atunci când discut cu oamenii din jurul meu şi le spun despre pasiunea mea pentru parfumuri, sunt adesea, ca să nu spun imediat, întrebată dacă am văzut filmul lui tom tykwer şi dacă am citit cartea lui patrick suskind. şi răspund întotdeauna că da, filmul l-am văzut de multe, foarte multe ori, cartea am citit-o o singură dată. în plus, filmul se numeşte parfumul-istoria unui criminal, în vreme ce cartea se numeşte doar parfumul şi mi-a plăcut mult mai mult.
pentru cei care nu au văzut filmul sau citit cartea, pe scurt, povestea lui grenouille, personajul central, este povestea unui orfan înzestrat cu un miros ieşit din comun, dar lipsit de mirosul propriu. este istoria unui om dotat cu o uimitoare capacitate de a reproduce un parfum, fără a avea cunoştinţele minime necesare şi care pleacă în lume, în căutarea idealului, a acelui miros unic, pur, sublim.
iar acest absolut reia tema celor douăsprezece elemente din care era compusă tămâia în vremuri antice şi o îmbracă într-o altă formă: mirosul celor douăsprezece fecioare pe care grenouille le ucide pentru a le putea extrage astfel esenţa şi pentru a-şi compune opera pe care o dăruieşte oamenilor. dar este grenouille un criminal sau numai un creator? este justificată crima în actul creaţiei sau nu? mulţi spun că grenouille este un criminal, oricare ar fi scopul şi rezultatul muncii sale.
dar dacă am privi cele douăsprezece fecioare ca fiind nu oameni ci simboluri, reprezentări umane al douăsprezece elemente, atunci el ar mai fi privit ca un criminal? dacă în locul fetelor ar fi iasomia, lavanda, bergamotul, floarea de neroli, liliacul, crinul, tuberoza, lăcrămioara, garoafa, ylang-ylang-ul, bujorul şi trandafirul? atunci am mai vorbi despre o crimă? şi florile îşi pierd viaţa atunci când sunt rupte şi strivite pentru a le fi luată esenţa. iar rezultatul este acelaşi: un parfum.
mai mult, dacă privim în miezul acestui mit, al jertfei în creaţie, mă întreb dacă manole este un creator sau este un criminal pentru faptul că şi-a zidit propria soţie? este justificată crima atunci când rezultatul este o mănăstire?
albert camus spunea: noi nu putem face nici măcar un gest în lumea aceasta fără riscul de a-i face pe alţii să moară.
inventăm viruşi pe care îi testăm pe cobai. apoi aceştia scapă cumva din laboratoarele unde ne testăm limitele cunoaşterii şi mor oameni. numim asta epidemie. am inventat bomba atomică şi am inventat hiroşima, dar spunem că s-a câştigat astfel un război, nu că au fost ucişi şi mutilaţi oameni. unul dintre motivele pentru care hitler a dominat lumea atâţia ani a fost idealul lui krupp de a face cel mai bun oţel din lume. oţel care s-a transformat în dickie bertha. a fost krupp un criminal sau numai un creator nebun?
şi exemplele ar putea continua la nesfârşit: tăiem porcul de ignat ca să facem cârnaţi, tăiem pădurile ca să facem mobilă şi să avem lemne de foc, tăiem în noi înşine ca să atingem visul de neatins.
suntem criminali sau creatori? unde începe creaţia şi ce creaţie justifică crima?
doar vă întreb.
(postarea e de mulți, foarte mulți ani…întrebarea este aceeași )
Eu sunt pentru creație, niciodată pentru crimă. În ceea ce îl privește pe Manole, sper din tot sufletul ca el să nu fi existat niciodată decât în mintea creatorului său.
”Fiecare om ucide ceea ce iubește”. Poate nu am citat exact dar, este un fapt. De câte ori rupem o floare dorindu-ne să ducem cu noi frumusețea, am ucis. Uneori, omul ucide în numele creației, al cercetării dar nu înseamnă că și iubește, că este un creator. Este doar curios, avid să afle lucruri noi. Dacă toate acele experiențe se justifică? Justificări se găsesc mereu, pentru ființele sacrificate însă nu au importanță. Totuși, este drum lung de la creație la crimă.
Dacă e posibilă creaţia fără crimă, optez pentru asta.
orice formă de creație are în miezul ei distrugere, wwfirst. și da, manole sau copilul de pe biserica neagră sau orice nume i-am da, a existat. poate că jertfa a fost alta (poate chiar propria viață cum este cazul celor care cred în vise mari- și mă gândesc acum- deși poate părea cam departe- la hans litten) dar mitul se naște din adevăr, eu așa cred.
sunt absolut de acord cu tine, roxana. doar că drumul pare lung. doar pare.
cred că toți am fi tentați să spunem așa, potecuță. apoi rupem flori, ucidem animale (ca să creăm un vaccin, un parfum, un mediu de viață pentru om) și uităm că ceea ce ne deosebește de celelalte suflete este conștiința.
io sunt de partea lui Manole- ca sa vezi ca si eu cred in mituri.
orice creatie presupune un efort/ sacrificiu… . chiar daca nu e direct, imediat, implicatiile ulterioare nu vor intarzia sa apara. daca merita, asta nu stiu?! pana la urma, arta e un mijloc de a transmite o emotie, insa intre transmitator si receptor e cale, uneori, grea si anevoioasa…
si ce cuminte incepusei…
pisoi, moartea face parte din viata, “doar oamenii il fac inspaimantator”, din lasitate si egoism.
e o crima insa sa refuzi, sa-ti inhibi acea pornire creatoare stiind ca cineva/ ceva vei pierde, va suferi…
Cred ca am devenit prea… scrupulosi! Exista aici o asociatie de lupta pentru protejarea gastelor indopate al caror ficat constituie celebrul “Foi gras”! Puii sufera, porcii, asemenea!
De cand e lumea lume fara jertfa nu iese nimic trainic. Insasi mantuirea nostra este posibila prin jertfa, sacrificiul, Fiului lui Dumnezeui!
Cred ca toti platim cu ceva orice realizare!
Vorbind despre Manole… cate Ane nu stau in spatele celebrilor barbati care au facut cariera! Nu au fost zidite fizic in ziduri dar e ca si cum ar fi fost!
Te imbratisez si marturisesc ca mereu m-ai impresionat cu cunostintele tale despre parfumuri!
astăzi te aștept cu o lecție de istorie, cita!
Oh! Sunt impartita pe cele doua fronturi
Ti-ai pregatit Martisoarele?
O saptamana minunata iti doresc!
dada, le-am pregătit deja, cita! ca în fiecare an apelez la prietenii hand made pentru ele.