tu da. Tu ai putea, ştiu io că da. Da’ cu noi cum rămâne?
Jumatate adevar, jumatate justificarea erorii.
dacă io pot și tu poți, potecuță!