este luni, ianuarie în inima mea.
o absență de zăpadă mult prea mult repetată,
o căutare fără rost și cumva vinovată,
când altă luni, de ianuarie
coboară în palma mea.
este iarăși luni, ianuarie pe tâmpla grea
globuri de aur se plâng pe genunchi
când coboară tăceri,împletite rotund,
este luni și ianuarie în viața mea.
când frânturi și mirări,
biete frânghii de lut
caută iar săptămânilor mele-nceput,
este luni, ianuarie
sunt tăceri și uitări
ce coboară-n absențe de alb peste flori,
mi-e prea mult de ianuarie,
parcă mi-e luni
când aștept cu un zâmbet
timpul ăsta rotund,
când coboară în mine trei ninsori și-o uitare
este luni, ianuarie
parcă-n mine mai dorm
glasuri vechi și albastre
de capricorn,
și prin poarta deschisă-n ianuarie, luni
mai aștept să ajungi,
mai aștept un denunț
al absenței de alb
când în mine-i risipă
este luni, ianuarie
frânturi de clipă.
știu că după ce-am chiulit internăut tot weekend-ul ar fi trebuit să termin de scris trussardi my name, dar vine ea și vremea lui. deocamdată este luni, ianuarie, ziua lui sonia și mă gândesc cât de mult ne lipsește zăpada…
la mulți ani, sonia! 
știi tu ce știi…
Mulțumesc mult! E luni, e ianuarie și am mai îmbătrânit un pic!
să fii sănătoasă. te sun mai încolo, sonia!
Ai adus o pată de culoare şi un strop de căldură zilei mele de luni din acest ianuarie…
frînturi de ianuar adunate în pripă,
tăceri de ninsori şi-o uitare de-o clipă,
absenţe albastre de glasuri perechi
şi-un zîmbet spre vremuri prea vechi…
Este luni de ianuarie, este zi de-nceput,
Pentru lumea de azi care n-are trecut,
Pentru ziua de mâine ce-ncet va sosi,
Pentru neaua cea albă ce-ntr-o zi va veni.
Este ziua de azi, ce se cere trăită,
Dar care va trece, ca un vis, într-o clipă.
da, da, dragoș, ai putea continua.
mulțumesc, mugur. și la mulți ani. un ianuarie mai bun!
mi-a plăcut tare mult minulescu de la tine.
La mulți ani și ție, Psi!
Dar… mă pui în încurcătură, căci nu-mi dau seama la care Minulescu faci referire.
”Eu sunt o-mperechere de straniu
Si comun,
De aiurari de clopot
Si framântari de clape –
În suflet port tristetea planetelor ce-apun,
Si-n cântece, tumultul caderilor de ape…”
Nici nu mă gândeam la numai un scurt citat.
Știam că nu am pus o poezie întreagă, nu în ultimul timp. Da, sunt admirator al poeziei sale, iar uneori chiar așa mă simt, ca o împerechere de straniu și comun, căci mei mult mă simt legat de sălbatica maica-natură decât de societatea asta, zis omenească. Poate și unde sunt un romantic visător, departe de realismul înconjurător.
era frumoasă abordarea ta pornind de la minulescu. și cred că sunt tot mai rari admiratorii poeziei sale, deci încă un plus de apreciere.
Aş putea continua? Eh, de-aş fi putut aş fi făcut-o atunci. Dar e mai bine aşa, să rămînă reflectorul sus.
Pentru cuvintele tale care s-au strecurat aici, îți dăruiesc toată zăpada de pe strada mea. Aici e alb. Ninge înalt și generos. Mângâie.
pfuaiii! ciudă mi-i!
Ninge cu alb, ninsoare banala,
Noroc ca e vintul ce-o poarta-n rafala.
Rece, pura si pe alocuri, nepatata
De ea mi-era dor, sau doar de lopata? 😆
de lopată, papi, de lopată!
Mă bîntuie de ieri o biată întrebare:
De o lopată-n mîini sau una… pe spinare?